BasescuPreşedintele Traian Băsescu a comentat, vineri, declaraţiile făcute de Victoria Nuland, adjunctul secretarului american de Stat pentru Afaceri Euroasiatice şi a respins teza lansată de PSD, conform căreia aceste declaraţii nu ar viza România.

„Remarcile făcute de Victoria Nuland includ şi România. Nu este o noutate (…) Observ o abordare necinstită a PSD, şi care ne face rău (…) Ce mă îngrijorează este respingerea de către clasa politică a semnalului extrem de puternic care de acum nu mai vine de la preşedintele României, considerat de multe ori atac politic (…) Prima cauză pentru care Ucraina a ajuns unde a ajuns este corupţia. Pentru cei care nu se regăsesc în declaraţia doamnei Nuland, mult mai complexă decât o simplă atenţionare,  le-aş aduce aminte că doamna Nuland vorbşte de Parlamente care împiedică justiţia. Parcă nu România ar avea vreo cinci parlamentari ale căror anchete s-au blocat. Trebuie să aduc eu aminte de Vosganian, de Borbely, Paul Dobre şi alţii care stau pitiţi în spatele votului parlamentarilor”, a spus Traian Băsescu. nuland

El a continuat afirmând că rectificarea bugetară operată de Guvernul Ponta a fost văzut negativ în cancelariile occidentale, „în condiiţiile în care peste două miliarde au fost împrăştiate electoral la primării iar armatei i s-a dat foarte puţin”.

     Nimeni nu o să rişte viaţa militarilor săi atunci când tu, ca stat care reclamă nevoia de spriin, arunci banii în campanie, sacrifici investiţii şi securitate naţională pentru voturi. Mesajul primit e extrem de clar: ‘Nu vă băgaţi sub plapuma articolului 5 să credeţi că ne puteţi chema să vă apărăm iar voi, pe de altă parte, vă şubreziţi ţara (…)’ Să ţineţi minte ce v-am spus,”  a încheiat preşedintele într-o manieră mai puţin obişnuită.

Articolul 5 din Carta Nato obligă la asistenţa tuturor statelor blocului militar în cazul în care un stat membru este atacat.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

3 Responses to Băsescu, avertisment de gravitate maximă: CORUPŢII să nu se bazeze pe sprijinul NATO

  1. politicstand spune:

    Dar chiar așa… Cine-și trimite soldații să moară ca să poată prospera in corupție alde Ponta&Co?

  2. oblio spune:

    pai asta e o chestie de logica elementara in politica… cel putin asa mi se pare… sau credeau ca ot fraieri NATO?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top