În decembrie 1989, la București Revoluția a căzut tot într-o joi, ca și anul ăsta. Era o zi senină și caldă, țin minte, și-n ziua aia pentru prima oară nu mi-a mai fost frică. Se întâmplă ceva ciudat în sufletele noastre când ne aflăm în mijlocul a mii de oameni care gândesc la fel și vor același lucru.

Nu mai suntem doar tot atâtea minți sau voci, ci mii de rotițe ale unui singur mecanism, uriaș și de neînvins, care nu mai cunoaște teama. Îmi amintesc că am mers în față la Inter, după ce văzusem la televizor ce se întâmplase la mitingul lui Ceaușescu și am zbierat ”Jos dictatorul!” până n-am mai avut glas. Și o clipă nu am tremurat  de spaimă, o clipă nu m-am gândit că ”o să vă împuște ca pe-ăia de la Timișoara”, cum plânsese maică-mea, când încercase zadarnic să mă împiedice să plec.

Am mers la Inter pentru că am știut că acolo e locul meu. Nu acasă, la căldurică (mă rog, eufemistic vorbind, căci era mai frig ca afară), ci acolo, în stradă, unde pier tiranii. Iar în timp ce noi scandam contra tiranului, de cum s-a întunecat un grup de dubioși a spart geamurile de la ”Dunărea” și a început să fure tot ce se găsea prin restaurant, de la sticle cu băutură la scaune.  Cam tot acolo suntem și azi: noi ieșim în stradă să ne apărăm libertatea, iar dubioșii din Parlament tocmai au spart pușculița bugetului și fură tot ce mai găsesc de furat, ba nu se lasă până nu ne fură și nouă viitorul.

Mai mult, pe ReporterVirtual.ro.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top