ponta-la-telefonPremierul Victor Ponta tace prudent în plin scandal legat de urmărirea penală a ministrului Darius Vâlcov – care, pe când era primar la Slatina, îşi întâlnea complicii în cimitir şi primea şpaga în pungi de plastic, conform procurorilor DNA.

Ponta s-a limitat să menţioneze o singură dată numele lui Vâlcov în ultimele două zile: sâmbătă dimineaţă, într-o postare pe Facebook, premierul a dat asigurări că „proiectul Codului Fiscal, în care Darius Vâlcov a avut și va continua să aibă un rol determinant (…) merge mai departe, cu orice preț și în orice conjunctură politică.

Între timp, Opoziţia (PNL, PMP, fostul preşedinte Traian Băsescu) a cerut public demiterea sau remanierea imediată a ministrului Finanţelor, invocând prejudiciile de imagine pe care menţinerea acestuia în funcţie le-ar aduce României pe plan extern.

Dacă şeful Guvernului n-a reacţionat până în prezent la astfel de cereri, el – prin echipa sa de comunicare – a sesizat cu încântare un material Agerpres, dedicat realizărilor agricole din 2014.

„In Romania se intampla atat de multe lucruri bune, de care nu mai reusim sa vorbim sau sa ne bucuram!”, spune premierul, pe care agenţia condusă Alex Giboi, fostul şef al biroului de presă PSD, reuşeşte, iată, să-l bucure (captura foto următoare.)

Laudatio

AgerpresssssMaterialul respectiv anunţă că România şi-a crescut pentru al doilea an la rând excedentul comercial în domeniul produselor agricole. Adică a exportat mai mult decât a importat. Excedentul s-ar ridica la aproxiv 514 milioane de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din valoarea produselor agricole exportate anul trecut.

Câteva observaţii care ar putea să mai reducă totuşi din bucuria lecturii materialului:

1) meritul Guvernului în creşterea exporturilor agricole româneşti este discutabil, şi o spun înşişi agricultorii;

2) România a exportat cu precădere produse neprocesate, după cum indică ministrul Agriculturii, Daniel Constantin: „Urmează să facem pasul următor să integrăm toată această producție și să exportăm în viitor mai multe produse procesate, iar fondurile europene din viitorul PNDR 2014-2020 vor merge cu prioritate în această direcție.

3) pe primele 11 luni din 2014, România a înregistrat deficit comercial (am importat mai mult decât am exportat, ca ţară) de 5,3 miliarde de euro, în creştere faţă de deficitul din 2013. Pe întreg anul 2014, deficitul de balanţă comercială a depăşit 6 miliarde de euro.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 4,50 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

3 Responses to Agerpres scrie, Ponta zâmbeşte mulţumit, Vâlcov e tot la Minister

  1. […] aduce la negocieri • BBC: Vaticanul, de acord cu o intervenţie în forţă anti-ISIS • Agerpres scrie, Ponta zâmbeşte mulţumit, Vâlcov e tot la Minister • Plecarea ministrului Vâlcov din Guvern, cerută şi de Băsescu • Talibanii au atacat […]

  2. […] În ciuda acestui orizont de aşteptare, echipa de comunicare a premierului a pus pe Twitter şi pe Facebook texte în care Ponta îşi exprima entuziasmul faţă de realizările agriculturii româneşti. […]

  3. […] aduce la negocieri • BBC: Vaticanul, de acord cu o intervenţie în forţă anti-ISIS • Agerpres scrie, Ponta zâmbeşte mulţumit, Vâlcov e tot la Minister • Plecarea ministrului Vâlcov din Guvern, cerută şi de Băsescu • Talibanii au atacat […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top