"Traian Basescu PMP"Liderul PMP, senatorul și ex-președintele Traian Băsescu, susține în conflictul dintre premierul Mihai Tudose și ministrul de Interne, Carmen Dan, „Constituția României este făcută pulbere”.

Băsescu susține într-o postare pe Facebook că Tudose ar fi trebui să ceară președintelui Klaus Iohannis revocarea lui Dan.

„Ministrul de la interne, doamna Carmen Dan, îi răspunde public premierului că nu demisionează pentru că a fost numită de partid. Ridicol răspuns, pentru că instituţional a fost propusă pe lista guvernului de premier, votată de Parlament şi numită prin decret de Preşedintele României urmare a depunerii jurământului. Aşa scrie în Constituţie.
Pe fondul disputei dintre Primul Ministru şi Ministrul de Interne, Constituţia României este făcută pulbere, iar Statul Român se face ţăndări, arătând ca un stat fără reguli de guvernare, cu un premier fără autoritate asupra membrilor guvernului, cu un guvern împărţit pe găşti.
După episodul Grindeanu, la doar câteva luni, PSD-ul lui Dragnea dă o nouă probă că este incapabil pentru guvernare.
Oricum, şi din interior, şi din exterior, România arată ca o ţară sfâşiată de interesele găştilor din PSD.
PSD a devenit un risc pentru România, inclusiv un risc de securitate.
PS – făcând haz de necaz, aş spune că Dragnea şi gaşca lui au inventat ministere autonome în Guvernul Tudose (ungurii pot fi invidioşi)”, a scris Băsescu.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top