Deputatul PNL de Cluj Radu Zlati comentează scandalul materialelor denigratoare tipărite de PSD la adresa candidatului ACL şi invocă, în acest sens, propria sa experienţă din campania din 2012, când liberalii erau partenerii sociali-democraţilor în USL

ZRUSL-ul din campania din 2012 a dat scrisori către electorat făcând contract cu Poșta. Ştiu, pentru că eu însumi eram implicat direct în campanie. Este o modalitate mai eficientă, dacă vrei să te adresezi întregului electorat sau nu ai aparat de partid care să se ducă la 30 de mii de căsuțe poștale (…)„.

Zlati a punctat că şeful de la Poșta Română a fost numit politic, făcând referire la Alexandru Petrescu, directorul general interimar al companiei şi vicepreşedinte al PSD Diaspora.

„Mă pot face avocatul diavolului și să știți că astfel de chestiuni nu se fac de pe o zi pe alta (…) Astfel de decizii şi pregătirea lor ţin de felul în care ‘domnii’ de la PSD ştiu să-și facă campanie electorală de multă vreme. (Durează) până faci un contract cu Poșta Română. În județul Brăila, colegii din ACL au cerut să vadă contractele cu Poșta și nu le-au văzut. Sigur, Poșta e societate comercială, încasează bani, prestează servicii iar poștașii pot duce porcării electorale”, a adăugat el.

ACL a reuşit în Brăila şi în Sălaj să obţină de la Birourile Electorale Judeţene interzicerea difuzării şi retragerea pliantelor electorale cu mesajele „Klaus Iohannis vrea să îți taie pensia”.  Conform BEJ Sălaj, aceste pliante contravin ordinii de drept.

m23Co-preşedintele ACL Brăila, deputatul Alexandru Nazare, salută decizia BEJ dar spune că răul a fost deja făcut.

„Au ajuns fluturașii la pensionarii din toate comunele din județul Brăila și în toată țara. Că Iohannis le taie pensiile, mizeria aia (…) Este o tactică de dezinformare gravă pe care o practică Ponta și PSD-ul. Păi, Poșta Română este condusă de un vicepreședinte PSD care face ce-i spune partidul, dar așa ceva nu se face nicăieri în lume. Am discutat și cu alți lideri ACL din țară și i-am rugat să facă același lucru, adică demersuri pentru a fi interziși acei fluturași”, a menţionat el.

Material realizat de corespondentul www.paginadepolitică.ro Andreea POCOLandreea-pocol.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Afacerea „fluturaşilor otrăviţi” cu „Iohannis taie pensii” a fost pregătită din timp

  1. Petre spune:

    Acesta dovedeste ca cei care sunt capabili de orice, nu trebue votati !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top