HockeyJoe Hockey, ministrul australian al Trezoreriei, a anunţat că Guvernul va introduce o taxă îndreptată împotriva a 30 de multinaţionale, pe care nu le-a nominalizat însă dar despre care a spus că „sunt evidente”.

Hockey (foto) a menţionat că „marile corporaţii mută profitul făcut în Australia departe de această ţară, în paradisuri fiscale sau în jurisdicţii cu taxe mici”. Legea prezentată de ministru drept „prima de acest fel la nivel mondial” va fi introdusă marţi în Parlament.

Giganţii IT Google, Apple şi Microsoft sunt printre firmele frecvent acuzate de transferul profiturilor realizate local în diverse state cu regim fiscal mai prietenos.

Presa internaţională notează că, prin iniţiativa taxei de penalizare pentru astfel de companii, Australia se alătură Marii Britanii, în legislaţia căreia există deja taxarea pentru cei care încearcă să evite prin externalizare impozitarea profitului.

Ministrul Hockey susţine însă că textul australian merge „mult mai departe” decât actuala legislaţie britanică. Se estimează că proiectul, odată adoptat de Parlament, va intra în vigoare la începutul anului viitor.

Declaraţia oficialului vine cu o zi înainte de publicarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru următorul an financiar şi a politicii fiscale multi-anuale.

O mare parte din veniturile bugetului australian provine din concesiunile miniere pentru exploataţiile de fier sau cărbune. Însă, conform Guvernului, scăderea preţului la minereul de fier a pus guvernul în faţa unor pierderi de venituri de miliarde de dolari. În ciuda acestui fapt, autorităţile spun că bugetul va înregistra un excedent.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Australia pune biciul fiscal pe corporaţiile care scot profitul din ţară

  1. anca spune:

    Asta da patriot,la noi se tem ca nu mai vin investitori si de fapt si de drept ai nostri se tem ca nu mai pot pune si ei ceva acolo prin insule din spagile primite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top