Cel puțin 58 de persoane au fost ucise, inclusiv 11 copii, iar alte câteva zeci au fost rănite în urma unui atac într-un oraș controlat de rebeli în nord-vestul Siriei, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

Principala ipoteza este că atacaul a implicat arme chimice. Potrivit Observatorului, atacul ar fi fost efectuat de către guvernul sirian sau de către avioane rusești.

După atac, rachetele au lovit clinicile locale unde erau tratați supraviețuitorii.

Guvernul sirian a respins în mod repetat acuzațiile că ar fi folosit arme chimice. Dacă este confirmat, acesta ar fi cel mai grav atac cu arme chimice de la izbucnirea războiului civil în urmă cu șase ani de zile, potrivit BBC,

Avioanele de luptă au lovit Khan Sheikhoun, localitate aflată la circa 50 de kilometri sud de orașul Idlib, în dimineața zilei de marți, când majoritatea oamenilor dormeau.

Observatorul Sirian a citat medici care afirmau că au tratat persoane care aveau stări de leșin, vomă, sau care aveau spume la gură.

Un jurnalist al agenției AFP a văzut o fată tânără, o femeie și două persoane în vârstă decedate la spital, toate având spumă încă vizibilă în jurul gurii.

Potrivit primelor informații, în atac s-ar fi folosit gaz sarin – extrem de toxic și de 20 de ori mai mortal decât cianura.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to BBC: Atacul chimic din Siria a ucis cel puțin 58 de persoane, inclusiv 11 copii

  1. […] dezbinare • DNA: Fostul șef al CNAS, Lucian Duță, mită de peste 8 milioane de euro • BBC: Atacul chimic din Siria a ucis cel puțin 58 de persoane, inclusiv 11 copii • Euroalesul Cristian Preda: „Adio, Băsescu!” • Predoiu (PNL): […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top