Cel puțin 11 prinți din Arabia Saudită și zeci de alți oficiali seniori și oameni de afaceri, inclusiv unul dintre cei mai bogați oameni din lume, au fost arestați de către noua comisie anticorupție din țară.
Prințul miliardar Alwaleed bin Talal, acționar major în Apple, Twitter, Citigroup și alte companii internaționale, se află printre arestați, potrivit unor surse citate de Financial Times.
Aeroportul privat din Riad a fost închis pentru a bloca orice încercare a celor vizați de anchetă să fugă din țară, conform surselor citate.
Anunțul privind arestările a venit la câteva ore după ce Regele Salman a anunțat crearea comisiei anticorupție și l-a numit pe fiul său de 32 de ani, Prințul Mohammed bin Salman, în fruntea organizației.
FT notează că mulți din țară au cerut combaterea corupției la nivel înalt pe fondul măsurilor de austeritate care au ridicat costul vieții pentru saudiții obișnuiți.
Campania anticorupție a fost inițiată la câteva ore după ce Arabia Saudită a interceptat o rachetă lansată din Yemen.
Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
In Romania noastra mafia coruptilor a cuprins intreaga administratie, a ajuns ca o ciuma, distruge orice initiativa, orice oaza de normalitate. Una dintre tarile cele mai bogate a ajuns la concluzia ca disperarea cetatenilor ei este amenintata de coruptie asadar a luat masuri drastice, la noi mafiotii sunt in functii de stat cu decizii importante iar votantii nostrii inculti si saraciti pana la dispret voteaza in continuare condamnati dovediti chiar de justitia noastra corupta.
Suntem in declin moral, educational, social….etc.