traian basescu(2)Jurnalista Andreea Pora subliniază într-un editorial că premierul Dacian Cioloș are mai multe opțiuni la dispoziție pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

Editorialista arată că șeful Guvernului nu are apetență pentru risc, însă poate deveni un tehnocrat „jucător”.

Ce să mai discutăm despre faptul că pre­mie­rul Cioloș poate să riște inclusiv o asumare de răspundere, formulă chiar mai democratică, după cum i-a explicat versatul Băsescu. Îi e frică cumva că ar depune PSD o moțiune de cen­zură și că „majoritatea e volatilă“. Păi, s-o testeze să se convingă și el, și Dragnea. Dar n-aș prea crede că PSD-iștii sunt dispuși acum la mari aventuri. În primul rând, PSD preferă să nu se opună pe față unei modificări cu susținere în societate – ați remarcat că, și după consultările cu Cioloș, Dragnea a spus că el e pentru două tururi, doar că nu acum, și a încercat să arunce vina pe premier, sugerând că de fapt nici acesta nu prea le vrea (ceea ce chiar e adevărat, culmea!). De ce să nu-l înjure lumea pe Cioloș, că doar ăsta-i scopul, nu? În al doilea rând, PSD nu mai e sigur de majoritatea parlamentară, UNPR și ALDE privesc flămânde spre cele două tururi, de un­de mai speră să culeagă niscaiva firimituri, așa că la votul secret nu se știe cum cad bilele. În al treilea rând, PSD nu are niciun interes să dărâme guvernul înainte de alegeri, când postura de opoziție îi priește atât de mult, mai ales că de fapt e la putere prin tot ce miș­că în ministere, deconcentrate și administrație.pora
Cu alte cuvinte, Cioloș poate să fie jucător, căci asta așteaptă publicul de la un tehnocrat venit pe val de proteste: ceva curaj, niscaiva determinare. Dar mai ales, asteapta reforme si pe cineva pus in slujba binelui public. Din păcate, Ciolos nu-i jucător, nici măcar de popice, merge în trena Marelui Neimplicat și nu doar în chestiunea celor două tururi. Are mereu scuza mandatului de doar un an, dar exact asta ar trebui să-l împingă spre o atitudine diferită de cea a unui politician, care urmărește avantaje pentru ur­mă­toa­rea rundă. Până acum e ezitant și cam prea dornic să nu calce pe bătături par­la­men­tul și partidele, în special PSD. În sfârșit, cert e că sunt câteva situații în care Cioloș, în loc să rupă pisica, a gâdilat-o între urechi. Doar do­uă exemple: cazurile Tobă și Nițu, care trebuiau să fie până acum plecați din funcții”, a scris Andreea Pora.

Continuă pe Revista22.ro

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 1,80 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

3 Responses to Andreea Pora: „Versatul Băsescu”, SFAT pentru Dacian Cioloș | Premierul poate să fie jucător

  1. LULICA BULICA spune:

    Tanti Pora hai să-ţi vând un pont:
    DACĂ TU AI IMPRESIA CĂ SECĂTURA BĂSESCU TE VA IERTA, TU FIIND UNA DINTRE BILELE CARE I-AU SPART ELECTORATUL CA PE POPICE, EŞTI NĂROADĂ, ZĂU AŞA!

    În concluzie:
    MADAM PORA, MAI ÎMCET CU PERIATU’ CĂ DACĂ SE-NTOARCE SECĂTURA TU EŞTI PRINTRE PRIMELE PE CARE LE VA SODOMIZA! – SĂ NU SPUI CĂ NU ŢI-AM SPUS!

  2. costel spune:

    Ar trebui ca Ciolos sa fie prost ca sa repare golaniile si intelegerile dubioase pe care le-au facut PSD cu PNL,ca sa-i prosteasca pe romani.Adica Ciolos le arata romanilor ce au votat ca sa nu mai faca o astfel de prostie!!!Romanii daca vor vota partidele care au format USL-ul-PSD,PNL,PC,UNPR-la care se adauga UDMR si care au facut de rusine Romania prin loviturile de stat din 2007 si 2012,isi vor duce crucea inca o perioada mare de timp!!!Analistii dau vina [pe situatia incurcata in care se afla Romania din punct de vedere politico-economic,pe politicieni.Cred ca vinovati sunt ROMANII,deoarece au votat acesti politicieni!!!

    • luptatorul anticoruptie din str. Mihaileanu spune:

      Hai, dispari, pupinbasist infect! Te-aii gasit tu, repede, activist pupinbasit, sa comentezi despre „cat de rau voteaza romanii”!… Pe cine vrei sa voteze romanii? Pe javrele mafiote de la partiduletul de buzunar al sefului mafiot basescu, „javra ordinara” al carei fratior, basescuL Mircea, este condamnat la 4 ani de puscarie cu executare, „javra ordinara” al carei nepot, basescuL Dragos, este luat la intrebari de justitie pentru trafic de influenta facut chiar in perioada cand unchiuletul era la Cotroceni, „javra ordinara” al carei ginerica, Pricop Radu, este anchetat pentru santaj?! Cine mai lipseste dintre membrii familiei?! Lipseste „geniul” EBA, dar fata aia, saraca, are scutire medicala, are un handicap pe care-l cunoastem cu totii si, chiar daca ar comite vreo fapta, poate invoca acel incontestabil handicap pentru a se eschiva. Pai aceasta familie „basescu” este o familie de mafioti in toata regula. Sintagma potrivita pentru basescu si pupinbasesti este „javre ordinare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top