anca paliu draguMinistrul tehnocrat al Finanțelor Publice, Anca Dragu a adus precizări suplimentare după ce în presă apăruse o declarație de-a sa în care sublinia că salariul minim nu va crește în România de luna viitoare, amintind că în Brazilia sau India săracii lucrează şi pe doi lei.

În ceea ce privește comparația cu situația din țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), Ministerul de Finanțe precizează că ministrul de resort a explicat, într-o întâlnire informală cu presa, că Romania nu este și nici nu trebuie să fie în rândul statelor în care munca nu este apreciată, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Mai mult, nivelul actual înalt de pregătire al românilor face posibil ca aceștia să activeze deja în industrii mai bine plătite. Această tendință este una certă și va continua, lucru ce conduce la creșterea nivelului de trai în România„, a declarat Anca Dragu.

Ministrul a subliniat că este nevoie de un studiu de impact înainte de o decizie privind creșterea salariului minim. Ea a arătat că în urma măsuri deja adoptate, salariile bugetarilor vor fi majorate cu 10 până la 25%.

Nu spunem, în acest moment, că va fi o creştere sau ca nu va fi o creştere, ci spunem că am început o analiză să vedem eventualele etape în care ar putea creşte salariul minim în 2016 şi ce impact ar avea asupra sectorului privat, pentru că poate fi un efect de reducere a competitivităţii firmelor româneşti, astfel încât acestea să fie nevoite să renunţe la o parte din salariaţi sau să-şi reducă producţia sau exporturile. Ar putea îndepărta investitorii în anumite sectoare de activitate, de asemenea ar putea avea un efect ascuns de migrare a forţei de muncă din zona albă în zona gri sau neagră. Creşterea salariului minim îi poate afecta şi pe noii intraţi pe piaţa de muncă, pe tineri, sau pe angajaţii cu calificare redusă„, a spus Dragu.

Salariul minim în România este în acest moment de 1.050. Acesta ar fi trebui să crească la 1.200 de lei din ianuarie 2016, dar această măsură nu a fost inclusă în proiectul de buget pe anul viitor.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

12 Responses to Anca Dragu, PRECIZĂRI după afirmația despre săracii care lucrează pe doi lei: România nu este în situația asta

  1. manipulatorul spune:

    acest guvern trebuie demis de urgenta

  2. yehudy spune:

    draga ivan, rusia a pierdut razboiul economic cu occidentul: economiile dezvoltate cresc pe seama prabusirii economiei ruse: fiecare dolar care nu intra in bugetul rusiei datirita prabusirii pretului petrolului intra pe gratis in bugetul economiilor dezvoltate care cumpara petrolul ieftin din rusia 🙂
    draga ivan, rusia se prabuseste si putin face tot ce poate ca rusia sa se prabuseasca mai repede 🙂

  3. yehudy spune:

    dna, vrem dosarul rosia montana!
    in acel dosar atat fostul presedinte basescu, cat si fostul premier ponta, s-au acuzat reciproc in public de coruptie! urmare a acuzatiilor in public de coruptie intre cei doi, dna nu a avut nicio o reactie!
    dna, vrem dosarul rosia montana!

  4. […] că Ministerul Finanțelor a precizat că Dragu a făcut acea declarație controversată în timpul unei întâlniri informale cu […]

  5. […] Rusia, India, China, Africa de Sud) a fost făcută într-o întâlnire informală cu presa, și că România nu este și nici nu trebuie să fie în rândul statelor în care munca nu este aprecia…, potrivit unor precizări transmise de Ministerul de Finanțe, după ce declarația sa inițială a […]

  6. abas spune:

    Schimbati guvernul, schimbati presedintele!!!!!

  7. mari spune:

    Vai cat de mult rau poate face cresterea salariilor. Mai bine muncim gratis sa nu plece investitorii.

    • yehudy spune:

      mari, sigur o freci in randul bugetarilor 🙂
      mari, daca aqi munci la privat ai fi o muritoare de foame; la privat nu se joaca solitaire, se munceste!

  8. NEKERES IANOS spune:

    Sunt deacord ca d-mna MINISTRU ANCA DRAGU SA-MI SUGA P… PENTRU 2 LEI, O LAS PANA I SE USCA FALCILE, DOAR PENTRU 2 LEI, SI II DAU BONUS SA-MI LINGA SI C….!

  9. Jo spune:

    Sinteti liberă sa va a dați demisia pentru profesionalismul de care dați dovada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top