Migrants23Austria va trebui să aloce până în anul 2019 circa 12,3 miliarde de euro pentru întreținerea și integrarea refugiaților. Informația apare într-un raport întocmit de guvernul de la Viena și prezentat de presa națională, notează Agerpres.

Conform sursei citate, se estimează că până la sfârșitul acestui an circa 85 de mii de migranți vor prezenta cereri de azil în Austria. Anul viitor numărul va crește la 130 de mii, dar dintre toți aceștia doar aproximativ 50 de mii ar urma să primească un răspuns favorabil.

În luna septembrie au intrat pe teritoriul austriac aproape 200 de mii de azilanți, care anterior au traversat Ungaria. Din acest total, numai 8000 au cerut azil autorităților de la Viena, ceilalți continuându-și călătoria către Germania. Și în luna anterioară numărul cererilor de azil primite de guvernul austriac s-a ridicat tot la aproximativ 8000.

Documentului citat spune că numai întreținerea refugiaților, limitată la cazare și hrană, va costa guvernul austriac anul viitor circa 420 de milioane de euro, alte 145 de milioane urmând să fie alocate pentru măsurile de integrare, între care cursurile de limba germană sau programele de pregătire profesională.

Până în prezent, guvernul austriac a încercat să minimalizeze impactul economic rezultat în urma sosirii masive a imigranților. Însă fenomenul a fost speculat politic de partidului de extremă-dreapta FPO al lui Heinz-Christian Strache. Cu un discurs ostil refugiaților, această formațiune a obținut duminică 31% din voturi la alegerile regionale din statul federal Austria Superioară, dublu față de rezultatul de la scrutinul din 2009.

Problema refugiaților domină și campania electorală pentru alegerile regionale de la Viena, scrutin ce va avea loc pe 11 octombrie. Partidul social-democrat SPO guvernează în capitala austriacă de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dar ultimele sondaje arată că FPO depășește 30% în intențiile de vot, fiind cu numai câteva puncte procentuale în urma social-democraților.

Foto: migranți în Ungaria, în drum spre Austria (arhivă)

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Austria și-a calculat nota de plată cu tot cu refugiați: peste 12 miliarde de euro

  1. abas spune:

    Am o intrebare, numai asa de curiozitate. De ce un site de introducere al articolului si pe urma o trimitere (MAI MULT, aici ») la articolul intreg?
    „pentru întreținerea și integrarea refugiaților” – asta este TARE. Nu am putut sa nu caut treaba asta:
    http://www.hotararicedo.ro/files/files/CONVENTIA%20PRIVIND%20STATUTUL%20REFUGIATILOR.pdf
    Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, aprobată la 10 decembrie 1948 de către Adunarea generală – si sa nu-mi amintesc prin ce a trebuit sa trec de doua ori.
    „Statele contractante vor primi cu bunăvoinţă adoptarea de măsuri tinzând să asimileze drepturile tuturor refugiaţilor în ce priveşte exercitarea de profesiuni salarizate cu acelea ale cetăţenilor lor, în special pentru refugiaţii care au intrat pe teritoriul lor în aplicarea unui program de recrutare de forţă de muncă sau a unui program de imigrare” – trebuie sa spun ca ori toata chestia asta este o gogorita ori eu am fost discriminat. Probabil ca realitatea a fost .. intre. Nu spun la mijloc pentru ca nu stiu unde este. Tot ce mi-a fost recunoscut a fost ca sunt major si vaccinat. Este drept ca bosniecii au fost multumiti, chiar cei 5 ani pina au luat cetatenia canadiana si au plecat in Germania. Se spunea ca au chiriile platite, asigurare medicala si bani de buzunar pentru pensionarii lor (din care tinerii isi luau masini).
    Acuma la austrieci. Nu mi-e clar daca cei 50 de mii sunt din 130 de mii sau include si pe cei 85 de mii de anul asta. Nu mi-e clar nici cum au ajuns la 12.3 miliarde EUR, cind ei spun ca ii costa numai 565 de milioane intr-un an. Ce sa zic? In orice caz, 565 milioane pentru 50 de mii de refugiati duce la 940 EUR/luna/refugiat. Ma rog… Tot ce pot spune este, daca Austria cu un PIB de 336 miliarde EUR nu accepta decit 50 de mii de refugiati (nu stiu care-i cota lor obligatorie dar nici nu am auzit ca s-ar fi opus – pentru unii muma si pentru altii ciuma?), in aceleasi conditii, Romania cu un PIB de numai 136 miliarde EUR ar trebui sa nu accepte mai mult de 20 de mii de refugiati. Si aici trebuie de precizat ca Austria are o structura economica formata, deci capabila sa se adapteze unor eventuale situatii de urgenta. Romania are economia distrusa, neorganizata si dependenta, zic eu, in proportie de 80% de partenerii europeni care astazi coopereaza iar miine (ca tot au mina de lucru ieftina din refugiati) au sa spuna pa si pusi (dupa ce ne-au captusit cu ce nu ne lipsea).
    Si apropo de poza, nu sunt rau dar cu astia care nu stii ce sunt .. Isi ia unul din astia un copilas si defileaza cu el pina isi face formele de refugiat si pe urma arunca copilasul dupa colt si se apuca de alte traznai. Plus ca mai este si aspectul completarii efectivului militar, de exemplu Germania poate sa si-l tripleze (Saudia s-a oferit sa le construiasca 200 de moschei in chip de baraci militare pentru soldati). Si cred ca Danemarca, Suedia si Norvegia nu gindesc diferit – vreau sa spun, guvernele lor, despre populatie, aia sunt nationalisti feroce (au iesit in strada cu tortele aprinse). Austria, Finlanda si Elvetia sunt cunoscute ca neutre – deci neinteresate in refugiati, poate cel mult paznici de noapte, gradinari si de aia care plimba cateii. Romania daca primeste, probabil ca cel putin 50% din cei apti de munca (si care chiar intentioneaza asa ceva – ca nu-i poti obliga, Drepturile Omului) ii pregateste si pe urma pleaca (iaresi Drepturile Omului, la fel ca si academicii romani). Aparent spui ca n-ar fi o paguba – mai scutesti cei 700 EUR/luna, dar astia fac si copii (si nu unul) care continua cu pensia lunara. Si daca toti se simt bine, mai scriu si acasa: Veniti ca s-a rasturnat pandora europeana. Exagerez? In citi ani indrazneste cineva sa spere ca se termina bilciul? Sau astia ne transforma pe noi intr-o minoritate si ne mai convertesc si copii..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top