KingO anchetă bazată pe suspiciuni de crimă a fost lansată în urma morţii artistului de blues BB King după ce două dintre fiicele sale au acuzat faptul că tatăl lor a fost otrăvit.

Presa internaţională a relatat că BB King, în vârstă de 89 de ani, a murit în somn la Las Vegas, pe data de 14 mai anul curent. Conform celor anunțate atunci, cauza decesului a fost „o serie de atacuri cerebrale legate de diabetul de tip 2” de care suferea King.

Karen Williams şi Patty King au acuzat faptul că managera artistului, Laverne Toney, şi asistentul personal al acestuia, Myron Johnson, i-au administrat lui King substanţe pentru a-i provoca un şoc diabetic şi că l-au izolat pe acesta de toţi membrii familiei cu câteva săptămâni înainte de momentul morţii.

Oficialităţile au confirmat că au deschis o anchetă după acuzaţiile de otrăvire. Legistul John Fudenberg a precizat că rezultatele autopsiei iniţiale nu au relevat elemente care să susţină varianta otrăvirii. Tot el a adăugat însă că rezultatele complete ale examinării medico-legale vor fi disponibile în şase până la opt săptămâni.

Între timp, cea acuzată, care este şi executorul testamentar al bunurilor artistului, a respins susţinerile celor două fiice ale lui King.

„Ele fac acuzaţii tot timpul, nu e nimic nou în asta”, a spus Toney.

Funeraliile lui King sunt planificate vineri în Mississippi şi nu vor fi întârziate de investigaţia criminală.

Artistul, considerat unul dintre cei mai mari chitarişti din toate timpurile, s-a născut pe 16 septembrie 1925 şi a lucrat pe plantaţiile de bumbac înainte de a învăţa să cânte la instrumentul care-i va aduce faima atât ca interpret de blues, cât şi de rock.

A lansat hituri precum The thrill is gone (clipul de la finalul materialului) sau Darlin’ You Know I Love You şi a influenţat generaţii de chitarişti contemporani. BB King şi-a găsit locul atât în Blues Foundation Hall of Fame cât şi în The Rock and Roll Hall of Fame.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top