"Traian Basescu PMP"Liderul PMP, ex-președintele Traian Băsescu, sugerează că bilanțul victimelor în urma incendiului din clubul Colectiv ar fi fost mai mic dacă autoritățile ar fi cerut mai repede ajutor din partea instituțiilor europene specializate în gestionarea situațiilor de urgență.

“Exact acum un an se producea cea mai mare catastrofă de după revoluţie. Bilanţul dramatic al tragediei? 64 de suflete tinere s-au înălţat la cer. Şi tot exact acum un an, prin toate televiziunile, lideri ai Ministerului Sănătăţii, cu un tupeu greu de imginat, declarau public şi ne asigurau că pot face faţă dezastrului, că spitalele au tot ce le trebuie, că suntem pregătiţi, că avem condiţii precum în Germania, întîrziind cu o săptămână declanşarea mecanismelor europene pentru situaţii de urgenţă “, a scris Băsescu pe Facebook.

Șeful PMP a afirmat că dacă liderii din sănătate ar fi activat mecanismele europene din primul moment numărul victimelor ar fi fost mai mic.

“Cu siguranţă, dacă liderii din sănătate care ştiau şi dotarea spitalelor şi despre infecţiile nosocomiale din spitale ar fi activat mecanismele europene din primul moment, astăzi, numărul victimelor ar fi fost mai mic”, a spus Băsescu.

Acestea sunt motivele pentru care este greu de acceptat că vinovaţii pentru moartea celor 64 de tineri sunt doar printre funcţionari mărunţi, a adăugat Băsescu.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top