AbbottPremierul australian Tony Abbott (foto stânga) a sfătuit, marți, Uniunea Europeană, să urmeze exemplul țării sale și să trimită înapoi toți imigranții sosiți pe mare.

La puțin timp după sosirea sa la putere în septembrie 2013, guvernul conservator al lui Abbott a lansat cu ajutorul armatei operațiunea „Frontiere suverane” pentru a descuraja sosirea refugiaților.

Navele militare interceptează ambarcațiunile care-i transportă pe imigranți și le escortează spre punctul lor de tranzit, cel mai adesea Indonezia.

Solicitanții de azil care ajung în Australia sunt plasați în centre de primire pe insula Manus, în Papua-Noua Guinee, sau pe insula Nauru, în oceanul Pacific.

Chiar dacă solicitarea lor de azil este considerată legitimă după procesarea dosarului, Canberra nu îi autorizează să se instaleze în ţară. Opţiunile sunt întoarcerea acasă, viața într-un centru de primire sau în Cambodgia, un stat sărac cu care Australia a încheiat un acord în acest sens.

Guvernul de dreapta spune că în ultimele 18 luni nu s-au înregistrat decese pe mare printre imigranţi în timp ce în mandatul precedentului guvern laburist au murit 1200 de refugiaţi.

Apărătorii drepturilor omului au denunțat această politică, dezaprobată şi de ONU.

migrantsÎnsă, din punctul de vedere al premierului australian, numai respingerea sistematică ambarcațiunilor încărcate cu imigranți este eficientă.

„Sute, poate mii de persoane s-au înecat încercând să ajungă în Europa din Africa. Singurul mijloc de a împiedica aceste tragedii este de a pune capăt sosirii acestor nave. Este urgent ca europenii să adopte o politică foarte fermă, de natură să pună capăt traficului de ființe umane în Mediterana”, a spus Tony Abbott, conform presei internaţionale citate de Agerpres.

Uniunea Europeană a convenit un plan în 10 puncte care presupune dublarea ariei de acţiune a misiunii Triton la graniţele maritime ale UE şi, eventual, distrugerea bărcilor folosite de traficanţii de fiinţe umane. Planul urmează să fie dezbătut joi. Măsura politică vine după tragedia de duminică, din Mediterana, când aproximativ 800 de oameni s-au înecat după ce un vas cu imigranţi s-a răsturnat.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top