Grupul pentru Dialog Social (GDS) a dat publicităţii un apel adresat nehotărâţilor şi celor care nu ar intenţiona să se prezinte la vot, duminică 16 noiembrie, în turul II al alegerilor prezidenţiale.

„Nu vă amăgiți că stând acasă nu veți vota. Stând acasă, veți vota un impostor periculos.”, este motto-ul apelului publicat în Revista 22.

Printre numele semnatarilor apar intelectuali de prestigiu, precum Mihai Şora, Andrei Pleşu (foto jos), Gabriel Liiceanu, H. R. Patapievici, Pavel Şuşară, Radu Filipescu, Adriana Babeţi, Radu Gabrea, Vladimir Tismăneanu, Armand Goşu, Ioan Stanomir, jurnalişti, sociologi, profesori universitari din ţară şi din Diaspora. Redăm mai jos textul integral al apelului publicat în Revista 22, acolo unde cei interesaţi pot semna pentru susţinerea acestui demers:

andrei plesuDragi prieteni care vă gândiți să nu ieșiți pe 16 noiembrie din casă pentru că n-aveți cu cine vota,

Respectându-vă libertatea opțiunii, vă rugăm să ascultați o clipă „oful” nostru, al celor care au ieșit la vot și vor ieși și-n turul al doilea:

Convingerea noastră este că episodul electoral prin care trecem acum este –  după mineriadele din vara lui 1990 și după cutremurarea societății din vara lui 2012 – al treilea moment de alertă maximă din istoria noastră post-decembristă. Numai un orb nu vede la ce mijloace recurge un grup de oameni cinici în preajma alegerilor, pentru a pune definitiv mâna pe putere și a o utiliza doar în folosul lor. Nu contribuiți, cu dezgustul vostru pentru politică și politicieni – ajungând să credeți că „toți sunt la fel” –, la un deznodământ politic care, pentru o perioadă nedeterminată de timp, se poate dovedi catastrofal pentru viețile noastre.

Nu toți candidații la prezidențiale „sunt la fel”. Nu toți, având pe mână bugetul țării, l-au folosit pentru campania lor electorală. Nu toți au făcut pomeni din banii noștri pentru a fi ei aleși. Nu toți și-au mituit electoratul. Nu toți l-au manipulat, exploatând ignoranța politică a oamenilor amărâți din țara noastră. Nu toți, având pe mână puterea și instituțiile statului, le-au refuzat cetățenilor români, acolo unde au socotit că pot s-o facă, dreptul de a vota. Nu toți au folosit minciuna ca supremă metodă electorală. Nu toți au recurs, în campanie, la cele mai mârșave lovituri, incompatibile cu jocul social al democrației. Nu toți și-au batjocorit contracandidatul pentru că nu are copii. Nu toți au folosit Poșta Română pentru a-i înspăimânta și a-i minți cu tăierea pensiilor pe bătrânii țării.

Nu credeți că măcar pentru a da o replică acestor mizerii merită să veniți pe 16 noiembrie la urne?  Îi puteți sancționa, îi puteți opri, prin votul vostru, pe cei care le-au făcut. De voi depinde să împiedicați căderea colectivă într-o prăpastie a istoriei. N-are cum să nu vă pese de noi toți. Nu credeți că merită să dăruiți o oră din viața voastră pentru viitorul vieților noastre? Gândiți-vă la nenorocirea care se va abate peste țară, dacă vă veți folosi libertatea de a alege ca libertate de a alege să nu alegi.

Nu vă amăgiți că stând acasă nu veți vota. Stând acasă, veți vota un impostor periculos.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (132 voturi, media: 4,45 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

124 Responses to Apelul intelectualilor pentru nehotărâţi: „Gândiţi-vă la NENOROCIREA care vine peste ţară!”

  1. gica one spune:

    doua vorbe sa-ti mai spun: emil constantinescu 🙂

  2. Wiltis spune:

    Problema majoră nu constă
    în alegerea unuia sau altuia dintre candidați,
    ci în însăși ideea de democrație,
    cu rezultatul ei fatal:
    divizarea societății în partide și partidulețe,
    care mai de care declarând că ar fi… creștine
    (cuvântul ‘partid’ vine de la ‘parte’,
    adică, o parte din Întreg).
    Însă răul cel mai rău nu e aici…
    Cele mai mari partide nu sunt cele considerate a fi politice,
    ci… bisericile, care l-au rupt pe Dumnezeu-Unul
    în nenumărate bucățele!
    Numai biserica ce s-a folosit de numele lui Iisus – creștinismul,
    s-a divizat în două bucăți mari la 1054 (Ortodoxă și Catolică)
    și în încă peste 22.000 de bucățele (secte) de atunci încoace!
    Și fiecare îl are pe Iisus al ei, interpretat în fel și chip!
    Și bineînțeles, fiecare sectă are dreptatea ei…
    Și asta, ca să nu mai vorbim și de celelalte religii,
    care-l au – fiecare – pe Dumnezeul lor propriu,
    încât la nivel global e o luptă între religii,
    care mai de care declarându-L mai bun pe al său!

    Iisus nu a făcut deosebire între oameni.
    Pentru El la fel de bun a fost
    și pescarul, și prostituata, și portărelul,
    și credinciosul, și necredinciosul, și tâlharul!
    Când a contribuit la vindecarea oamenilor –
    căci El nu a avut aroganța să declare că I-a vindecat,
    ci le-a spus: ”Credința TA te-a vindecat!” –
    nu i-a ales ‘după sprânceană’.
    Deci El a fost pentru Unitate – rezultatul Iubirii,
    nu pentru dezbinare – rezultatul fricii.
    Acesta a fost ESENȚA mesajului său pentru omenire!
    Iar acum biserica, ridicată pe seama Sa,
    s-a fărâmițat într-un hal de-ți vine să strigi la Cer!
    Și, ca și cum n-ar fi fost destul,
    au mai apărut și partidele politice,
    care dezbină și mai tare societatea umană,
    căci, ca și în cazul bisericilor, și la ele…
    ‘interesul poartă fesul’.
    ”Eu nu repar probleme
    Eu îmi repar mintea.
    Apoi, problemele
    se repară de la sine”,
    zice Louise Hay.
    Ori omenirea se chinuie să repare problemele,
    iar, făcând-o cu aceeași minte care le-a creat,
    generează automat altele!
    Dar așa-i place minții:
    să aibă mereu ce face!!!
    ”Definiția nebuniei este
    să faci mereu același lucru
    și să te aștepți la un rezultat diferit”,
    zice Einstein.

    Desigur, în condițiile date, nu avem alternative,
    în afară de a alege un rău din două…
    Cât timp refuzăm cu încăpățânare să ne reparăm mintea,
    unde, de fapt, stă tot răul –
    atât cel din noi, cât și cel din jurul nostru –
    doar la a alege un rău mai mic putem spera.
    Și așa, o mai întindem o bucată de vreme…
    ”Lungește Doamne boala,
    până s-o culege poama!”
    ‘Dormim pe coadă’ în continuare,
    căci ni se pare mai lesne să schimbăm lumea,
    decât să… ne schimbăm pe Noi Înșine!
    ***********************************************
    ”Nu trebuie să schimbăm lumea;
    trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
    Şi vom constata cu surprindere
    că cei din jurul nostru
    se schimbă împreună cu noi.”
    – dr. Edith Kadar

    Dar câți oameni sunt capabili
    să înțeleagă asta?

  3. Hadrianus spune:

    Fraților, dilema este că toți au din punctul lor de vedere dreptate! Cum să convingi iîn ziua de astăzi pe cineva de contrariu, decînd lăsîndu-l să o simtă pe pielea proprie!? Perspectiva dominantă actuală este aceea de „a nu se vedea pădurea din cauza copacilor” … Că trezirea la realitate va fi cu regrete, ăsta e prețul plătit de români pentru „realizarea omului nou” în vremea împușcatului: acela care crede că independent de ce face sau (mai bine zis) nu face, faptul că este român, este suficient să îl consacreze ca fiind buricul pămîntului! Din păcate istoria a dovedit permanent că fapta e măsura omului!…Cum își așterne omul, așa doarme! Și mai era ceva: capu’ bate cu…! Doamne, îmțelept e proverbul românesc. Să sperăm că nu se va împlini acela care zice ” dă-i Doame românului mintea-i ai de pe urmă…”! Baftă la vot…!

    • emil spune:

      Draga Prietene,
      Comportamentul meu public nu este ghidat de pasiuni politice, ci de indignari morale. De aceea te indemn sa reflectezi asupra urmatorului text sa vezi daca se potriveste cu ce se intampla in aceste vremuri. În tradiţia arhaică grecească – Hesiod ne spune – că neamurile de oameni s-ar succeda într-o progresie descrescătoare, într-o descindere, sau mai bine zis o „involuţie” de la nobil la nenobil (nobilul fiind caracterizat de metalul nobil – aur, iar nenobilul prin metalul „vulgar” – fierul).
      Se spune că au existat mai multe seminţii:
      o de aur – dominată de saturn – cu belşug, armonie, oamenii trăiau ca zei, mureau încremeniţi în somn;
      o de argint – oamenii erau dominaţi de lipsa măsurii în toate;
      o de bronz – în care exista multă sursă de supărare, plâns, violenţă;
      o „rasa” – care ne-a precedat pe pământ (nedefinită de Hesiod);
      o de fier – în care obstacolele şi grijile tot mai mari apasă umerii oamenilor ziua şi noaptea.
      Hesiod se plânge că el trăieşte în „epoca fierului”, epocă în care ostenelile nu încetează nici noaptea nici ziua. Zeus va distruge şi această rasă de muritori şi anume când oamenii vor avea de la naştere tâmplele încărunţite. Atunci copii nu vor mai semăna cu tatăl lor; oaspetele nu va mai fi scump gazdei lui, nici fratele fratelui său. Nu vor mai fi respectate îndatoririle faţă de părinţi, nici fidelitatea faţă de jurământ, nici justiţia, nici binele, ci se va onora mai curând autorul unor acţiuni rele; dreptul va fi forţa, iar sentimentul onoarei va fi dispărut.
      În concluzie, cunoştinţele şi dreptatea nu vor mai fi de folos omului.
      Se pune întrebarea: Dacă fiecare seminţie (care corespunde unei epoci: aur, argint, bronz, fier) are specificitatea ei, cu mentalitatea proprie, atunci se poate pătrunde în adâncurile sensurilor oricăreia dintre ele cu instrumente de investigare ale altei epoci, care la rândul ei are specificitate şi mentalitate autonomă, proprie?
      Să presupunem un răspuns afirmativ, atunci nu rămâne oare un „rest” care se poate dovedi important?
      Acum crezi ca este normal sa se impuna cu forta un candidat sau altul? Am indemnat la chibzuiala pentru a face analiza lucrurilor de acum cu instrumentele de acum pentru lucrurile recente. Ai libertatea ta sa alegi si iti doresc mult succes in perioada urmatoare, dar nu o sa fiu bucuros daca prin atitudinea ta eu o sa am de suferit. Sa auzim numai de bine!

  4. spun spune:

    Din pacate daca merg la vor si votez eligibil va trebui sa votez tot un impostor.

    Mai bine acasa.

  5. […] Apelul intelectualilor pentru nehotarati: “Ganditi-va la nenorocirea care vine peste tara!&#82… – paginadepolitica.ro9239 shares 1431 comments 16840 likes 32 tw. trackbacks 2167 tw. followers […]

    • Alex spune:

      Daca imi permiteti o mica parere. Ascultand phoenix, melodia „Timisoara”, am dat in lacrimi de tristete si manie! Va rog mergeti la vot din respect pt cei ce au fost impuscati in 89! Mergeti la vot si nu plecati pana nu ati pus stampila din respect pentru cei ce au iesit in strada cand a fost nevoie! Mergeti la vot din rebeliune! Mergeti la vot pentru ca puteti! Intrebati-va de ce nu ar vrea cineva ca anumite persoane sa NU ajunga in cabina de vot! Mergeti la vot pentru ca avem o tara foarte frumoasa! Venind la Viena, am reusit sa privesc tara de afara. Va spun, e o priveliste foarte frumoasa.

      • pirex spune:

        Si in numele mortilor de la Timisoara sa votam taman criminalii, adica SECURITATEA, reprezentata acum de naparca de la Cotroceni, care prin Johannis, vrea sa perpetueze regimul antidemocratic pe care l-a condus.
        Daca ati avea putin creier si nu ati fi bolnavi psihic, n-ati putea sustine ce sustineti. Habar n-aveti gunoaielor de democratie si libertate!

    • Silvia Jinga spune:

      Să ascultăm cu inima, nu doar cu urechile de apelul Grupului de Dialog Social. Realegerea lui V. Ponta este similară cu o aruncare a României în abisul mizeriei, de unde s-ar putea să nu mai iasă niciodată. Da, aceste alegeri sunt cardinale pentru scoaterea ţării din şarlatania politică, financiară, morală şi dirijarea ei pe drumul adevăratei democraţii, al onestităţii şi al lucrului „bine făcut”. Să respingem ca o maximă jignire pomenile electorale ale premierului. Oare numai atât de ieftină este demnitatea românilor ca să fie cumpărată cu un pumn de arginţi, cu sporirea ad hoc a pensiilor, a unor salarii etc. ? Ţara noastră se află la o răscruce şi dacă românii vor vota cu hoţia, corupţia şi minciuna ei se fac vinovaţi de complicitate cu răul. Răul nu este o fatalitate pentru România, răul, dacă el va triumfa, este atunci alegerea majorităţii. Speranţa noastră a celor din diaspora este că românii nehotărâţi se vor deştepta şi ne vor ajuta să urnim ţara pe drumul adevărului, al civilizaţiei, al normalităţii.

      • pajura spune:

        Am avut o opțiune pentru turul întâi… Nu a fost să fie. Cei doi rămași sunt plini de tare, să voteze găștile lor pentru că în ambele variante România va stagna, în cel mai bun caz.

  6. ecoul spune:

    nu meritati comentariul meu, distinsi „intelectuali”. nu va neg eruditia, chiar ma pune pe ganduri, cum avand la dispozitie atatea antecedente documentate in istorie va etalati inteligenta atat de anemic cand tara geme de saracie spirituala, plutind in deriva fara nici un reper moral, civic sau de alta natura menite a ne dezmorti. chiar nu vedeti cum golanii, marlanii, viciatii, limitatii, numiti elegant „oportunistii” sunt singurii care promoveaza in ierarhiile de astazi? nu va simtiti partasi la decaderea acestui neam? asta este tot ce puteti sa faceti pentru tara aceasta?

    • George Ratiu spune:

      Sa vada toti Romanii cum gandesc Intelectualii mileniului trei ..,au intepenit in Ograda Olteneasca de peste 75 de Ani si nu pot discerne Valorile umane ce ofera Tranzitia spre Adevar si Dreptate!

  7. vlad spune:

    Vin niste unii care au niste interese foarte mari si isi umfla propria burta sa ne spuna sa iesim la vot si sa votam cu cine vor ei, ca sa le fie bine. Mai nea, in tara asta voi accentuati votul impotriva la ceva si nu pe cineva. Unii ies sa voteze impotriva „ciumei rosii si a baronilor” iar altii impotriva „ignorantilor hoti Blaga, Anastase, Videanu, Udrea si a tatucului Basescu”. De 24 de ani vreti sa votam „raul cel mai mic”, mai nea, Romanii au invatat ca nu exista rau mare sau rau mic, ci doar RAU si punct. Mai nea, esti Nostradamus sa ai viziuni cu ce se va intimpla in uramatoarea perioada, sau doar un manipulator imputit? Mai nea, decit sa ajungem sa ne aducem singuri injurii ca am acordat votul unuia care nu merita, preferam sa stam acasa, si nu suntem putini, aproximativ jumatate din populatia cu drept de vot. Mai nea, nu mai fi atit de convins ca tu esti cunoscatorul adevarului suprem, ca din pacate nici un om, nu detine adevarul suprem, pentru ca suntem unici, nu turma de ovine, fiecare avem un mod de a vedea lucrurile si a le percepe, ce tie iti place, pot fi o suta de alte persoane ce acele lucruri le displac, dar fiecare are adevarul lui. Asa ca mai nea, nu mai chinui lumea cu minciunile tale, ca daca nu este Basescu, este potopul.

  8. Cristi spune:

    Nu-l votati pe x ca nu e roman – cel mai idiot motiv pe care l-am auzit. Cand o sa intelegeti ca e total depasit conceptul de etnie? Or sa rada urmasii nostri cand or sa auda ce prostii aveam in cap.
    Mandru ca sunt roman – cea mai mare dintre prostii. Care e mandria la apartenenta unei natii? Ca vorbesti o anumita limba? Ca te-ai nascut intr-un anume loc? Ca intamplator unii compatrioti au anumite realizari si pe aceasta cale iti asumi si tu o particica din ele? A fi roman nu e un motiv de mandrie, e doar un fel de a fi! Si e valabil pentru orice natie. Fii mandru pentru realizarile tale individuale!
    Daca Romania e intr-o situatie de cacat, e numai vina noastra, toti, colectiv. Nu ajung 2-3 prosti sa conduca o tara de 20 de milioane de destepti.
    Daca vreti o schimbare in tara asta, ea trebuie sa inceapa cu fiecare dintre noi.

    • vlad spune:

      La ora de patriotism ai cam lipsit cumetre, iar pentru beneficiile tale, ai vinde toata tara, impreuna cu propria familie. Se invart in mormant urmasii nostrii, pentru ca daca ei nu luptau sa existe aceasta patrie, aceasta glie, acest grai, azi te chema Chemal si erai enuc printr-un serai de cadine. Tara asta nu este a ta sa faci ce vrei cu ea, nu este a mea, ci este a urmasilor, urmasilor copiilor nostri si trebuie sa le-o lasam asa cum la randul nostru am primito de la inaintasii nostrii. Dar dupa cum scrii cu siguranta stai intr-un stat European si iti este rusine ca esti Roman si sa vorbesti aceasta limba

      • Cristi spune:

        Incearca sa nu mai presupui chestii, ca o faci foarte prost. Locuiesc in Romania. Limba romana este doar o unealta de comunicare, nu e un motiv nici de mandrie, nici de rusine. Din fericire oamenii evolueaza si patriotismul e pe moarte, si nu doar in Romania, e doar o chestiune de timp pana ajungi sa accepti asta. Chiar nu intelegi ca mandria e doar in capul tau? Cum sa fii mandru de un lucru pe care nu il poti controla, faptul ca te-ai nascut intr-un anume loc?
        Iar in afara de limba si granite tu chiar mai crezi ca o persoana din Romania e diferita de una din Ungaria, de exemplu? De ce sa nu fie si ungurii mandri ca sunt unguri? Hai sa fie toti oamenii mandri si n-am rezolvat nimic. Mandru ca respir.

    • Andreea si atat spune:

      In sfarsit, someone who gets it!

  9. dominic spune:

    Ma uit la raspunsurile date… Ma intreb cati oameni „interesati” comenteaza sub anonimatul internetului intr-un mod foarte josnic cu scopul poate de a ne indeparta atentia de la acest articol bun si de la intelectualii care l-au semnat. Sunt tanar, dar nu sunt prost. Voi vota pentru occident.

  10. Mi Hai spune:

    Johannis si Hurezeanu

    Hitler promitea o Europă fericită prin teroarea fascistă, Stalin promitea o fericire comunistă … Ambii au comandat uciderea a milioane de oameni ȋn favoarea scopurilor lor “nobile”.
    Ceauşescu promitea fericirea poporului său prin transformarea şi crearea omului nou prin ȋnfometare şi izolare ȋn drumul spre culmile de aur ale comunismului.
    Băsescu promitea să facă istorie, să transforme Romȃnia după chipul şi asemănarea sa, a rezultat ce se constată astăzi, mȃine şi ȋn lunile următoare.
    Toţi aceştia se autointitulau vizionari, erau deasupra timpurilor ȋn care trăiau şi erau sacrificate popoarele lor. Mai recent, vizionar a fost Bin Laden, şi este califul Statului islamic. Un vizionar nou, vrea să apară, se numeşte Johannis Klaus.
    Johannis promite din start să fie un preşedinte dictator, cu orientări catastrofale pentru naţiunea romȃnă, pentru stabilitatea şi liniştea ţării ȋn bună colaborare cu vecinii săi.
    In primul rȃnd doreşte să schimbe totul, organizarea internă a partidelor, a componenţei şi structurii Parlamentului, a instituţiilor de bază ale statului, a ordinii constituţionale … De fapt, despre Constituţie nici nu pomeneşte, la ţările de tip “Colonie”, aceasta este o lege doar pentru sclavi. Recunoaşte că suntem un stat mult prea mic, politica noastră externă trebuie să ne-o facă statele mai mari, Germania şi SUA, de aici rezultă şi plitica internă, aservită acestui scop. Romȃnii ar trebui să muncească eficient pentru a face din Romȃnia “un bastion de securitate pentru vest, ȋnarmaţi pȃnă ȋn dinţi cu cele mai noi tehnologi”. Acest om este sănătos? Nu ştie ca orice acţiune are o reacţiune ? Doreşte să tȃrască romȃnii ȋn alt război care nu este al lor ? Pe mine m-a cutremurat interviul confecţionat de specialistul ȋn manipulare mediatică Hurezeanu. Probabil că ȋncă este supărat că SUA şi Germania nu le plăteşte pensii vestice pentru activitatea de la “Europa Liberă”.
    Poporul romȃn este un popor latin, mȃndru ȋn opincile sale, este un neam vesel care doreşte să trăiască ȋn armonie cu vecinii săi. Ce au făcut astfel de “conducători” se poate vedea cel mai apropiat şi recent ȋn Ucraina unde milioane de plătitori de impozite au rămas fară case, bunuri, apă, căldură, asistenţă medicală, au rămas sub cerul liber, şi uneori fără viaţă.
    Campaniile manipulatorii mediatice au ajuns la un ȋnalt grad de sofisticare şi eficienţă, omul de rȃnd devenind o ţintă străpunsă ȋn majoritatea cazurilor. Organele specializate şi abilitate ale statului ar trebui să contracareze cȃt mai des aceste atacuri deosebit de periculoase. Arde !

    Romȃni, omorȃţi-vă şi arestaţi-vă ȋntre voi, căci eu Johannis Vizionarul ştiu ce am de făcut cu casele voastre !

  11. Mihai Mancaş spune:

    Nu copia din Caragiale, maestre!

  12. Skook spune:

    In ce situatie penibila am ajuns , sa alegem intre un comunist sau un basist …. Mie rusine de tara asta …

  13. Unul din multime spune:

    Baaah treziti-vaaa! Voi nu intelegeti ca Romania nu mai existaaaa?!? Nu mai suntem decat cu numele pe harta! Da, Romania moare! …moare putin cate putin de 25 de ani incoace, iar pe 16 noiembrie va trebui sa recunoastem ca a decedat oficial! Nu mai suntem decat o adunatura la marginea europei… pt ca asa vor ei, cei din jurul nostru, dar „ei“, pana la urma… nici nu au trebuit sa faca un efort prea mare pt ca noi sa fim astazi ceea ce… iata ca am ajuns sa fim!!!
    Noi singuri, numai NOI, am reusit sa ne distrugem prin felul nostru de a fi. ….Daca mi-ai dat un rachiu si o paine, ti-am „vandut-o si pa mama“, ti-am vandut toate combinatele, toata industria, toata agricultura, tot ce a existat si a produs candva…. pt ca sa aducem de afara, ca deh ….„calitatea germana“ e adevarata!
    ….“Sa fim mandrii ca suntem Romani!“…. mi-e greata de fraza asta! Bai fratilor, cu ce? Va intreb eu CU CEE?!?
    ..Romania traieste o drama, pe 16 noiembrie vom avea de ales intre o mare NULITATE, un cacacios incompetent cu fata de elev scapat de la scoala de corectie sau „un presedinte german domnule !!!“, ca vorba aia: „sa fim si noi vazuti mai bine ;-), si plus d’asta, nemtii traiesc bine dom’ne!“ (nu pot decat sa plang!)
    …Solutia? Mai potrivita si mai actuala ca niciodata pana acum, cum de fapt s-a mai spus in multe randuri: MONARHIA SALVEAZA ROMANIA!

    …Avem o tara frumoasa si pasnica, si-atat! Dar astazi, dupa 25 de ani, ea moare oficial! …Si atunci nu mai imi ramande decat sa-mi pun o singura intrebare: Draga Romanie, incotro te indrepti? ….

    • MARCEL spune:

      AI ILUSTRAT PERFECT PRIN CUVINTE STAREA NATIUNII CAT SI CEEA CE GANDESC ATAT EU CAT SI ALTII CA MINE . ASTA-I A.D.N.-UL ROMANULUI , CA NE DOARE SAU NU. DE 25 DE ANI , NOI TRAGEM PACALICIUL INDIFERENT CUM AM VOTA . SA AI MULTA SANATATE !

    • Nadia spune:

      Dragi oameni buni ,ce bine ca macar acum dupa 25 de ani am inteles si noi ce e democratia,aia la care am visat si pentru care au murit oameni.De fapt e o falsa „putere a poporului”,pentru ca poporul nu poate decide ceea ce doreste de fapt,ci doar sa puna stampila ,legitimand astffel o putere care conduce apoi conform interesului unui grup restrans. Dupa care nu mai e nimic de facut. Daca am inteles asta ,atunci care mai e problema ? pentru ce ne mai certam si ne dusmanim??
      Stai linistit dle „unul din multime” tara nu moare ,nu a murit ea in vremuri mult mai grele ,noi romanii suntem niste supravietuitori.

    • moca tatiana. spune:

      Ce apel al intelectualilor?noi suntem plebea?Daca nu scriem la (foaie) nu avem creier?Nu ma convinge nimeni, habar nu am cu cine sa votez.De 24 ani mergem din rau in mai rau

  14. Petre spune:

    Incredibil, chiar nu ati sesizezat ca Ponta acorda valuri de mita electorala, din marele deficit pe care il pregateste Romaniei cu gandul ca promovand prim-ministri de tip Tariceanu, se va eschiva de raspundere ? PMP-istii oricat de basisti ar fi, trebuie sa-l voteze pe Iohanis, daca vor sa se razbune pe el. Deja ne asteapta zile foarte grele in anii viitori cu noi sacrificii si inflatie ! Vor fi consecintele guvernarii Ponta ! Plesu are dreptate !

  15. anca spune:

    Oamenii sunt mai interesati sa jigneasca decat sa se uneasca.Pacat,dar tot noi suferim.

  16. anca spune:

    Pentru cei care -l vor pe ponta ,din nu stiu ce motive ,ar fi mai bine pentru noi ceilalti,sa nu se prezinte la vot. Va multumim.

  17. jaq spune:

    Am si eu o intrebare pentru cei care considera ca Iohannis face jocurile PDL-istilor !
    De ce un om care are primaria unui oras superb ,si condus de el in plus, care ar avea atatea case dobandite ilicit sau nu cum sustin toti oponentii sai , care are linistea unui lucru bine facut , recunostinta internationala pentru realizarile sale , s-ar implica pe el si familia lui in aceasta latrina ordinara sub numele de campanie electorala daca nu pentru ambitia de a face mai bine?
    In orice partid exista politicieni indoielnici , unde in alta parte?
    Dar daca un om are ca trecut dovada capabilitatii , unde sa se duca ?
    1.La un nou partid?
    Cu banii cui pentru campanie?(vezi Macovei)
    2. La PSD ?
    Nu merita raspuns.
    3. La Vadim?
    4. La Tariceanu?( care s-a decis pe ultima suta sa candideze, cu o campanie minima,pe banii cui oare?, doar pentru a catiga 3-4% si a putea face o alianta ramanand pe scena politica?)
    5.La Dan Diaconescu care nu vrea decat redeschiderea OTV-ului ( atat de putin este omul asta…)
    6. La Udrea devenind invizibil ?
    Asadar , nu mai huliti atat de vehement optiunea unui om de dreapta care a ales un partid de dreapta.
    Asa e, nu curat imaculat , dar sa-mi fie cu iertare intre poeziile lui Vadim si scrierile lui Plesu aleg oricand varianta a2-a !
    Si nu uitati nebunia care a fost atunci cand Basescu a iesit presedinte prima data. Toti aveam sperante, toti eram aproape ca in ’96 cu CDR-ul ,asadar nu-l mai certati pe Plesu.
    Aceeasi speranta o am si acum , si sper sa fie cu noroc de data asta!
    Va rog nu va mai jigniti in comentarii ca suntem satui de ce face PSD-ul la televizor!

    • marin spune:

      Paul Philippe, un apropiat al lui Klaus Iohannis. Philippi s-a înrolat voluntar în 1942 în structurile Wehrmacht şi a luptat pe frontul de răsărit. După 1944 s-a refugiat în Germania, dar a fost arestat de americani, care l-au internat 30 de luni într-un lagăr pentru “denazificare”. După 1989 a venit în ţară şi a fost membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din România. În 2000, primarul Klaus Iohannis i-a conferit lui Philippi ordinul “cetăţean de onoare al Municipiului Sibiu”. În anul 2010, Klaus Iohannis a fost şi primar şi preşedinte al Comisiei de retrocedări a municipalităţii. Atunci au fost retrocedate numeroase clădiri şi terenuri, între care Palatul Brukenthal, Filarmonica, sediul Inspectoratului şcolar, şcoli, grădiniţie, toate în favoarea Forumului Democrat German, prin Consistoriul evanghelic. Iohannis, el însuşi un campion al achiziţiilor imobiliare litigioase

      • busuioc spune:

        Nea Marin!Matale esti ori dus cu pluta,ori plecat de tot!pai,compara,omule,ce ,,ciubucuri,, zici c-a facut Iohannes,compara numai cu cheltuiala celor 50.000 -unii zic numai 30.000,fie si asa,adusi din tara püe stadion pe cheltuiala statului de…Plagiator!D’apoi restul ?Pomeni,super pomeni,afise se fotogfafii ,numa,si numai cu Ponta,nu?Cin’ le plateste,socru-su,care e ,,analizat” cum e cu Microsoftul?Matale esti orb,ori ce altceva?Speri la un ciolan svarlit pe su masa?Dar sa stii,potaia va iesi,ca la urma sa tragi si matale scurta ca toti ceilalti!Cuncluzia?Asta vreti,asta veti avea!

      • Alesia spune:

        Sa inteleg ca 80% din cetatenii Sibiului care l-au ales pe dl Iohannis primar, sunt niste natarai cumparati cu un kil de zahar sau o cinzeaca de rachiu ca oltenii?! Hai ca nu va cred! Sau, cumva, cladirile retrocedate (conform legii) proprietarilor, trebuiau sa ramana chiriasilor, asistatilor sociali, gloatei de puturosi de care e plina Romania? Daca le-au construit sasii, sasilor, trebuiau date!

    • ilinca spune:

      Daca iubitul vostru sas va iesi presedinte( fereasca sfantu’) va veti vaicari ca si acum. GDS a mai fost…potent,si…ce a realizat? Nimic. Veti spune…ca nu au fost lasati….vrajeala….dau cu gura,ca vezi doamne….intelectualii…dar se tin cu mana de nadragi,niste mosnegi impotenti. Hai lasati manipularea. Fiecare sa voteze dupa propria lui constiinta.

  18. Doar Jesus ar merita votul.. :-( spune:

    http://youtu.be/9fINdcRSGrI

  19. Alb Daniel Ioan spune:

    Subsemnatul, cetatean roman, actualmente hoinar undeva, peste hotare, nu ma simt suficient de bine pregatit sa postez un comentariu foarte bine argumentat si concis, care sa se ridice la nivelul celor postatede stimabilii mei compatrioti.
    Prefer sa ma rezum la citirea foarte atenta si cu luare aminte a acestui articol si a comentariilor aferente si sa invat, in masura capacitatii mele, sa fiu pregatit ca, pe viitor sa postez, la randul meu un comentariu decent.
    La randul meu, sunt dispus sa ies la vot, chiar daca amfost impiedicat sa-mi exercit acest drept in primul tur al alegerilor si, desi nuam fostconvins de nici unul dintre candidati, vreau sa aleg raul cel mai mic. Pt incheiere, vreau saadaug faptul ca urasc cu toata fiinta mea ciuma rosie! Punct

  20. Sandrin spune:

    Am postat asta la trimul tur… motivul meu va fi acelasi si in turul doi:

    Astăzi am „sacrificat” doua ore pentru a merge in Toronto sa votez. Am făcut asta pentru ca:
    – desi am plecat din Romania, îmi pasa de cum tara mea si neamul meu o duc
    – stiu ca Romania poate sa devina o tara mai buna pentru toți oamenii care trăiesc acolo
    – îmi doresc ca si copilul meu sa fie mândru ca e de origine română
    – din respect pentru oamenii pe care când aveam 9 ani i-am văzut sacrificândusi viață pentru ca eu sa pot vota liber
    – din respect pentru oamenii care in timpul mineriadelor fie au fost omorâți cu brutalitate fie schinjuiti pe viață si cred ca vocile lor trebuie sa fie auzite de scârbele din PSD care au controlat acele acțiuni
    – pentru ca nu este ok sa spun ca nu îmi place ce vad acolo si când am ocazia sa fac ceva sa zic ca nu am timp
    Votul este un drept nu o obligație dar când nu am avut acest drept, prietenii, frații, surorile noastre si-au vărsat sângele pentru al opține… Va rog nu uitați de eroii din 89 si indiferent de ce opțiune politica aveți… Onoratile sacrificiul făcând o plimbare pana la secția de votare…

    • pirex spune:

      Nesimtitule, daca ai plecat ar trebui sa ai bunul simt sa nu votezi. Tu nemernicule, o sa-ti bagi mizeria de buletin de vot in urna numai si numai pe baza frustrarilor tale de gunoi uman, pentru a influenta soarta altora. Nu doar ca nu esti informat, nu stii ce-i in Romania si inghiti ca vita ce-ti servesc slugile regimului pe net, dar ce votezi tu ticalosule, va fi suportat de altii, nu te tine. Pe tine jegule, nu te va afecta daca votul tau aduce dezastrul. Cei aflati in tara, chiar daca ar vota gresit, a fac pe pielea lor, pe cand viermii ca tine o fac fara nici un fel de responsabilitate. Esti doar o scursura de om, un gunoi plin de frustrari, care vrei sa te razbuni pe tara natala. E tipic pentru animalele basiste, canalia nationala Basescu urand Romania mai mult decat orice.
      Ar trebui sa va omorati toti, fii de slugi!

      • mythros spune:

        Pirex, esti o mizerie, nici nu te poti numi om. Tu nu esti roman, esti o canalie mizerabila care consuma ilegal aerul romanilor. Dupa ce o sa iasa Ponta si o sa-ti puna pielea la uscat, o sa-ti inghiti atunci limba xenofoba. Atunci tot vina lui Basescu o sa fie?! De asta pleaca oamenii valorosi din tara: sa scape de canaliile ca tine si ca restul „elitelor” analfabete din PSD. Du-te si-i pupa moastele lu Ceausescu, ca daca mai ramanea el nici macar Internet nu vaeai, sa scrii aberatiile pe care tu le numesti parerile tale!

        • pirex spune:

          Jigodie infecta, sugator de rahati ai securistului si comunistului Basescu, Ponta e un jeg care a semnat pact cu canalia ta si l-a lasat pe tradator in functie la Cotroceni in 2012. Numai ca, animalule, tu, ca o javra basista fara respect pentru lege si democratie, iti inchipui ca presedintele poate face ce-a facut excrementul uman Traian Basescu. Greu de gasist un asa animal ca Basescu, o asemenea taratura, asa ca rahatul ala de Ponta e putin probabil sa poata face ce-a facut nemernicul ala, ca e greu sa fii ca Stalin, Mao sau Basescu.
          Ponta, mai javre basiste, nu poate, conform Constitutiei, in calitate de presedinte, nici sa puna taxe, nici alte aberatii, asa cum a facut Basescu al vostru prin sluga lui, viermele Boc. In plus,daca PSD accepta ca Tariceanu sa fie prim ministru, chiar merita votata varianta asta.
          Si apoi, cacat de om ce esti, gavaresti tu despre plecari din tara, cand lepadatura voastra Basescu Traian le spunea medicilor sa plece, celor cu studii superioare sa plece etc? Unde ai vazut ma animalule un presedinte de tara care sa le spuna propriilor cetateni sa plece din tara lor? Sa plece pentru ca e naspa in Romania, adica e naspa in tara condusa taman de el, de zece ani!
          Idiot patentat, nu meriti sa mai traiesti!

  21. nina spune:

    fratilor iesiti masiv la vot si numai votind putem scapa tara de acesti hoti nemernici care vor cu toate fortele lor sa puna mina si pe ce a mai ramas.Nu stiu daca JOHANNIS este mai bun dar tinind cont de faptul ca este neamt ,nemtii traiesc mult mai bine decit noi, sunt mai civilizati decit noi si daca privim si economia statului lor nu mai putem compara cu ce este la noi ca noi nu mai avem economie. Ponta merge pe promisiuni ca asa il cred taranii care saracii au muncit toata viata si nu au avut timp de televizor ca sa li se dezvolte materia cenusie.Ponta este o marioneta stricata a lui Adrian Nastase si nu ii va face fata lui Johannis daca iesim toti la vot sa il votam .Hai Johannis forta si putere de convingere la intelectuali si diaspora

    • KMZ spune:

      asta e aberatia mileniului. cum naiba sa-ti dezvolti materia cenusie prin televizor? eu credeam ca scoala are responsabilitatea asta. plus ca taranii au bunul simt, respect pentru traditie, pentru credinta, Ne-a ajuns 10 ani de presedinte de dreapta. Avem 14 ani din 25 cu presedinte de dreapta. Ultimul a facut tot efortul sa traiesti bine. Daca traiesti bine, atunci mergi cu dreapta. Eu virez. Mi-a ajuns.

    • olivia spune:

      Citez: „Iohanis este neamt si nemtii traiesc mult mai bine dacat noi”… dar acest Iohanis traieste in Romania, trebuie sa conduca 23 de milioane de romani crescuti si educati in sistemul romanesc… un neamt cu o echipa romaneascca nu va face mare branza!! oricat de gospodar si bine intentionat ar fi un presedinte (indiferent de partid) are in spate o „artilerie grea” de nesatui si hulpavi care pandesc prada din umbra… Romanii nu vor fi cu totii multumiti indiferent de cine va fi presedinte; pana acum nu a fost nici unul in fruntea tarii fara sa fie huiduit si nici nu va fi!!!!!

    • Camelia spune:

      Foarte bine spus!
      Locuiti cumva in Predeal ?

    • Camelia spune:

      Well said !!

  22. condruz gheorghe spune:

    Eu stiu ca nu stiu cu cine sa votez

    Trebuie sa alegem presedintele. Presedintele cui ? Presedintele nostru veti spune. Care , noi ? Aha! Noi, romanii! Multi spun ca au avut norocul de.a se fi nascut romani si ca să nu.i paraseasca vor acum un presedinte neamt. Mai devreme sau mai tarziu veti intoarce armele si impotriva neamtului. La Ploiesti ,la capatul autostrazii A3 e sens giratoriu si veti spune din nou ca ati intors.o regulamentar.
    Mandria romanului de.a fi roman nu.i atat de mare intruatat sa creada ca e vreun neam ales, capabil sa nasca un fiu caruia sa.i incredinteze destinele patriei lui. Privind in istorie nu poti sa nu constati ca acest poporul si.a cam rastignit conducatorii. Unii au fost doar impuscati.
    Pentru Romania e de ajuns doar un presedinte neamt sau si … 23 de milioane de nemti pentru a se implini profetiile lui Eminescu ?
    De ce nu avem curajul sa ne uitam in propria ograda ? Cu ce iesim …la mal ? Cu VV Ponta. Atat putem! Eu nu am votat niciodata cu PSD. Ponta a oscilat si nu m.a convins. Prea multi din familie pe langa …macelarie.

    Si cu o maimuta cancelar Germania va merge ca unsa.

    Noi vom merge la fel de prost si cu un neamt presedinte.

    Si cum va spuneam ..eu stiu ca nu stiu cu cine sa votez

  23. marinela 3 spune:

    Ei vor merge la vot ?

  24. riot spune:

    Eu personal as vota pentru monarhie….
    am o dilema pentru votul din al doilea tur:
    1 iohanis- s-a dovedit a fi un bun gospodar, insa cand s-a rupt usl, l-a scos pe crin antonescu din viata politica apoi a facut acea alianta cu PDL. Din punct de vedere doctrinar, PNL imi place cel mai mult; dar daca s-ar aplica politici liberale mai dureaza pana cand plapumarii din tara asta vor simti ceva. Daca ajunge presedinte nu cred ca se vor redeschide procesele impotriva celor cu imunitate
    2. ponta- il are pe tatuca ilici in spate si pe socru ilie sarbu, ca procuror nu a facut valuri, reformele si masurile pe care le promitea in 2012 nu s-au materializat. din punct de vedere doctrinar psd ar trebui sa se ocupe mai intai de oameni, apoi de economie. in perioada mandatului nu m-a dat pe spate. din contra. a promis multe dar nu a facut mare lucru… a facut pactul de coabitare… semn de slabiciune? ungurii nu au iesit la vot ca mai marii udmr-ului i-au sfatuit sa nu iasa la vot in 2012, si ponta i-a adus totusi la guvernare…
    parerea mea ca oricum as alege tot prost aleg, insa deocamdata nu stiu care va fi raul cel mai mic pt mine, pt cei ca mine.. daca ajunge presedinte cu siguranta va da drumu la dosarele care au fost ascunse timp de 10 ani… de „is payback time”
    ce vreau eu de la viata?
    1.vreau sa beneficiez de un sistem sanitar performant
    2.sistemul de invatamant este invechit… sa il schimbe din temelii
    3. sa nu mai duc grija zilei de maine, in conditiile in care am avut afacerea mea, sunt angajat in momentul de fata
    4. sa avem o infrastructura mai buna decat celebra autostrada transilvania ( usl a promis autostrazi care se fac cu bani europeni, acum vor drumuri express care se fac cu bani de la buget dar in fondurile pt drumurile express se poate baga mana caci nu mai vine UE sa verifice unde s-au dus banii dvs)
    5. vreau sa avem o economie functionala, sa nu mai fim doar economie de consum
    Nu vreau sa ma tot gandesc ca ar fi timpul sa iau drumul strainatatii…
    Oare cu cine sa aleg?

    • Oana spune:

      Analiza ta este de bun simt. Tocmai ca e nefiresc sa fim pusi in fata situatiei de a alege „raul cel mai mic”. Ar fi timpul sa votam „pentru”, nu „contra”, iar daca am ajuns aici, e vina clasei politice, mereu in cautare de oportunitati, mereu in aliante nefiresti, mereu cu dublu limbaj si promisiuni incalcate. Nu e vina electoratului sau nu e doar vina lui, asa cum sugereaza impertinent intelectualii de serviciu.

      • vvvvv spune:

        Perfect subliniat dar din pacate cu doresti dumneata sa subliniezi asta? Cu siguranta”telectualii” isi doresc un profesoras mediocru la conducere.Nu mai comentez de doctorandul plagiator ! Aici merg doar solutiile radicale pusi la zid si facuti sita imbogatitii si neamurile lor prin hotia cu statul si apoi pornit de la 0 IN ADEVARATUL RESPECT AL LEGII. Cu siguranta asta ramane insa o poveste!

    • tzutzu spune:

      nu iubi pe iohannis,dar nici pe pontou nul bota(greselile sunt pur si simplu intentionate)

  25. alex spune:

    „Nu toți și-au batjocorit contracandidatul pentru că nu are copii” aici e vorbe de cineva, nu stiu cine, dar acel cineva e un candidat prezidential. de aici sa va dati seama ca cineva le-a platit pe jigodiile astea numite, auto intitulate „intelectuali” , sa faca propaganda politica mascata si marshava pentru spalarea de creere „non-intelectuale” . mamaia si tataia de la tara mai cred in termentul de „intelectual”. si refuza sa gandeasca pentru ei avand incredere in ce spun aceste pramatii la televizor cu graiul lor si atitudinea de falsa superioritate pe care o abordeaza. in societatea noastra sunt 3 stereotipuri 1 – omul simplu 2 – parazitul 3 – supravietuitorul . intelectualul a murit de mult. mai treziti-va9-n ,,,, mea!

    • daniel spune:

      Esti un bou, mai date-n p**a mea

    • incense spune:

      Lasa degetelul jos,Domnule Plesu!Si nu-l mai folosi decat in alte scopuri.Tu si alti intelectuali ati fost latraii lui Basescu.Daca Iohanis nu ar fi avut in spatele lui pe Blaga si pe oamenii lui Basescu,dupa primul tur,poate ne-am fi gandit sa il votam pe Iohanis si-n turul II.L-am votat pentru apartenenta lui la PNL si nu pentru alianta cu josnicii corupti din PDL.Ce diferenta gasesti intre PSD si PDL?Ce diferenta gasesti intre oamenii lui Nastase si oamenii lui Basescu?Unde ne este flota?Cum s-a cumparat pamantul de la Nana si cum s-a obtinut casa din Mihailescu?Cum a obtinut Udreasa atatea milioane de euro,dar fratele lui Basescu?Ne-am saturat de hoti,cand noi,muritorii de rand,pentru 5000 de euro luam credit din banca si il platim in 7 ani.De ce ti-este frica ?Nu cumva pentru ca l-ati sustinut pe Basescu de cate ori a avut nevoie,impreuna cu alti…intelectuali.Mi-e greata de voi,mai bine-ati tacea si asti sta in banca voastra.Ca intre voi si Alina Mungiu nu e nici o diferenta.Mai taceti din gura ca nu sunteti buni de nimic,lenesilor!

      1

    • Taci Odata spune:

      Pun pariu ca mai mult de 2 persoane din aceea lista cunosti. De restul nu ai auzit in viata ta. Daca tie nu ti-a daruit Dumnezeu intelect, nu mai baga pe toti in aceeasi oala!

      • Taci Odata spune:

        Pun pariu ca mai mult de 2 persoane din acea lista nu cunosti. De restul nu ai auzit in viata ta. Daca tie nu ti-a daruit Dumnezeu intelect, nu mai baga pe toti in aceeasi oala!

  26. alex spune:

    PONTA PRESEDINTE !!!!!!!! MAI IMPOSTOR PERICULOS DECIT TRAIAN BASINA NU EXISTA. IAR SANTA KLAUS IL URMEZA, PONTA PRESEDINTE !!!!!!!!!

  27. COCUEMA spune:

    CE ATI FACE DOMNILOR DACA INPROPRIU ZIS , AR IESI UN ROM LA PRESEDINTIE ?? SAU UN UNGUR SAU UN NEAMT?PATRIOTILOR FARISEI….IN ROMANIA CE SISTEM ESTE SA NU MOR PROASTA ..DEMOCRATIE SAU ?NU NE VINDEM TARA NU ? DAR ATI VANDUTO CU BUCATELE…NU VA SCRIE UN INTELECTUAL CI VA SCRIE ,VOCEA UNUI OM DIN POPOR ..DE CARE POPOR, NICI UNII NICI ALTII ,NU ATI TINUT CONT NICIODATA,.SANTEM O CANTITATE NEGLIJABILA NU ???ASTIA PROSTII INCULTII, CARE SCRIE ORTOGRAFIC GRESIT..ASTIA VA TIN PE UMERI DOMNILOR SI INCA CINSTIT, MUNCIND PENTRU O COAJA DE PAINE..FARA SA VA BAGE MANA IN BUZUNARUL NIMANUI..BISERICUTELE TREBUIESC IMPRASTIATE CA PREA V-AT INCALZIT IN CULCUSUL VOSTRU CALDUTI ,COLCAIND A SMECHERII DE NIVEL INALT…

  28. analfabeth spune:

    A semnat si Excelentza Sa, domnul Traian Igas aceasta scrisoare?

  29. KMZ spune:

    Divergente majore intre Klaus Iohannis si intelectuali. intelectualii propun o ora pantru a merge la vot, Klaus ordona ca votul trebuie facut in jumatate de ora. O zi electorala are 14 ore. 14X2 e mai bine decat 14X1. Surse din randul staff-ului lui Klaus propun ca romanii sa voteze din Noua Zeelanda pana pe coasta de vest a SUA, altfel vor sfarsii ca multi din urmasii lui Moise Gura Nu-i doare.

  30. Alien5 spune:

    Apelul este bestial, te face sa vorbesti singur…
    „Nu vă amăgiți că stând acasă nu veți vota. Stând acasă, veți vota un impostor periculos.”
    Trebuie preluat si amplificat la maxim!
    Felicitari sau ..Gratulieren.

  31. Oana spune:

    Vai, ce jenant ! Nu toti suferim de Alzheimer, intelectualilor ! N-am uitat nici guvernarea Nastase, dar nici pe cea a lui Boc. Acum 2 ani ne spuneati sa stam acasa ca sa va salvam sinecurile, acum ne chemati la vot ca sa va asiguram tot voua linistea. Sa nu indrazniti sa dati vina pe NOI pentru esecurile voastre ! Si daca mai continuati cu apeluri atat de lipsite de substanta, s-ar putea sa obtineti exact contrariul. Fariseilor !!!

    • silviu spune:

      Si pt ca esti orbita de furie la adresa intelectualilor(eventual al tuturor) ai sa chiulesti de la vot si alegi sa fii ignoranta?! Analizeaza f bine comportamentul PSD-ist din campanie si daca nu te sperie inseamna ca traiesti intr-o „realitate alternativa”..probabil esti doar in lumea ta care nu corespunde cu cea a noastra, a tuturor romanilor. Daca nu mergi la vot pt tine macar voteaza pt noi celor carora ne pasa. A fi roman inseamna sa iti pese de romanii aflati in dificultate, ori noi celor carora ne pasa suntem in dificultate si avem nevoie ca toti romanii sa voteze. Daca esti o persoana cu integritate/caracter nu ceda in fata prostanilor…Politicienii in general si psd-istii in primul rand se bazeaza pe prostime sa castige alegerile pt ca prostimea e mai usor de manipulat. Fii desteapta si mergi la vot. Fii ROMAN si VOTEAZA!!

      • Un stirb spune:

        E jignitor pentru toti cei care au citit ceva la viata lor sa faceti afirmatia asta atat de falsa: ca va pasa de ceilalti. De fapt, ii dispretuiti pe toti cei care au suficient de mare maturitate incat sa constientizeze ca batalia nu se da intre alb si negru, ci intre culoarea ochilor celui care ne va tine-n genunchi in fata jefuitorilor. Unde era grija voastra cand madam Roberta masluia votul in Parlament? Sau cand „democratii” nostri umblau cu jalba-n protap prin cancelariile europene pretinzand ca in Romania este lovitura de stat, anulandu-se vointa majoritatii? Unde sunteti voi atunci cand CE ne cere majorarea taxelor si ne interzice micsorarea TVA-ului, unde erati voi cand Romania platea intrarea in NATO nu numai cumparand avioane vechi, ci renuntand „de jure” la teritoriile romanesti? De ce nu va intrebati cum de in 2004 datoria externa a Romaniei era de 22 mld euro, iar in 2012 de 100 mld euro, timp in care nu s-au construit spitale, scoli, autostrazi, metrou si nu s-au pus pe picioare industrii? V-ati gandit ca noi nu mai vrem sa fim manipulati la infinit, participand, prin prezenta la vot, la o mascarada, cand miza e doar spolierea resurselor si indobitocirea natiei? Nu v-ati saturat de ifosele asa-zisei intelectualitati, care in loc sa-si implineasca menirea, aceea de a tracta societatea in directia ridicarii spirituale, s-a inregimentat politic rusinos, in baza unor interese meschine, a unor sinecuri, a unor privliegii? Treziti-va!

        • FBB spune:

          NU pot sa ma abtin sa nu citesc acest comentariu . Insa NU Roberta Anastase a ,fraudat ‘ ci toti dinaintea sa .Sistemul era deja perfectionat de cei din PSD -FSN .2.Nu a mers nimeni cu jalba in ptotap in Parlamentul UE de florile marului caci DA .A fost data o lovitura de stat in 2012.Lasa haznaua 3 mai asculta si palte pareri .Despre spagile de care vorbesti intreaba pe Nastase si LIDERII PSD .E o parere din intamplarile petrecute in cei 25 de ani de asa zisa democratie …!

      • Oana spune:

        Silviu, iti admir sincer entuziasmul, pe-acolo am trecut si eu. Spre deosebire de mine si, sunt convinsa, de multi altii, sper sa te tina si sa nu cazi in starea de lehamite. Pentru ca asta este: sila, nu furie oarba ! Altfel, ai inteles gresit. Si sa nu generalizam cu intelectualii. N-am nimic cu ei, ci doar cu derapajele lor. Apelul este deja cliseic, iar manipularea stravezie. Iar aroganta de a spune ca ei inteleg perfect cum functioneaza democratia, iar ceilalti sunt niste fraieri care trebuie indrumati, este deranjanta.

      • Sorin spune:

        de acord!

  32. dan spune:

    Aproape 25 de ani de libertate. 10 ani presedinte de stanga si aproape 15 de dreapta, si cate 12 ani jumatate de guvernare pentru ambele parti. Din cate stiu, unii dintre semnatari au fost in sfatul inteleptilor in aceasta perioada si au avut posibilitatea de a face ceva. Cand au avut puterea au folosit-o si folosul celorlalti? Nu, au fost ca bogatul nemilostiv care a apelat la saracul Lazar doar cand se chinuia in vapaia focului? Au fost indiferenti. Iar opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta. Voi iesi la vot, nu pot sa fiu indiferent de saracul Lazar. Nu ma lasa constiinta.

  33. Cangurul Agresiv spune:

    PE 16 FI ARDELEAN , GANDESTE TU PENTRU TINE . In 1990 neocomunisti ne-a luat democratia la bataie , au adus minerii si alte forte , au confiscat tara si dorul noatru pentru dreptate s-a stins . Acum e „dreptatea” lor si ei au avut dreptul sa fure ,noi sa muncim , ei au dreptul sa minta si sa insele noi avem dreptul sa stam la coada sa votam , ei au dreptul sa fie baroni si noi avem dreptul sa fim niste asistati sociali , ei au dreptul sa se vindece in stainatate pe banii lor furati din munca noastra , noi avem dreptul sa ne infectam in spitalele noastre si sa murim .
    PE 16 AVETI DREPTUL SA SCAPAM DE EI .

  34. FBB spune:

    Ma inclin in fata intelectualilor de frunte ai acestei tari .Domnule ANDREI PLESU VOI VOTA IOHANNIS Cred ca poate conduce Romania. Viziunea sa imi place . L-am urmarit ieri la CLUJ si m-a convins .Il urmaresc de multi ani pe domnul Ponta ..Nu a putut sa se desprinda de Haznaua 3 ,nici de baroni. Noroc ca il ajuta DNA si GMaior !.

    • danbalea spune:

      este normal sa te inclini…asa vei ajunge la nivelul corect !!

      Mi-E GREU !!!!

      Mi-e greu sa vad ce-I aici ,acasa, unde m-am nascut si am muncit 64 de ani si “speram “ sa mor linistit si fara grijile pe care le-am trait o viata”ntreaga.
      Mi-e greu sa vad cum NOI ROMINII cu o placere bolnava de a simti durerea ,crestem la sin,animale dornice de furt si japca, iar apoi avem o placere nebuna sa ne Vaitam.
      Ne-am facut-o cu propria mina si…continuam,!!!
      Mi-e greu sa cred ca putem sa ne lasam prostiti in asa hal de o mina de EXPERTI in manipulare ce-si schimba numele dupa cum au fost invatati de servicii specializate.
      Mi-e greu sa cred ca atunci cind ne-au taiat salariile si pensile am stat cuminti in case si i-am lasat sa faca asta pentru a avea de unde sa fure si sa-si asigure venituri nemuncite si nemeritate.
      Mi-e greu sa vad cum au indatorat tara cu imprumuturi astronomice ,ca apoi sa nu dea nicio socoteala de ce anume au facut-o,si mai ales unde-s banii !!
      Mi-e greu sa vad cum copii nostrii pe care i-am scolit cu bani grei din munca noastra i-am silit sa pleace si sa aduca profit altora..
      Mi-e greu sa vad ca dupa ce am vindut tot ce am produs in ani de munca,nu beneficiem nici macar de o batrinete fara griji sau de o explicatie de de unde s-au dus banii din vinzari sau concesiuni.
      Mi-e greu sa vad cum o hoarda de pradatori vorace si-au schimbat numele ,si cu o impertinenta de neimaginat ne cer dinnou sa-I alegem in postura de conducatori IMPOSTORI incercind sa ne convinga de faptul ca acum sunt ALTFEL sunt ALTII si au doar intentii bune.
      Mi-e greu sa votez cu un partid de stinga pentru singurul motiv de a nu fi silit
      sa votez o gasca de raptori cameleonici.
      Mi-e greu sa cred ca fac parte dintr-un popor ce “nu vede,nu aude,si nu vorbeste” doar accepta ce I se vinde frumos ambalat.
      Mi-e GREU al dracu…..si….. ???? la ce bun ??!!
      dan

      • FBB spune:

        (INCLINATIA) REVERENTA , nu e de supunere ,slugarnicie daca la asta faceti referire …!Dar va las cu durerile dumneavoastra caci nu vreau sa-mi stric ziua Sa inteleg ca il vreti pe Ponta ? Votati-l. O ZI BUNA !

        • ELENA spune:

          Daca , pentru tine , supararea si nemultimirea celor care au simtit pe pielea lor ce inseamna sa ti se taie din salariu 25% , sa ti se impuna sa lucrezi doua zile pe luna fara plata , sa nu mai ai cu ce plati ratele la banci , din cauza asta , reprezinta doar ” ceva iti strica ziua ” , din partea mea esti liber sa te duci dracului cu tot cu cei pe care ii sustii . Ai grija ca sunt foarte multi nemultumiti ca mine si ca domnul de mai sus , si s-ar putea sa te intalneasca vreo unul si sa dea cu tine de pamant .

          • FBB spune:

            E clar ca vizionezi doar haznaua 3 Din pacate colegul meu Bulakov are dreptate Votati-l pe PONTA .!!!!

          • Dan spune:

            Nu-i nimic, iese ponta si va mai taie 25%. Baiatul asta minte cum respira. Mai nou spune ca l-a votat pe Ratiu, desi nu avea varsta legala de vot cand au fost alegerile.

      • plmaidi spune:

        poti sa mori linistit !!! ai avut 64 de ani de activitate din care 20 i-ai petrecut ca sclav cu botu’ inchis acum culege ce ai semanat… voteaza in continuare cu cei care se opun evolutiei … cu comunistii … voi vreti sa jucam de la egal cu celelate tari mai dezvoltate dar cu alte reguli.. din pacate pt voi blocul comunist a picat… asta e mortu de la groapa nu se mai intoarce… decat in teleorman ca sa voteze ca si voi cu psd !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top