Președintele american Donald Trump a reacționat la atacul din provincia siriană Idlib ceva mai târziu decât alți șefi de stat, spunând că regimul lui Bashar al-Assad este vinovat.

Într-un comunicat, Casa Albă a afirmat că „aceste acțiuni odioase ale regimului lui Bashar al-Assad sunt o consecință a slăbiciunii și nehotărârii fostei administrații — cea a predecesorului lui Trump, Barack Obama. „Președintele Obama a declarat în 2012 că va trage o ‘linire roșie’ împotriva utilizării armelor chimice, după care nu a făcut nimic”.

La rândul său, secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, a afirmat că Al-Assad va trebui să „dea socoteală” pentru folosirea armelor chimice și a cerut Iranului și Siriei să își cheme aliatul la ordine. „Oricine folosește arme chimice pentru a-și ataca propriul popor dă dovadă de un dispreț fundamental față de decența umană”, a declarat Tillerson.

Bilanţul atacurilor chimice de marţi dimineaţă, din Siria, a ajuns la 100 de morţi şi 400 de răniţi, a anunţat Uniunea Organizaţiilor de Salvare şi Îngrijiri Medicale (UOSSM), citată de AFP.

Bilanţul precedent, publicat de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului şi de medicii aflaţi în zona controlată de rebeli, era de cel puţin 58 de morţi, dintre care 11 copii mai mici de opt ani.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top