TalibanRebelii talibani au lansat marți un atac asupra aeroportului din orașul Kandahar, în sudul Afganistanului, anunță presa internațională.

Luptele continuau în timpul zilei iar purtătorul de cuvânt al armatei în Kandahar, Mohammad Mohsin Sultani, a declarat că trupele guvernamentale se confruntau cu un număr „încă necunoscut” de insurgenți. Aceștia au reușit să creeze o breșă în zona primei porți a complexului aeroportuar. BBC relatează că, potrivit unor surse locale, în jurul obiectivului au fost desfășurate trupe de comando.

Talibanii au revendicat atacul „împotriva forțelor locale și străine”. Acesta vine cu o zi înainte de vizita președintelui afgan Ashraf Ghani în Pakistan, cu ocazia unei conferințe regionale. De această vizită se leagă anumite speranțe cu privire la reluarea procesului de pace din Afganistan.

Ofensiva talibană vine, de asemenea, după mai multe zile de speculații cu privire la soarta lui Akhtar Mansoor, liderul rebelilor islamiști, despre care mai multe surse au anunțat că a fost grav rănit în timpul unei dispute interne.

Talibanii au difuzat săptămâna trecută un mesaj audio prezentat ca fiind o declarație a mollahului Mansoor. Mesajul dezminte informațiile privind rănirea sau uciderea acestuia, calificându-le „propagandă inamică”.

Pe de altă parte, în toamna acestui an talibanii au capturat pentru scurt timp orașul Kunduz. Momentul a fost marcat de un incident tragic: armata SUA a bombardat un spital din oraș la cererea trupelor afgane, care au invocat că în locație se ascundeau insurgenți.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Afganistan. Aeroportul din Kandahar, atacat de talibani. Trupe suplimentare au fost desfășurate în zonă

  1. […] a trimis soldați în Irak • Croația: Cu pantalonii în vine lângă șeful statului • Afganistan. Aeroportul din Kandahar, atacat de talibani. Trupe suplimentare au fost desfășurate î… • Câți combatanți străini a „convins” ISIS în ultimele 18 luni • Revine […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top