Actrita NatalieActriţa Natalie Ester (foto) a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare devastatoare împotriva lui Victor Ponta. Supărarea lui Natalie Ester pleacă de la tupeul lui Victor Ponta de a-şi asocia imaginea cu fostul înaintaş ţărănist Ion Raţiu, întors din exil după 1990 pentru a susţine mişcarea anticomunistă din România. Actriţa îl somează pe Ponta să folosească alte lozinci care îl „reprezintă”, precum „Moarte intelectualilor!”
„Nu ne vindem țara!” „PNL şi PNŢ / Să ne pupe-n FSN!”  „Iliescu apare, soarele răsare!”. Prezentăm mai jos textul memorabil semnat de Natalie Ester:

 

Natalie Ester„Mă înfioară această campanie electorală. Când ajung acasă, mă năvălesc informațiile șocante. Ultima mi-l arată pe Ponta citându-l pe Ion Rațiu, lăudându-se cu votul dat acestui Sir al României și, cel mai grav, comparându-se cu el. Câtă nerușinare, cât tupeu încap într-o singură ființă? Cât e de diliu plagiatorul ăsta? Băi, dilimache, mizerabile, tu nu ai dreptul să te folosești de emblemele pe care le avem noi gravate în inimi ca să îți atragi muște în jur! Tu ești un rahat produs de FSN, citeaz-o pe mă’ta mare, bunicuța Iliescu, președintele TĂU de onoare, nu al meu, nu al nostru.
Cum îndrăznești să târăști în mizeria ta numele celui care astăzi mai moare o dată văzând ce faci?
Aici vorbim despre cel care a înființat Uniunea Mondială a Românilor LIBERI – nu a celor speriați că își pierd locul de muncă dacă îndrăznesc să ți se împotrivească!
Omul ăsta s-a născut în inima Transilvaniei, nu îl confunda cu aplaudacii tăi din Teleorman!
Omul ăsta a avut norocul să evite comunismul ucigaș, și-a petrecut 50 de ani din viață la Londra, în exil, dar nu a uitat nicio zi că e român. Dacă i-ar fi fost dat să trăiască, probabil că la alegerile de acum ar fi stat la coadă la vot până când i s-ar fi trântit ușa în nas și ar fi fost gonit și umilit din fața secției, fără să apuce să atingă ștampila.
Tu îl citezi? Lasă-mă pe mine să-l citez: „calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab”. Asta spunea Ion Rațiu despre MINCINOȘI. Cum crezi că te-ar fi privit? Ca pe un om onest?
Mai vrei citate? Hai, Ponta, hai să vorbim în citate din Ion Rațiu.
„Apără drepturile poporului român, în totalitatea sa!” Știi ce-ar fi presupus asta, nu?
Mai vrei citate din el?
„Toată viața care mi-a mai rămas am s-o petrec încercând să pun în aplicare ceea ce am învățat despre democrație în anii petrecuți în exil.”
Ce spui tu? Exact ce spunea Iliescu: numai cei care aparțin sistemului îl pot reforma, știu ei mai bine din interior cum să acționeze. Îi gonești pe toți, Occidentul e îngrozit de ce se întamplă aici și tu te folosești de imaginea unui gentleman veritabil, amăgindu-te și amăgindu-ne că îi semeni?
Doamne Dumnezeule, drept cine ne iei, măscăriciule?!?
Pune-ți pe pagina FB-ului lozincile care te reprezintă!
Ia de-aici:
„Moarte intelectualilor!”
„Nu ne vindem țara!”
„PNL şi PNŢ / Să ne pupe-n FSN!”
„Iliescu apare, soarele răsare!”
„Iliescu, te votăm, / Te votăm tot neamu’ / Ca să moară de necaz / Raţiu şi Câmpeanu!”
Din cauza acestor lozinci te detest azi pe tine și pe tot partidul tău vândut. Mișel. Plin de pușcăriabili. Hai sictir de-aici încă o dată!
Bună seara.”

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (330 voturi, media: 4,51 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

330 Responses to Actriţa Natalie Ester, scrisoare devastatoare anti-Ponta: „Eşti un rahat produs de FSN!”

  1. vangat spune:

    Niste „neica nimen”i din media dar si „tanti kanci ” din lumea artistica folosesc manipularea si parvenitismul pseudopolitic spre a mai manca din pomana saracilor… Jeg infiorator!!!

  2. […] Actriţa Natalie Ester (foto) a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare devastatoare împotriva lui Victor Ponta. Supărarea lui Natalie Ester pleacă de la tupeul lui Victor Ponta de a-şi asocia imaginea cu fostul înaintaş ţărănist Ion Raţiu, întors din exil după 1990 pentru a susţine mişcarea anticomunistă din România. Actriţa îl somează pe Ponta să folosească alte lozinci care îl „reprezintă”, precum „Moarte intelectualilor!” „Nu ne vindem țara!” „PNL şi PNŢ / Să ne pupe-n FSN!”  „Iliescu apare, soarele răsare!”, relateaza www.paginadepolitica.ro. […]

  3. uzbek victor albanezu spune:

    pentru popa de la ora 9,32
    impreuna cu toti limbricii rosii sa- pupati intre fs(n) pe ioan rus , marele limbist al guvernului plin de hoti.

  4. popa spune:

    d-na actrita, dupa vocabularul abject pe care il folositi nu cred ca reprezentati tinerii intelerctuali din aceasta tara si care in viitorul apropiat doresc poate in mintea lor sa ne reprezinte. Nu are importanta ceea ce dvs.simtiti pentru o anumita persoana, dar educatia si bunul simt va obliga la o conduita ireprosabila cand va expuneti cu tarie „vocea”.Lasati sa nu le fie rusine marilor maestrii Draga Olteanu Matei, M.Albulescu, Beligan etc.ca au fost colegi de breasla cu dvs.

    • panduru spune:

      D-na actrita este doar o prostituata JOHANNSIT/BASISTA.Daca tot face politica macar sa fiecat de cta informata dion FSN a facut parte siPDL/BASESCU, DECI ACTRITA SEAUTOINDIVA SE SE PUPE SINGURA IN FUND?GRETOS, DAR DE LA TOATE LATURILE DIN TARA NU TE POTI ASTEPTA LA ALTA CEVA. Individa este adoeta atraficantului de copii romani Klaus Johannsi ,pate a nascut si ea pe marginea santului vreun copil nedorit facut cu mai multi barbati si traficantul de copii Klasu Johannsi a scapat-o de ” rusine” ?

    • Titi Duru`,... ! spune:

      cumva sant aceiasi mari actori care au fost si mari delatori la timpul lor ?…

    • emil gârleanu spune:

      ce decent ești popică! Îți oferim cu plăcere orificiul anal să-l săruți cu limbă. moralistule semidoct!

  5. Mihai spune:

    Se inseala amarnic!!! Rahatul nu de produs de FSN , e produs de KGB !!! E de aceeasi provenienta ca si Ilici!!!!

    • Cheloo spune:

      Cine mai e si frustrata asta, ca n-am auzit de ea?! N-o angajeaza nimeni si se baga singura in seama? Vai de capul ei de idioata! Fato, fa intai ceva sa auzim de tine si apoi da-ti cu parerea!

      • Gabone spune:

        Băi imbecilule , nici eu nu stiu cine este , insă am citit ceea ce a scris si nu pot decat sa-i multumesc ca exista ! Tu , scursura proasta , cacat de măta pt alocatie , intai invată să citesti , apoi să taci ….fiindcă de mancători de căcat e plin Parlamentul , iar de pupincuristi internetul ! Referitor la comentariul tău , nu pot sa-ti spun decat ….sugi pula !

        • dragos spune:

          Gabone? Cu cate te plateste tanti Udrea sa vorbesti asa aici? Cum iti permiti sa adreszi acele cuvinte unei persoane pe care nici nu o cunosti doar ai citit un comentariu . Cine esti tu de iti permiti sa adresezi astfel de cuvinte? Esti Dumnezeu? Cine te crezi? Si hai serios ce a scris acolo sunt niste tampeni . Pd-ul cu care sa unit pnl a fost parte al fsn …deci daca nu sti nici macar umpic de istorie si doar critici da nici tu nu sti de ce doar sa te afli in treaba mai bine taci … Si ce treaba are Ponta cu Fsn? Si ce treaba are ca dat un citat din Ratiu? A cumparat domnisoara toate citatele si nu avem voie sa le folosim . Trezitiva oameni oameni buni .

      • cim spune:

        In sfarsit se gaseste cineva sa-i infunde gura Mitomanului de parca toti barbatii sunt in vacanta .

      • otilia spune:

        Fata asta este vocea unui popor satul de imbecilii din guvern si de prostii care ii urmeaza.

      • Marian spune:

        Dar cine este poanta, altu’ decat un parvenit, un golan din psd, si un nimeni mediatizat?… Singurul mod in care poti sa fi destept pentru Romania, este sa faci ce trebuie sa faci prin obligatiile functiei pe care o detii, urmand calea democratiei, si nu ineptii comuniste, neocomunist-psdiste… psdistilor, la voi nu functioneaza constiinta, deci nu sunteti oameni…

      • darie spune:

        Cheluleee! Unde ți-e tichia aia de rahat?

      • dan spune:

        Ea s-ar putea să nu fie, dar tu ești? Ea și-a exprimat un gând, o părere, o tristețe, o singurătate.. Dar mata ce ai exprimat în problema combătută? Un pustiu? Măi, nea cutare, de-al-de aștia e plin locul și ne-am săturat până la vomă, princialilor…Hai, s…tir, vorba doamnei!

  6. mio spune:

    draga mea, tu de ce natie esti… dupa nume nu pari a fi romanca ..daca ai fi numai Natalie tot ar fi bine ..dar esti si ester… asta de unde vine..n-as vrea sa intelegi ca-l apar pe mister ponta …pt. mine toti politicienii vazuti sau nevazuti reprezinta o adunatura de bisnitari ordinari …, tradatori si vanzatori de tara ..totusi vehementa cu care fortele basiste insista sa dea jos acest guvern mie mi se pare suspecta ..mai ales cand stiu , si stiu ca o gramada de studenti sant molbilizati de aceasta fractiune sa faca valuri ..ori pe strada ori pe Facebook …

    • GYL spune:

      Ponta = plagiat , minciuna , pomeni electorale suprimate cu mariri de taxe si impozite +introducere de taxe si impozite , Lipsa de credibilitate externa , solidaritate cu penalii………tu in ce tara traiesti ???

    • Jon spune:

      Crezi ca nu e romanca doar din cauza numelui,sau ca nu e proasta ca tine

    • ALEXANDRU spune:

      MIO,la inceput am crezut ca o banuiesti pe stimabila Doamna ca ar fi de alta nationalitate,ceea ce nu e rau,dar dumneata ai descoperit ca s-ar putea sa fie Bsasista.De ce trebuie sa se incaere de cate ori se intalnesc suporterii din echipe diferite?Un martisor si un gand bum Doamna.

    • Grig Focu spune:

      Esti obsedat de Basescu ,nu mai vezi nimic din jurul tau.Te iei de actrita numai sa pari interesant.Revinoti-o.

    • marcu spune:

      „mio”, tu ce poola mea esti? ca dupa nume pari tigan.

  7. Adi spune:

    condoleante actritei care inca isi jeleste iubirea pierduta. Dar mesajul ei nu este prea crestinesc. El exprima doar o netarmurita ura (probabil artistica, deci simulata) fata de un om care este inca prim-ministru si tocmai a candidat la prezidentie, si tot probabil pentru a fi in gratiile inamicilor lui. Stiam ca artistii promoveaza sau condamna atitudini si idei, prin arta lor, si nu persoane. Dar asta nu e deloc o atitudine artistica…

  8. kowalski spune:

    Alta tuta care vrea sa se bage in seama.
    Cine-i asta si ce o recomanda pentru a fi macar citata pe aici?!?
    O nimeni in drum. Hai, basti.

    • DJvasile spune:

      Retardule!

    • Gabriel Marinescu spune:

      De ce bai boule „basti”?!?Ca nu-ti convine tie bai javra cretina,tu esti unul dintre scarbele alea de voteaza si tin cu „aia de bate mereu”retardatule!Trebuia sa ti-l pupe undeva pe cretinul mincinos care nu stie nici o meserie si nici carte nu a facut sar a furat titlul de doctor?”rati ai dreaq sa fiti de javre analfabete!

    • Marin spune:

      aceasta persoana, este o romanca pertinenta in gindire si comentariu, care vede cu alti ochi GOLANIADA comunista ce a pus stapinitre pe Romania fizic si moral.Pacat de afonismul istoric de care dati dovada, intr-o veselie rosie. Realitatea va derajeaza. Nu mai plonjati in stupizenii si timpenii de adormit copii, tovarase sibarit

    • marcu spune:

      si tu cine poola mea esti, ca n-am auzit de ma-ta!

  9. abraham spune:

    Toti care mai decare fac comentarii unele au jiniri f.urite in exprimare daca aceasta actrita se exprima in felul asta ce samai zic de ceilalti care nu au o cultura dar aceste comentarii care se fac nu au niciun rezultat daca ei nu au iesit in strada incepind din 1989 sa-l dea jos pe ILIESCU nu vor face nici acum sa schimbe pe acesti monstri care au condus si conduc in continuare tara asa ca aruncati vorbe desarte pe aceasta pagina de comentarii care nu ajuta la nimic, o schimbare majora ar fi ca populatia sa iasa toti in srada in toata tara si sa instauram monarhia sa schimbam constitutia asta mizerabila care au facuto pentru acesti mari mari MAFIOTI.

    • Petre spune:

      Subscriu Monarhiei ca unica noastra fosta sansa, posibila,dar putin probabila, cu restauratia neocomunista care doreste sa redevenim sub sfera economica ruseasca.ACESTA ESTE VICTOR VIOREL PONTA . SA NU-I DAM VOTUL !!!!!

      • pirex spune:

        Imbecilule, gagaresti de monarhie de la dosul aluia care il facea pe Rege tradator? Animalule! Unde mai pui ca Ponta e in relatii bune cu Casa Regala, iar Tariceanu sustine monarhia.
        Sunteti niste IMBECILI!

      • Pavel spune:

        tare prost trebuie sa fie cineva care pupa-ntre sfere monarhia, eventual si pe „seful” ei, decorat de tov.stalin cu ordinul ‘\”pabeda” pentru merite deosebite …

  10. ASI spune:

    Si totusi….
    Cine este domnisoara?

    • Victor Ponta spune:

      Foarte frumos vorbiti, doamna actrita. Va invit la o dezbatere televizata la B1. Va rog sa veniti cu mizeriile verbale de acasa, totusi. Iar pe voi, ceilalti aruncatori de pietre, nu va inteleg… Va invit la vot. Nu mai barfiti ca babele in Obor

      • eu spune:

        poti zice ce vrei nu am sa te jignesc dar nu ai venit cu nimic nou fata de ,,fantomele politici,,ili base etc,ba mai rau tiai tras langa tine numai oameni certati cu legea asta nu e bine.eu iti doresc succes si bafta

      • werwolf spune:

        Tovarasu Ponta , dumneavoastra ne jigniti zilnic numai prin faptul ca existati ! Nici nu mai e nevoie sa scrieti sau sa deschideti gura . Cu toate astea insistati sa o faceti . Nici o injuratura nu e prea mult pentru o odrasla bolsevica ca „tovarasia voastra”

      • andrei spune:

        nu va inteleg reactiile. e prima data cand auziti aceste cuvinte in limba romana ? in loc de hai sictir ai vrea sa iti spuna „lasa-ma si du-te ? bai nu va mai ascundeti dupa 10 masti.nu am auzit niciodata de aceasta actrita dar are dreptul la opinie cum si voi aveti tot dreptul.si nu e singura care si-a dat seama ce cacat mananca domnul ponta si cat ne minte.si nu doar el ne minte ci toti imputitii astia de ocupa functii mari in stat.de cand e premier nu a facut decat sa il vorbeasca pe basescu de rau dar ceva fapte concrete nu am vazut.lumea munceste pe 700 ron in romania voi stiti ? nu avem cu cine vota suntem o tara intr-un mare impas

      • Daniil Pantea spune:

        Mai pontacule,cum ai tupeul sa vorbesti de Iuliu Hossu,când partidul tău de stânga,a scos in afara legii biserica greco-catolica si a închis intr-o închisoare de exterminare,la Sighet,pe toti episcopii bisericii greco-catolice,dintre care unii au murit si nu li se cunoaste mormântul.RUSINEEEEE comunistule,ai aceleasi tactici comuniste,minti asa cum respiri!!!

      • Daniil Pantea spune:

        Viorelee,invita-mă la B1,sa discutam istorie daca te tine,da aia adevarata mă,nu aia lu’ tata ilici.Viorelee!,vorbesc serios ma,promit sa fiu civilizat,nu vreau sa „ascut lupta de clasa”!

      • Gabriel Marinescu spune:

        Mai nesimtitule,mai ai tupeu sa faci zambre pe sticla dupa cate ai facut?Mai tii minte ce ai afirmat inainte de alegeri ca planul bugetului este facut si tu abia acum il incropisi pe genunchi?Unde sunt mai mincinosule milionul de locuri de munca?Nu ti-a fost ma rusine sa mai apari cu Androneasca si s-o pui sa te apere cum ca nu ai plagiat cand tu de fapt ai peste 80 de pagini fara un punct sau virgula schimbat fata de original si nici nu ai dat citat,nici ghilimele nu ai pus?De ce nu ai mai atata demnitate sa demisionezi pentru ca ai pierdut alegerile in loc sa-i executi public pe colegii din partid care te arata cu degetul ca ai pierdut?Mint cumva?Nu e adevarat?Pana si zambetul tau cretin si infumurat este o insulta pentru romani,scrie pe fata ta ca ti se rupe de Romania!Si in fapte si mai rau!Cum poti sa declari ca ai votat cu Ratiu si apoi ai ajuns exact la opusii partidului marelui taranist,adica ai ajuns in curtea lui Iliescu?!?Pai daca ai fi votat cu reprezentantul PNT-CD cum sa te duci la inamicii politici ai acelui partid,nu este evident ca ti se rupe de tara dac tu nu-ti urmaresti decat propasirea personala,nu ai nici un fel de principii?

      • marcu spune:

        vorbeste pe intelesul cacatului aluia al carui nume ti l-ai pus tu ca sa-ti aperi plagiatorul si mincinosul.

    • DRACUL GOL spune:

      o muista….o muista proasta, ca sa fie exact

  11. Irina spune:

    nu va mai luati de el, e un biet cocalar. E șefu la cocalari. Si stim cu toti,am vazut cum fac cocalarii. Ei niciodata nu vor sa stea in spate,vor moț ca paduchele in frunte. Si daca intelectu’,fizicu sau talentu’ nu ii ajuta incep sa se impopoțoneze. Isi atarna lanturi de haur, isi fac coroane de haur. Isi hauresc hainele,casa…si daca nici asta nu ii satisface, incep sa se creada diverse persoane sau personaje celebre. Keanu Reavs, matricși,danny de vitto, imparati,regi.
    Asta dupa ce si-a haurit diploma a inceput sa se creada Simona Halep, urmas a dacilor :)))).. Si acu Ion Rațiu. Maine cine stie ce feste ii mai joaca psihicul zdruncinat. Sa avem mila. Va plati amaratul asta pt tot.

    • Desurubatorul de prosti spune:

      Irina, mama libertatii de opinie vad ca naste monstrii in nestire. La jigniri sunteti primii, insa cand e vorba de emis idei social-politice, logice, atractive pentru electorat… sunteti corijenti. Asa se face campania politica on line la romani…cu formulari gratuite de ferentari. Bravo Irina, nota 3, stai jos. Partidul trebuie sa te dea afara, nici macar nu stii sa ataci

      • Irina spune:

        Cocalar e o jignire? E un mod de viata. Sa suferi ca ponta de personalitati multiple e o rusine? Totul e doar constatare.
        :))) care partid? Partidul celor care nu vor mai merge la vot in veci? Tu nota 10 pt postaceala. Iti primesti sticla de floriol si puguta de malai pe ziua de azi. Bravo,esti promovat stai drepti.

        • Desurubatorul de prosti spune:

          Hahahaaha, hai ca esti simpatica Irino ! :)) Bravo, da-i inainte cu poluarea mintilor. Cat despre malai, iti propun sa ne vedem la o mamaliga si tu sa aduci branza. Caci mare branza pe aici nu faci

          • Irina spune:

            Poluare se numeste ceea ce face media ( in frunte cu antena, apoi rtv,apoi realitatea etc) ce fac poluticienii,ce fac trepadusii lor. Ce e asa greu de crezut ca IMI E SCARBA DE TOTI.. Nu poti procesa asta? Nu poti pt ca ai o lesa de gat. Si esti tinut strans de ea de catre michi maus. Io in schimb pot sa zic ce imi trece prin cap despre TOTI . Si anume ca daca nu esti hoț,manipulator,sluga prea plecata,mincinos,tradator,smecheras,nu ai ce cauta in mlastina asta puturoasa. Iar ei indeplinesc toate aceste calitati. De la iohannis pan la branza. De la care poti cere o bucatica pt bulzul pe care vrei sa il faci. Ori poate o primesti bonus pt treaba buna care o faci.

    • Irina spune:

      Abia astept sa iasa pontalache presedinte. Si o sa iasa ca asa vrea unchiu sam. Si dupa un an sa vedem PE CINE O SA MAI DATI VINA. Probabil tot pe băs,uitand ca psd ,pnl si pdl cand era vorba sa voteze ceva ori ieseau din sala (impreuna) ori se uneau (vorba pontii) si isi votau beneficii peste beneficii. Dar voi OITELOR, nu vedeti asta. Voi vedeti o magalageala totala demna de abces din rect si tineti ori cu unu ori cu altu. Sa mai vad si ce face antena cand o sa ii plece obiectu muncii,băs. O sa dea on pontilica? Ma indoiesc. Si zic asta acum dupa ce timp de 2 ani nu schimbam postul antena3. Eram cu ei de dimineata pana seara. Pana am vazut ca tin cu mincinosii si cu vanzatorii de tara care pana atunci decdadeau miei. Iar eu am vrut sa sper ca totusi se pot schimba. Țeapa. Abia astept antena sa cada mai jos de labe 1. Caci o merita din plin. Si sint pe duca oricum. Pacat ca imi erau simparici.

      • Petre spune:

        IA NU MA MAI SPERIATI DOMNISOARA IRINA CU UNCHIUL SAM SI CU PONTA CA DOAR NU NE-A VANDUT AMERICANII A TREIA OARA: YALTA.. MALTA si PONTA. Fereste-ma Doamne de cel viclean. Amin !

  12. vivi spune:

    REVELATIA ZILEI

    ISTORIA SI PARTIDELE POLITICE DE ACUM SUNT IDENTICE CU CELE BOLSEVICE DIN 44(cititi linkurile din Wikipedia)

    Iliescu, fiu de tradator si uzurpator (uitati-va la link Alexandru Iliescu taica-su) , a cerut ajutor rusilor la revolutia din 1989 (wikipedia Iliescu document aflat la MAE al Poloniei) cu Brucan care l-au refuzat.USL e copia BND (PCR PSD din 1944!!! plus PNT si PNL) format de bolsevici (comunisti) ca sa scoata tara, chipurile, din criza de dupa razboi.FSN-ul e copia Frontului democrat National (PSD din 1944 plus PCR care au iesit din BND sa le vina de hac partidelor istorice PNL si PNT).Deci PSD e urmasul PSD istoric pe care de fapt l-a si uzurpat caci PCR i-a eliminat pe adevaratii socialisti http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Social-Democrat_Independent, iar politica e cea bolsevica a presedintelui de onoare a partidului, scolit la Moscova)O descoperire facuta recent pe wikipedia , ce m-a lasat cu gura cascata.Acest criminal si asasin al celui care l-a slujit a provocat tarii cea mai mare ruptura din istorie cu demnitatea nationala. Ma intreb cind va cadea desi nici in timpul lui Ceausescu nu am crezut ca o sa cada dar Dumnezeu e mare, o cazarma la Tirgoviste se va gasi si pentru el, adevaratul vinovat (plus complicii) , laolalta cu urmasii FSN,PDSR PDL(toata clasa politca practic caci PNT SI PNL practic nu exista ca ideologie), de genocidul economic si social al tarii.Practic asistam la istoria bolsevismului reeditata de tatuca Iliescu. Pun pariu c a nu stiati ca exista PSD in 44.Iliescu stia, de aia l-a „inventat” si PDSR si USL. Aceste curve nesatule ale neamului!
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Groza

    In 2009 s-a votat In Paris la 2 secunde pentru Basescu, acu’ nu au reusit sa voteze toti la cite cel putin 5 minute…Aceiasi cretini postcomunisti (postbolsevici): ori PSD ori PDL ori alta clica politica toti is de la FSN citire, cum a fost Frontul Popular Roman din 1944 (Frontul National Democrat facut din PSD-istoric si PCR avind scop opunerea in fata partidelor istorice =PNL, PNT din a caror alianta a iesit =BND1944 (USL2011?).Uitati-va de unde a iesit inspiratia „geniala” a parvenitului Iliescu (copil de mingi a lui Elena analfabeta)= FSN care a desfiintat alte ideologii politice (liberalismul si taranismul)) , ce erau deja pe moarte de pe timpul lui Petru Groza. Atit a stiut, cit l-a invatat „tatuca” l a Moscova. Tatal lui Iliescu, tradator parvenit, s-a dezis de Romania la Moscova, rampa de lansare pentru parvenitii de tip bolsevic care s-au autodenumit popmpos comunisti–„Alexandru, tatăl lui Ion Iliescu, s-a născut în Oltenița, și a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931 a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român ținut la Gorikovo (lângă Moscova). La acest congres a semnat o declarație care prevedea că “România contemporană nu reprezintă prin sine o unire a tuturor românilor, ci este un stat tipic cu mai multe națiuni, creat pe baza sistemului prădalnic de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii străine și pe baza înrobirii unor popoare străine”. A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare, unde a și murit.” La revolutia din decembrie Iliescu si Brucan au cerut ajutor de la URSS cu trupe (document aflat la Ministerul de Afaceri Externe a Poloniei) ca „nu se descurca singuri”. http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Groza. Imediat dupa 89, Brucan si Iliescu au incercat sa puna comunismul pe roate zicind ca Ceausescu a uzurpat comunismul si socialismul ca adica ei detin cheia fericirii prin comunism. Niste curve parvenite, maimutoi fara nici o culoare politica membri mafioti ai unor organizatii mafiote ce poarta numele de „partide”…neobolsevici.TRADATORI DE TARA SI UZURPATORI dupa modelul Petru Groza.Serpi ce lupta doar pentru propasirea lor personala.Parintii parvenitilor ce se afla la cirma tarii de la 89 incoace iata acum avem PSD acelasi partid fix la fel cu cel istoric, care a facut USL la fel cu BND din 44, cu un plagiator in frunte plin de sine si parvenit ce elimina tot si prosteste tot pe banii tarii!Iar tara il voteaza!…
    P.S.
    ” PSD și-a continuat activitatea în ilegalitate, sub conducerea lui Constantin-Titel Petrescu. Deși se aflau în tratative cu comuniștii pentru organizarea luptei antifasciste, social-democrații români au întrerupt contactele cu comuniștii, care susținuseră anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord la URSS.După 23 august 1944, PSD a fost implicat în constituirea primelor cabinete provizorii, dar la instalarea guvernului Petru Groza, în martie 1945, Constantin Titel Petrescu și alți lideri regionali ai PSD au refuzat să participe. PSD era în pragul scindării deoarece o parte a socialiștilor doreau o colaborare cu comuniștii. La Conferința din decembrie 1945, în urma hotărîrii majorității delegaților de a merge în alegerile parlamentare pe liste comune cu PCR, Constantin Titel Petrescu și susținătorii săi au părăsit PSDR constituindu-se apoi, în mai 1946, în Partidul Social-Democrat Independent (PSDI). În manifestul PSDI se arăta că partidul este promotorul adevărat al social democrației românești. În februarie 1948 PSD a fuzionat cu PCR în cadrul Partidului Muncitoresc Român (PMR). Două luni mai tîrziu, liderii PSDI au fost arestați, fapt care a cauzat dispariția partidului din viața politică.”-
    Deci PSD de azi e urmasul PSD bolsevic aliat cu PCR care a format PMuncitoresc nu a PSDI care a luptat contra PCR si a bolsevimului. Pina si numele PSD l-a denaturat Iliescu dar nu, caci PSD de azi e fix ala communist sau daca vreti PMR.
    ADEVARUL CA UNTDELEMNUL…
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Social_Democrat_Rom%C3%A2n_%28istoric%29

    DATI SHARE!
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Iliescu

    • Desurubatorul de prosti spune:

      Sunteti idioti cu totii. Discutati pe la colturile internetului asa cum se barfeste la coltul carciumii. Rahati cu materie prima de tip FSN sunt majoritatea alesilor, incultilor ( Iliescu / Basescu bla bla )
      Klaus si Ponta sunt frati politici de fapt. Ati uitat cum l-a chemat pe nenea Klaus pesedeul la bucuresti ca sa fie prim ministru in guvernul „bolsevicilor” ? Si nenea Klaus cum a venit asa si a plecat, cu coada intre picioare ? Alegem raul cel mai mic? Ati uitat ca oamenii lui base (din spatele lui klaus) din pdl au fost cu partidul lor in alianta cu pesedeul la lingerea ciolanului ? Reactionati pavlovian ca animalele la orice manipulare. Ganditi si apoi manifestati-va, gorile internaute
      Cat despre tanti actrita de mai sus…esti curajoasa…spui lucrurilor pe nume…bravo ! incearca totusi sa gasesti un nume si pentru gonadele partidului pe care le mesteci. Atat

      • anti beshe spune:

        Bravo. Iata un om care gandeste.

        • Irina spune:

          Tocmai de asta nu voi mai vota in veci. Dar ponta, mincinosul mincinosilor isi merita fiecare epitet.
          Nesimtirea lui atinge cote alarmante din nou. Le-a depasit cand a cotonogit oamenii la pungesti pt banii chevronului.
          Oricum, cei care voteaza sau doar anuleaza votul SINT DE ACORD,SUSTIN SI VALIDEAZA SISTEMUL ASTA DE CACAT. IN CARE TooOOOTI SINT LA FEL. TOTI.

          • zndr spune:

            Daca nu votezi, esti o idioata. Pentru ca daca nu votezi impotriva raului ala mai mare, o sa voteze altii pentru el. Daca nu ar iesi NIMENI la vot inafara de o persoana, si aia l-ar alege pe Ponta, ai rezolva un cacat. Iesi in pula mea la vot si nu mai fi retardata.

          • Miki spune:

            Draga zndr,

            Ti-am scris cu litera mica initialele numelui pe care ti l-ai ales pentru ca nu consider ca ai fost atent la ce anume am scris si cu atat mai putin ma cunosti ca sa iti permiti sa ma injuri.
            Eu ies la vot. Motivul pentru care aleg cu durere sa votez impotriva vointei mele (caci vointa mea nu este sa iasa Iohanis presedinte, dar alternativa mai buna nu am) este acela ca, daca nu fac asta, voi fi „pontata” la urne, iar votul meu se va duce catre candidatul cu procent mai mare.
            Din pacate, prosti sunt multi in tara asta, lucru care ma sperie teribil, iar dumneata, prin modul in care ai ales sa mi te adresezi, nu faci rabat.

            Iti doresc multa educatie!

          • ninel spune:

            Irinuca nu uita ca acest Chevron este o haita de americani care ne aduc si democratia cu gazele de sist . Ei ne scotocesc de ce mai avem, isi umplu buzunarele de bani si pleaca. Asa au facut din „90 incoace. Au furat si strainii cot la cot cu ai nostri. Strainii au plecat cu buzunarele pline iar la ai nostri li s-au facut dosare penale. Irinuca , fata agramata, daca le-am vandut la straini fabrici terenuri s.a. , ce-am facut? Am ramas si mai saraci, fiindca strainii le-au demolat si le-au inchis si s-a umplut tara de saraci.

      • Andrei spune:

        Mai insurubatule, autoarea nu face campanie pentru altcineva, ca sa ia tu ocazia sa lovesti in Johannis, ci isi manifesta dispretul si scarba fata de cineva. Lasa-o jos pe asta cu „niciunul nu e bun”, ca absenteismul tot pe kretinel il va favoriza, nu mai arunca anatema (din obiectivitate, cica) pe dreapta ca sa stea romanul acasa si sa castige hotii… Idiot esti tu, ca sa iti folosesc limbajul. Si da, alegem raul cel mai mic, nu de placere, ci fiindca, deocamdata, nu avem incotro. Uite cine vorbeste de manipulare si Pavlov…

        • Desurubatorul de prosti spune:

          Andrei, alege raul cel mai mic, atat va duce capul. Alegeti ca la piata, cartoful cel mai putin stricat ( stricat si el insa ) Asta denota cel putin o minte indoliata. Ai demonstrat ca esti idiot prin ceea ce spui, te recomanda lipsa intelectului. Raul cel mai mic inseamna ca si Klaus e rau, un pic, asa, nu ? Maimutzo, nu, avem incotro ? Eh nu ? Trebuie sa iesim in strada si sa cerem alti candidati. Sau mai bine, sa cerem sa ne conduca cei de afara. Noi nu suntem in stare

  13. niCOLE spune:

    STIMABILUL SI ONORABILUL PontaVV nu este decat un carierist de cea mai joasa speta folosit de mahalaUA PESEDISTA PENTRU A-SI ACOPERI MATRAPAZLACURILE. In rest, urmasii urmasilor serbilor si palmasilor neamului isi striga neputinta cu „jos strainii”, „sus romanii ortodocsi”, ca o biata turma de mioare. Nu degeaba ne laudam cu Mioritza.

  14. Cine cacat e si zdreanta asta de conteaza parerea ei…o tarfa frustrata! Toti prostii care mergeti sa pupati oase la biserici sunteți manipulati de camarila lui Basexu! Tarani idioți muriti!

    • cole de iasi spune:

      PENTRU ACTRITA RATATA: SI MATA CE pupi? C…lui Ponta? SAU FACI PARTE DIN TAGMA SECURISTILOR kgb-sti care s-au lins pe bot de pensii speciale?

    • Ulev spune:

      Mai ACTRITA RATATA si RETARDATA, dar tu cine esti ? ca dupa nume, nici parerea ta nu prea pare sa conteze prea mult. Nu, nu te ruga sa-ti moara taranii pentru ca ei vor fi majoritari (exceptand fostii comunisti sadea), care-l vor alege pe preferatul tau… Nu-i frumos sa-ti dai singur cu Tesla ! Toate bune.

    • Emil spune:

      Fix votantii psd sunt cei care pupa moaste, zdreanta umana ce esti.

    • Irina spune:

      Din cate am vazut eu ponta pupa poala popii la greu in ultima vreme. Si băsu e tatuca pontii,oricat v-ati stradui sa va mintiti ca nu e asa. Pinta a ajuns aici datorita sustinerii lui băs. Pt ca in politica corb la corb nu isi scoate ochii,veti vedea ce prieten este si cu iohannis. Dint toti o mare gasca.

  15. Cornel Riza spune:

    Natalia,
    Sunt un om in varsta , am aproape 70 ani si sunt mandru ca sunt tineri ca tine , care isi manifesta dezaprobarea fata de politicieni ca si Ponta. Sunt mandru ca in seara zilei de 8 noiembrie a.c. am participat, in Cluj-Napoca, la manifestatia tinerilor , de sprijin pentru ca in diaspora sa poata sa voteze toti romanii, inclusiv fiul meu care este profesor universitar in Anglia.Nu sunt de loc mandru ca cetateni ai Clujului mai varstnici nu au fost in mijlocul tinerilor clujeni care cu atata patos au manifestat pentru un drept elementar : acela de a-si exercita votul. La Cluj s-a manifestat nu pentru un candidat, ci pentru un vot impotriva minciunii, badaraniei, insolentei , lipsei de respect fata de cei care nu sunt de acord cu tine (nu neaparat impotriva ta) .Doresc concetatenilor mei sa gandeasca cu creierul lor si sa nu se transforme in roboti , manevrati de politicieni (din toate partidele) care nu au alt scop decat binele lor. Din pacate un limbaj elevat nu starneste niciun interes si atunci este nevoie si de cuvinte mai tari asa cum tu le-ai folosit. Din pacate eu nu o sa mai apuc sa traiesc timpuri in care meritocratia va fi singurul criteriu de apreciere a semenilor nostri.

    • crisb spune:

      Sa iesi din dosul lui Basescu si sa vorbesti despre badaranie, minciuna, lipsa de respect fata de cei ca nu sunt de acord cu tine, la altii, iata o mostra de schizofrenie tipic basista.
      Sa strigi impotriva unui post privat de televiziune, iata o mostra de dementa tipic basista.
      Cei plecati din tara, daca ar avea bun simt, nici nu ar vota. E o ticalosie sa votezi soarta altora, sa le votezi altora viitorul, fara ca o eventuala eroare sa te afecteze pe tine in vreun fel, ci s-o suporte cei ramasi in tara.

      • Andrei spune:

        De-aia nu merge tara asta nicaieri, Romane Mandru de ticalosia si mojicia lui infecte…

      • Miki spune:

        Cei plecati din tara, stimabile gentilom care dai cu ghioaga inainte sa gandesti, sunt GONITI din tara.
        Goniti de milionul de locuri de munca promise si neacordate. Crezi ca un medic roman poate sa stea pe 1.200 lei salariu in conditiile in care in Germania, de exemplu, castiga un minim de 3000 de euro iar un stomatolog la inceput de drum castiga 5000 de lire? Si te rog nu imi spune ca „lasa, ca ia spaga”…ca poate omul ala vrea sa ramana curat si sa nu fie nevoit sa bage mana in bucunarele celor pe care ii trateaza. Poate inca mai crede in respect si bun simt, valor la care e nevoit, in Romania, sa renunte.
        Sau hai sa nu ne uitam doar in ograda celor scoliti. Hai sa ii privim pe zilierii care muncesc la cules fructe prin livezile spaniolilor. Crezi ca, daca ar fi avut unde sa se angajeze in tara, si-ar mai fi lasat familiile in spate? Crezi ca daca si-ar fi putut macar pastra locurile de munca in fabricile privatizate ar mai sterge la fund batrani italieni?
        Oamenii aia au dreptul sa voteze un motiv sa se intoarca in tara, iar tu nu esti in masura sa le interzici asta.
        Altfel, sunt convinsa ca tu ar fi trebuit sa stai cu orele la coada la sectiile de vot din strainatate, nu ei.

        • eu spune:

          nu ma pricep la pulitica pe mine unul ma lasa rece acest subiect,vreau doar sa spun ca ai dreptate in ce ai scris mai sus.acum 4 ani am decolat fortat din romanica cu un copil de 1 an in brate sa caut un trai pe care oricat am incercat nu-l mai gaseam in romanica.am ajuns unde am ajuns muncesc ca un om normal nu sunt bogat financiar dar am bogatia in fata ochilor si anume copilul care creste si ma uit la el cu incredere ca are sansa sa creasca si sa poata sa-si aleaga singur viitorul ceea ce eu nu simteam ca mai pot sa-i ofer in romanica.m-as intoarce si maine in tara dar ce ma asteapta.peste cateva zile treb sa mergem la vot…,din p. meu de vedere mai bine ies cu copilul sa ne plimbam 3-4 ore decat sa pierd timpul pt……ce.eu am fost asa ma consider norocos ca am prins,,trenul,, asta cu plecarea,am mai ajutat 10 persoane sa prinda trenul cu mine dar cred ca daca toti tineri sau toti romani ar avea un tren sar urca fara ezitare in el si nu sar mai gandi la ce ziceti voi aici.fsn ,pdl pmp,pcr ,psd,etc.astea sunt doar um paravan de care acesti oameni se folosesc sa-si faca afacerea mai profitabili,caci RO este o afacere nu mai este demult o tera care sa zica ei ca de o iubesc.cu respect

          • Miki spune:

            Iti inteleg durerea, insa renuntarea nu este o solutie.
            Nu stiu daca mai ai oameni dragi in tara… sau daca mai ai macar ceva drag ramas aici. Cu toate acestea, cei care au decis sa ramana inca …INCA mai spera ca si in Romania se mai poate schimba ceva in bine. Ca oamenii cinstiti pot duce un trai decent si fara sa trebuiasca sa fie goniti in alte tari in care, apropo, nu umbla cainii cu colaci in coada.
            Eu nu mi i-am dorit pe niciunul din „ilustrii| candidati la presedintie ramasi in turul doi. Din pacate, ma vad nevoita sa votez raul cel ami mic… din nou. Voi vota impotriva lui ponta, dar nu „pentru” Iohannis.
            De ce? Voi insirui doar CATEVA din motive ( in caz ca e cineva interesat sa citeasca si altceva in afara de injuraturi si motive de genul https://www.facebook.com/video.php?v=1534639043447464&pnref=story ):
            – Pentru ca intre un prof de fizica si un plagiator, proful de fizica imi prezita uuuun pic mai multa incredere
            – Pentru ca intre 7 case ale lui Ponta si 6 case ale lui Iohannis, consider ca al doilea a furat mai putin. Desigur … bugetul de stat nu e acelasi cu cel al primariei Sibiului dar am convingerea ca macar Iohannis se va gandi de doua ori inainte sa ia spaga de la RMCG (ca sa dau doar un exemplu). Pe Ponta nu-l ajuta alibi-ul
            – Pentru ca, desi nu ma astept sa curga lapte si miere in Romania dupa prezidentialele din 16 noiembrie, sunt deja sufocata de numarul record de taxe pe care premierul Ponta le-a introdus si/sau majorat.
            Cateva exemple elocvente aici:
            http://bit.ly/1oFU2Ug
            – Pentru ca, pentru mine, uleiul, faina si zaharul nu constituie motiv sa il votez pe Ponta ca sa le duc lipsa in urmatorii cel putin 5 ani
            – Pentru ca nu cunosc nici macar un lucru bun realizat de Ponta in timpul guvernarii
            – Pentru ca, desi nu sunt basista, incepe sa ma calce pe nervi faptul ca alta strategie in afara de a-l demoniza pe chior, nu exista in campania prezidentiala a lui Ponta
            – Pentru ca sustinatorii acestuia (evit sa ii mai spun inca o data pe nume pentru ca nu vreau sa-l apuce sughitul 🙂 ) au implicat institutii teoretic apolitice (Posta Romana si BOR) in cea mai josnica de pana acum campanie electorala. Nu neaparat doar din istoria Romaniei, dar pare a fi cea mai josnica din intreaga Europa.
            – Pentru ca, desi doresc sustinerea paturilor sociale defavorizate (batrani, bolbavi, copii, femei insarcinate), consider ca o societate capitalista poate creste nivelul de trai intr-o maniera mult mai sanatoasa decat decaderea in neo-comunismul propulgat de PSD. Adica sustin dezvoltarea pe merit, nu pe pomeni.
            – Pentru ca imi doresc sa am in continuare libertate de exprimare, drept de libera circulare in Uniunea Europeana si cetatenie romana, nu rusa.

      • iaoiao spune:

        crisb ce nume este asta cumva de avorton psdist ;daca o f pe mata cred ca ai sa gandesti cu creerul ala pe care nu il ai?cei care au plecat din tara au plecat din cauza traiului bun? mai dobitocule ,au plecat ca au fost nevoiti iar tu paduche nu ai nici un drept sa le interzici dreptul de a vota ptr. ca ei sant cei care trimit valuta in tara sa se laude ponta .nu esti alceva decat un cretin ca ponta …

  16. Ionut spune:

    incepura comunistii sa o jigneasca…nu au nici 4 clase si se baga in seama … va scrie „Traiasca RSR” pe frunte , bai ciobanilor … sunteti in stare de orice pentru o bara de salam si un kg de faina si va gasiti voi sa vorbiti … Bravo d-na Ester … exact ce credeam toti …nu ma intereseaza cine vine presedinte , atata timp cat nu e Ponta(PSD,FSN,PCR)…pana la urma , in 2014 , inca mergem la vot cu „raul cel mai mic” …

    • anti beshe spune:

      Sa stii tu ca am destula scoala, suficienta experienta de viata si varsta potrivita ca sa-mi spun parerea. Am casa mea, afacerea mea si familia mea. Sunt un om de dreapta prin tot cea ce fac, dar nu suport ca tara asta sa fie rupta un 7 si pradata de o adunatura de gunoaie. Romania trebe sa ramana unita, indiferent de mofturile si interesele marunte ale unor jigodii.

      • CrimsonLeaves spune:

        Numai daca ma iau dupa felul in care te semnezi, imi este clar ce rauri vaste de cultura trec prin creierasul tau. Ai afacerea ta, ce, o taraba in piata? :)) Un om cu adevarat interesat de mediul de afaceri din Romania nu ar vota in veci psd-ul. Dar de opozitie intr-o democratie, stat de drept, ai auzit? Chiar si din motivul asta, orice om sanatos la cap ar vota impotriva psd. Si la cat postezi pe aici in timpul zilei, singura ta afacere e aceea de postac platit c-o shaorma pe zi, baiatule. Pe cine crezi ca pacalesti?

        • anti beshe spune:

          Eu mi-am spus parerea civilizat, fara sa jignesc pe nimeni. Vad ca tu ma ataci frontal, ai o ciuda si o ura pe mine ciudata, caci nici nu ne cunoastem. Ai o invidie viscerala. Exista multi oameni de afaceri din Romania care voteaza alianta PSD+PNR. Asta din cauza faptului ca nu avem nimica de dreapta in Romania. O incercat unchiul meu sa fie de dreapta si o ajuns la Gherla si la Jilava.

        • anti beshe spune:

          Functia de presedinte ii doar o functie de reprezentare. Conteaza doar cine guverneaza. Si acum guverneaza PSD impreuna cu unele partide de dreapta. Daca vine Iohannis presedinte tot PSD va ramane la guvernare, cu Ponta prim-ministru. Iohannis nu-si poate face majoritate in Parlament sa-l schimbe pe Ponta. Dar daca vine Ponta presedinte il pune pe Tariceanu premier. Si Tariceanu ii de dreapta. El o luat masuri de dreapta fara precedent in Romania cand o guvernat ultima data. Cota unica ii una din ele. Sa ne amintim si de noul cod al muncii. Asa ca, ia gandeste-te domnule intelectual, pe cine sa votam? Voi sunteti doar niste manipulati care habar nu aveti de politica. Imi aduceti aminte de piesa Master of Puppets a celor de la Metallica.

  17. anti beshe spune:

    Nu avem nevoie sa ne explice noua, romanilor, nemtii, ungurii sau americanii cum sa ne purtam, cine sa ne conduca si ce sa facem cu tara noastra. Aceasta duduie, Natalie Ester, nu prea are nume de roman, nu cred ca vorbeste romaneste la ea acasa si nici nu gandeste romaneste. Romania inseamna altceva, ceva ce ea nu va intelege niciodata si nici nu are cum sa inteleaga.

    • Ovidiu spune:

      La ora actuala Romania inseamna ; hotie,inselatorie,manipulare.
      Am ajuns niste marionete ai acestor oameni (daca le mai putem spune asa) care inca ne conduc si care ii vreti din nou,care au vandut tara, cei care vad in orice proiect nou (care incearca sa se puna pe roate) un interes personal .
      Rusine sa va fie comunistilor, si poate ne lamuresti tu cel care spui ca Romania inseamna „altceva„ ce anume??????

      • anti beshe spune:

        Romania inseamna ” hotie,inselatorie,manipulare” cum spui tu, din cauza romanilor. Fiecare isi face propria lui soarta.

        • anti prosti spune:

          mare retardat esti mai de iti spui „anti beshe”. se simte de la o posta cretinismul din tine. din pacate stiu ca mai sunt inca multi alde tine si vor mai fi.

          • anti beshe spune:

            Voi basistii stiti numai sa jigniti. Nu aveti nici un argument. Sunteti fosrte spalati pe creier.

          • Alfred spune:

            anti beshe, esti un taran oligofren. A fi anti Ponta, anti PSD, nu inseamna a fi basist, bai lobotomizatule.

          • anti beshe spune:

            beshe mi vine de la basescu. Vine de la „be she”. Adica sunt impotriva barbatilor care se comporta ca niste pizde. Se dau mari la tastatura, sub protectia anonimatului. Cand sunt pe strada se caca pe ei.

    • Andrei spune:

      Alt Roman Mandru… meri, mai, inapoi in pestera ta numita Romania, si nu te mai da mare cult si destept pe aici…

      • milano spune:

        Noi romanii nu traim in pestera. Avem unii dintre noi situatii cel putin la fel de bune ca oamenii care traiesc in Franta sau Germania. Dar nimic nu se face fara munca.

  18. Eu nu am auzit de Natalie Ester si imi fac mea culpa! Si daca am auzit acum tot nu schimba mare lucru. Am auzit insa de Florina Cercel! Ce femeie! Ce actrita! In egal amasura ipocrita si fatarnica!
    Multi dintre cei care comenteaza aici nu se raporteaza la continutul textului si abereaza in constructii care nu au nimic a face cu subiectul. Rasism, antisemitism, misoginism, etc…
    Draga Ponta, multe dintre comentarii cred ca sunt ale tale, sub diferite nume, dar clar ale ale tale. Alte argumente decat minciuni si vesnica intoarcere la Basescu mai ai? De exemplu: de ce 7 case ale tale sunt mai putine decat 6 ale lui Iohannis? De ce daca ai furat un doctorat nu ai fura si tara? De ce daca ti-ai abadonat sotia si copilul pentru ca te-ai indragostit subit de fata unuia care ti-a netezit cariera politica, nu ne-ai abandona si pe noi cand interesul personal ti-o cere? De ce daca i-ai spus unei femei mai in varsta „fa, Doina” nu ne-ai spune si noua, celor care muncim, „bai, slugilor”? De ce daca l-ai tradat pe Antonescu, cel care ti-a fost loial pana la prostie, nu ti-ai trada si electoratul? De ce daca iti aperi penalii din partid nu ti-ai lasa apoi baronii sa sufoce Romania? De ce daca accepti toate mizeriile UDMR si le girezi cu prezenta ta la activitati unde imnul Ungarie se intoneaza inaintea celui al Romaniei, nu ne-ai vinde apoi toate padurile asa cum PSd face de 25 de ani?
    Victore, se termina alegerile si tot nu avem timp sa-ti povestim intrebari la care nu ai raspuns!
    Pentru ca e simplu, nu-i asa, sa-i numesti basisti pe toti cei care vor raspunsuri sau nu sunt de acord cu tine. De fapt asa unesti tu Romania, in cei care te urmeaza orbeste ca dobitoacele si ceilalti care evident sunt basisti pentru ca altfel ar fi remarcat geniul din tine!

  19. chis ioan spune:

    Tot respectul d-ra Ester !!! pt. ca tineti capul sus si nu aplecat la lins toate scursorile comuniste gen acest avorton ce Doamne fereste !!!! ar putea fi presedintele tarii !!! Iliescu va trai vesnic prin acest gen de urmas ce duce nesimtirea la rang de virtute !! As vota cu draga inima chiar si un analfabet sau un puscarias dar nu un impostor-plagiator dovedit !!! Un N U urias acestei javre ordinare mi-e si scirba sa-i scriu numele !!!

    • anti beshe spune:

      Nu din cauza politicienilor nu merge tara asta bine. Tara asta merge rau pentru ca oamenii sunt niste lasi, lenesi, dezertori si mai bine fug afara decat sa munceasca aici si sa ridice nivelul tarii. Si oamenii astia dau votul analfabetilor si puscariasilor in loc sa dea votul romanilor. Toata campania asta cu Iahannis ii o masinatiune a unor grupuri de interese care vor sa destabilizeze Romania si sa fure ce a mai ramas. Ii o rusine ca astfel de oameni au adepti.

      • mu*** psd spune:

        Ba boule taci dute ddracude inapt IQ =0

      • Elena Biroas spune:

        Stimate „Domnule” anti-beshe probabil (sigur) dumneavoastra nu ati mai avut probleme financiare, nu ati fost pus in situatia de a nu putea plati tratamentul pentru cei dragi bolnavi, nu ati mai suferit de foame etc. Multi dintre „lasii” si „lenesii” plecati in strainatate, in schimb, au avut aceste probleme. Sau pur si simplu au plecat pentru ca erau satui sa lupte cu persoane ca si dumneavoastra, sa plateasca spaga pentru orice nimic.
        Acum a venit momentul sa se schimbe ceva in Romania si noi „cei fugiti” ne alaturam celor de acasa pentru a schimba ceva. Si sigur nu votand Ponta. ps. Saracii politicieni nu e vina lor ca merge totul asa cum merge….

        • anti beshe spune:

          Stimata doamna, eu nu v-am cerut spaga dumneavoastra. Eu nu am dat spaga la nimeni in viata mea si nici nu voi da. Si nici nu am luat spaga de la nimeni. De ce sunteti voi satui sa va luptati cu persoane ca mine, ca nu inteleg? Ce am eu cu voi?

      • Pete spune:

        Gresit! Fara o ierarhie politica care sa lupte pt binele colectiv al natiunii si sa conduca/educe populatia, nu exista prosperitate si nici oameni productivi.
        Sa invinuiesti populatia unei tari in loc de conducerea ei, este la fel de gresit ca si invinuirea copiilor pt lipsa de educatie din partea parintiilor lor!
        Cei ce ar avea interes in binele tarii, ajung foarte greu la putere si sunt tinuti la distanta de mafia care de mult si-a instaurat controlul in politica nationala.

        • Hop si eu spune:

          Bine spus Pete. Bravo ! Ai pus punctul pe ‘i’. Pe de alta parte insa, si populatia isi are partea ei de vina. Atatia copii o iau razna chiar daca parintii si-au dat toata silinta cu ei. Dar asa cum spui, ierarhia politica are cea mai mare raspundere, pentru ca ei sunt (si trebuie sa fie) un exemplu pentru populatie. Fie bun, fie rau. Ca le convine sau ca nu le convine.

      • Ovidiu spune:

        Daca la primul tau comentariu mai aveam oarece dubii , acum sunt sigur, esti un mare dobitoc!

        • anti beshe spune:

          Iohanistule, oare ce facea candidatul tau preferat inainte de ’89? Crezi ca el nu recita poezii cu Ceausescu ca noi toti? Toti am fost comunisti, omule. Eu mi-am schimbat viata in bine muncind. Daca vrei si tu sa-ti fie bine, du-te si munceste.

          • bernard spune:

            mai antibeshina … e incredibil cat de tembel poti fi ! Ti-au spus-o atatia deja ! … dar ce sa-i faci … nu pricepi … nu te duce capu ! consoleaza-te cu asta !

      • Peter spune:

        D-le ,,anti beshe”, tot am urmarit comentariile pe care le lasi in urma gandirii dumitale puerile. Deja ai cam sarit calul, si am sa-ti explic si de ce! Prin afirmatia ta de mai sus, tocmai ai bagat in aceeasi oala intelectualii, oamenii de rand, dar si puscariasii care in acest moment locuiesc in afara tarii noastre. Cu alte cuvinte, ai zis ca cine merge peste hotare sa lucreze, este un las, un lenes si un dezertor. Tocmai i-ai facut analfabeti si puscariasi pe cei din minoritatile nationale (sa nu uitam ca minoritatile nationale nu inseamna doar maghiari si secui…). Referitor la campania lui Iohannis… hai sa fim seriosi…cred ca te uiti prea mult la Antena3. Informeaza-te cati ,,turisti” au vizitat Teleormanul in ziua de 2 noiembrie, si care a fost rezultatul voturilor in acest judet. Dupa ce ai facut acest lucru, mai gandeste-te inca o datala grupurile de interese care vor sa destabilizeze Romania.
        Cu respect…

        • anti beshe spune:

          Eu sunt un om de dreapta. Vreau sa vina Tariceanu premier. Si asta se va intampla doar daca vine Ponta presedinte. Presedintele nu are mari puteri in tara. Dar daca vine Iohannis presedinte atunci vom avea in contunuare o guvernare prea de stanga.

      • Nu zau spune:

        Sa fure ce a mai ramas? Serios? Dar a mai ramas ceva de furat dupa jaful national facut de PSD_FSN prin FPS? Mai gandeste-te….

  20. ana spune:

    Cand o sa veniti si voi si o sa traiti in TARA PE CARE O RESPIRATI PRIN TOTI PORII pe 200 de euro, ca si noi muncim pe rupte, si noi ne iubim muntii si noi muncim si platim dari la stat, mai abitir ca voi, cei care traiti in lumea larga pe bani infinit mai multi, atunci sa va incolonati si sa-l votati pe Iohannis sau pe oricare altul, schimband soarta tarii pentru urmatorii 5 ani! Problema voastra, a celor plecati e una de principiu SI VA DAU DREPTATE, VA INTELEG SUFERINTA DEZRADACINARII SI NU AS VREA SA FIU IN PIELEA VOASTRA. PROBLEMA NOASTRA, A INCULTILOR RAMASI IN TARA E UNA A EXISTENTEI MIZERE pe care am dus-o vreme de 4 ani, de cand Basescu cu pleiada lui mi-a taiat salariu de cadavru didactic debutant. Eu imi cresc copilul aici, pe sub 200 de euro, aveti idee cum o fi, cand numai carburantul la noi e mai scump ca in Germania.
    Daca aveti parinti ramasi in tara si suferiti pentru ei, sunt curioasa cum ati dormit noaptea cand lor li s-au taiat pensiile, sau fratilor vostri salariile, desi toate semnalele primite din exterior au fost impotriva aplicarii acestor masuri.
    Voi pe ce lume traiti? Putina decenta nu strica, cand ai frigiderul plin si al altuia este gol trei saptamani din 4! Mergeti la vot, dati votul cui va indeamna constiinta si decenta, da MAI TINETI-VA GURA cum v-ar sedea bine, plecati capul si nu mai urlati pe toate canalele ca stiti cum e, ca traiti si voi ce traim si noi… ca muriti de dorul tarii pe care vreti s-o schimbati din exterior, desi cand a fost s-o schimbati din interior ati luat-o la sanatoasa!

    • meme spune:

      Bravo, Ana, le-ai zis-o bine!

      • anonim spune:

        nu cred Ana ca e chiar asa, parintii celor placati primesc bani, primesc un ajutor, si eu sunt una din persoanele care au plecat, dar am plecat dupa multi ani de suferinta, am plecat dupa multi ani in care m-am chinuit efectiv sa imi tin copilul la scoala, sa platesc o intretinere ,o lumina,sa am ce pune pe masa, nu vb de carburant ca nu mi-am permis o masina, dar m-am chinuit enorm pana am luat aceasta decizie dureroasa , si nu neg ca aici e mai bine, ptr ca e, doar ca jumate din salariu il dau pe chirie, dar din restul trimit lunar bani in romania parintilor mei, imi tin copilul la scoala, si aici scoala nu e ca in Romania, aici toate manualele se platesc in jur de 300 de euro doar manuale, dar tot e mai bine, iti dau dreptate ptr gandirea ta ptr ca am avut-o si eu multi ani, dar sa stii ca patriotismul nu ti-l pierzi plecand,, eu inca sper ca ne vom intoarce, copilul meu nu e adolescent inca ,dar si el spera ca ne vom intoarce cand lucrurile vor fi mai bune in tara,,,asa ca zic sa nu mai judecam asa aspru, fiecare isi duce traiul cum crede de cuviinta…cei plecati pleaca cu speranta ca din banii ce se trimit acasa se va imbogati cumva economia tarii, ceea ce e vizibil negativ, dar tot speram ca se va schimba situatia aceste tari pierdute

    • @ana
      Tocmai asta era ideea pe care, din cauza de indoctrinare si orizont limitat, nu reusiti voi, cei incolonati de A3 in turme de oi psd-iste, sa intelegeti esenta cuvinelor lui I.Ratiu, dar le clamati fara rusine cand va este nevoie.
      Minciunile tale (nu a taiat nimeni pensiile) sunt citate din propaganda unui nefericit care administreaza tara asta de aproape 3 ani. TREZITI-VA! Ponta este in fruntea Guvernului din 7 Mai 2012. Nu a crescut nivelul de trai, nu a redus TVA, a violat legile intr-un mod greu de reprodus, si-a consolidat puterea pana la a nu mai avea opozitie,,,, sa mai continui? Degeaba! Uitati-va la A3 si blamati-l pe Basescu si peste 4 ani. Lamentati-va si plangeti-va lipsa de discernamant din momentele in care votati invariabil PSD si socialismul chinezesc implementat de urmasii PCR in Romania.
      Ai 200 de euro salariu pentru ca atat iti da Ponta! Pentru ca niciodata saracii nu s-au revoltat. Mai citeste putin, ca tot esti cadru didactic, poate ai sa intelegi ca, paradoxal, intelectualii si clasa de mijloc se revolta desi au un trai decent. Analfabetii si saracii isi apara cu cretinism calaii. Cum faceti voi cu PSD si Ponta.

    • nes spune:

      Scurt si la obiect !Limbaj „prea decent” pt aceasta scrisoare.Se pare ca intelectualii ,,de afara,, sunt mai intelectuali ca ,,suboamenii, astia din tara.Multumesc Ana pentru comentariul tau.

      • anti beshe spune:

        Adica romanii din Romania sunt „suboameni” ? Ba, tu ai plecat afara, ai facut 1000 de euro si deja te dai mare intelectual si mare shmeker? Ramaneti afara daca nu vreti sa va mai intoarceti si lasati-ne in pace.

    • misu spune:

      Si voi care ati ramas cu ce va laudati ? Cei care au plecat au plecat din disperare, si din speranta ca vor putea sa ofere ceva mai bun copiilor lor. „Capul ce se pleaca sabia nu-l taie” … asta e filozofia voastra, a celor care au ramas sa colaboreze si acum scuipa venin despre cei care au plecat.

    • Andu spune:

      Si vrei sa ne spui si noua tu care ai ramas in tara cum anume schimbi tara asta din interior?
      Hai ca sunt chiar curios.
      Ce faci mai mult decat noi cei plecati in afara si carora le spui sa taca?
      Si daca imi spui ca tu platesti taxele si impozitele in tara si prin asta o schimbi sa stii ca nu ma convingi. Daca iti e asa greu, de ce nu incerci sa mergi in strainatate doar spui despre toti astia care am plecat ca noi castigam infinit mai mult decat voi, si in consecinta, adaugarea mea, o ducem infinit mai bine nu? Pai daca e asa hai si tu, ca nu te oprim noi, sau daca mergi acolo nu mai poti sa te plangi ca iti merge rau, dar o sa te plangi ca esti departe de casa, exact motivul pentru care ne acuzi.
      Si pentru intrebarea cum am dormit cand parintilor li s-au taiat pensiile, te asigur ca trimit regulat bani in tara la familie, doar pentru asta am plecat, sa o duc mai bine si sa imi ajut si familia sa o duca mai bine.

      Daca nu ai nici un raspuns competent atunci de ce acuzi inainte sa judeci?

    • paul spune:

      o sa mori ca o leguma ana si vei sta cu mana intinsa la cunostiintele de dincolo .Zici ca ai fost cadru didactic si ai dreptate ai fost tovarasa de rusa si secretara de partid pe generala aia amarata din teleorman

      • anti beshe spune:

        Germania ii mai comunista decat Romania lui Ponta. Romania ii o tara libera in timp ce Germania tremura dupa gazele lui Putin. Germania ii mai prietena cu Rusia si China decat Romania. Doar ca tu, avand 4 clase, nu intelegi nimica din geopolitica. Adica, ce-mi pierd vremea cu tine…

    • CrimsonLeaves spune:

      Ana, nu pot sa spun decat ca-ti meriti soarta si sunt convins ca salariul ala de 200 de euro se va transforma in mai putin, pe viitor. Venitul tau e direct proportional cu inteligenta si nivelul de cultura. Sper din tot sufletul sa castige Ponta si sa muriti de foame, asa cum meritati.

      • VAI DE NOI spune:

        AM MURIT DE FOAME 10 ANI , IAR ACUM STIU CA MANANC O PAINE IN PLUS LA 4 ZILE! DACA CINEVA POATE SA SPUNA AICI CE A FACUT BUN PT TARA SI OAMENII DE RAND TOATA MAFIA BASISTA, O BSA-L VOTEZ PE IOHANIS!

  21. Michael Boeru spune:

    Nu voi da dreptate nici celor care tin cu Ponta si nici celor contra. Tot celor care tin cu Ponta ,le propun sa-si cumpere casa in provincie si sa vada cum se face politica acolo. Eu nu traiesc in Romania, dar modul cum se cumpara suporterii in campaniile electorale, este o inventie cred romaneasca: Cu doi mici si o bere poti cumpara un suporter, sau cu un pui si ceva zahar , cumperi linistea si indiferenta unui popor pensionat inainte de vreme, dupa terminarea campaniilor electorale. Cu asa buget se mentine linistea in tara …..Acest popor semi adormit este permanent inselat, furat asa incit s-a ajuns la un stadiu in care nimic nu se realizeaza fara coruptie, traffic de influenta, conflict of interests, cheltueli inutile, ilegale, fonduri deturnate, etc., etc….. In tara asta unde domneste un haos organizat de asazisa clasa politica formata dupa acel simulacru revolutionar. Am fost informat ca in anumite localitati din tara sint oameni care chiar neavind nici-un serviciu, primesc ajutor social, si care, cind este vorba de vot sunt adusi cu autobuzele, stit pe cine…
    Oamenii normali isi vad de treaba. DIN PACATE. Sau poate pentru ca oamenii normali au de lucru, nu de parlamentari inutile.

  22. Peter spune:

    TOtI CARE O CONTRZIC SANT DIVERSIONISTI DIN TABARA PROSTANACULUI DE PONTA, CARE NU SE GANDESTE LA BINELE POPORULI , CI LA BINELE LOR SI APROPIATILOR LOR, POPORULI ESTE TRATAT CA SCLAVI PE PROPRIETATEA LOR, DECI SA NU VA ASTEPTATI LA BINE

  23. eu spune:

    Vad ca esti mai frustrata ca Ponta, handicapato…

  24. anonim spune:

    e dreptul fiecarui cetatean ,sa se exprime liber, e dreptul nostru ca oameni s ane punem nadejdea in cineva, in cineva care speram ca ne va conduce remarcabil, cu toate ca in final ne vom lovi cu capul de pereti, dar chiar daca e dreptul nostru sa fim liberi mi se pare de prost gust toate aceste comentarii si jigniri la adresa unora sau altora,,, genul de expresii pupincurist a lui ponta sau basisti mi se par destul de dure , folosite de oameni frustrati , . eu spun sincer ,ca din cei doi care au ramas ptr turuul 2 de vot, nu ma satisface niciunul gandindu-ma la viitor, amandoi au un trecut dubios,, unul e acuzat ca a plagiat, adica un nestiitor si un mincinos, iar celalat a fost implicat in asa numitul comert cu copii, si multe alte treburi nelegale pe care sunt sigura ca majoritatea nu le stiti, documentati-va oameni buni, cititi , rasfoiti , cautati informatii si vedeti care este mai bun ptr viitorul tarii, tara care de mult nu mai este a romanilor. ganditi-va la toate cele intamplate, cititi si documentati-va referiitor la toata economia tarii din anteriorii 25 de ani , analizati si apoi iesit sa va insultati , si sa va aruncati cu noroi in ochi… ROMANIA VA AVEA O SANSA doar daca cei ce ne conduc , mai au o mica farama de remuscare, macar un strop de patriotism,,, indiferent de bogatii si de lipsuri ,toti vom ajunge in aceeasi groapa, in pamant mancati de viermi,,, cu mentalitatea pe care majoritatea romanilor o avem nu vom face nicand ceva,, vom latra mereu si mereu vom fi in aceeasi situatie, cititi legile cititi drepturile cititi cat mai mult, documentati-va si analizati,, dansam toti dupa bunul plac al conducatorilor nostri, conducatorii nostri care sunt mai vechi ca tara romaneasca, ptr ca cei ce au ceva de spus nu au loc in aceasta grupare mafiota numita parlament, numita conducerea tarii…..

  25. justme spune:

    Cine mai este si parasuta asta ca nu am auzit de ea pana acum?

  26. Horia spune:

    Ce om din zilele noastre, cu principii sanatoase, tine cont de faptul ca femeia asta e evreica sau nu ? Ce om mai face face asemenea discriminari, si mai tine cont de faptul ca e femeie sau barbat ? Evident, oameni primtivi, care pentru nu stiu ce motiv, cred orbeste in aceasta caricatura politica, Victor Ponta. Dovezile clare si evidente care demonstreaza ca este incompetent si nedemn nu isi fac loc in mintile acestor oameni. Ei nu se intreaba cum poate fi Ponta un presedinte bun, dupa ce ne-a demonstrat ca este un prim ministru jalnic. Milioane de pensionari incantati de pomana lui electorala (din cate am observat, e singurul care mai practica asa ceva) merg sa il voteze, fara sa gandeasca pe termen lung, si hotarasc viitorul tinerilor din Romania.

  27. dana spune:

    este o evreica, o actrita mica, insignifianta, cu aere de mare diva. si-a fcut prieteni pe fb, pe care-i bombardeaza cu poezi si bebelusi ,pisicute….dupa care atunci cand e momentul cere bani:pentru copii, pentru caini, pentru te miri ce binefacere.si-si baga banii in buzunar..au fost cativa care s-au prins si-au luat-o la rost dar degeaba.multi dintre ei sunt evrei, comunitate altfel remarcabile dar nulti tot cu apucaturi jalnice, ca poporul lui israel..ba-ti mai propune si afaceri oneroase, jidovesti, pe mesaje private sa cumperi nu-s ce porcarii.o basista care tine cu „intelectualii”

    • pirex spune:

      Daca e evreica se explica, majoritatea evreilor sustin regimul antiromanesc al ticalosului de la Cotroceni. Mafia evreiasca a incalecat Romania de cand gunoiul Basescu a preluuat puterea si a inceput sa suga licuriciul ca ultima otreapa, pentru a putea ramane la putere impotriva vointei romanilor, asa cum s-a vazut in 2012. Toti ambasadorii SUA din timpul canaliei vandute Basescu, au fost evrei. Obama, desi nu face in general jocul evreilor, a lasat Romania la mana lor, pentru ca nu-l prea intereseaza zona. Nici macar ambasador n-a trimis in Romania.

  28. dracula spune:

    Sunt profund uimit de lipsa elementara de logica a femeilor din Romania … eu votez raul mai mic sau ce oameni rai, sar devoreaza si reactioneaza, incotro ne indreptam?

    Dincolo de paradoxul semantic pe care nimeni nu-l sesizeaza (raul cel mai mic, e tot rau) inclin sa cred ca posturile cu pisici, sunt de departe cele mai interesante chestii pe care o femeie poate sa le inteleaga … stau si ma uit fascinat la patosul propagandistic pus in slujba raului cel mai mic, neegalat pana in prezent decat de politica SUA si UE in ceea ce priveste planurile zioniste (citeste evreiesti) de alienare prin politica.

    Nu stiti decat sa injurati, sa blestemati, sa preacurviti cu canditatul cel mai frumos si mai destept (care o fi ala), fara sa intelegeti deceptia din spatele promisiunilor electorale. Stiu, ati gandit instant ca Ponta nu-i mai bun. Exact in asta consta iluzia. Raul cel mai mic. Marionetele politice in schimb sunt adevarate arme de distugere nationala cand sunt votate de femei. Pentru ca ele chiar nu inteleg absolut nimic esential, ci doar suprafata teribil de alunecoasa a unui ego teribil de nociv.

    Femeile care alerteaza natiunea asupra pericolului Ponta trebe duse la biserica … pentru ca stiam demult ca ponta este un pericol, ceea ce nu stiam era ca johanis videa copiii in 1990 pentru organe … de ce nici o femeie nu reactineaza la acest pericol?? de ce nu atacam sursa tuturor problemelor si anume (toata) clasa politica si perpetuam acelasi sistem infect de control si hotie? … pentru ca exista unu klaus care cica spala petele si cu apa rece la 40 grade.

    Aveti voi habar cat de greu este sa menti o stare de status quo? stiti macar ce-i aia? aveti habar despre politica occidentala zionista de subminare, despre hotie si razboi? tot ce stiti este sa distrugeti natura prin consumatorismul exagerat, prin parerile voaste exagerate si egocentrice, prin prostia si intoleranta care va caracrterizeaza …

    http://www.scribd.com/doc/140859409/2012-Henry-Makow-Feminismul-Si-Noua-Ordine-Mondiala

    • Larisa Constantin spune:

      Foarte elocvent comentariul dvs. Nu generalizați și nu exagerați deloc. Nu vă luați deloc informațiile de la televizor, cu precădere de pe Antena 3. În nici un caz nu judecați lucrurile dintr-o singură perspectivă. Nici vorbă să vă concentrați mai degrabă pe ura și convingerile dvs. personale în legătură cu niște probleme care nu au nici în clin nici în mânecă cu subiectul acestui articol. Cunoașteți desigur cine sunt intelectualii României și că aceștia sunt în parte bărbați, și mai știți desigur și cu cine vor vota acești oameni care cunosc istoria mai bine decât dvs. Felicitări pentru comentariul îngust la minte și pentru încercarea de a desființa sexul feminin și un anume grup religios, fără nici un fel de argumente pertinente. Sunt sigură că vor fi mulți frustrați și rasiști de acord cu dvs, care nu văd copacii din cauza pădurii. (ați prins-o pe asta?) Sănătate și fir întins la pescuitul de voturi pentru Ponta, domnule Dracula. Oameni ca dvs. sug sângele țării și le e frică de răsăritul soarelui. Vă sugerez o schimbare de regim și de bibliografie. O zi bună!

  29. Lucian Lefter spune:

    Foarte interesanta prelegere, dar sa patrundem putin in esenta lucrurilor, subscriu in totalitate la nesansa de a avea un candidat la presedintiee rezultat al unei comuniuni cel putin nefaste formata din „liderii spirtuali al „carpei rosii”, antementionati.

    Dar sa venim putin la acest om, Ion Ratiu, tot respectul pentru el ca intelectual, doctorand al uneia dintre cele mai puternici facultati din Europa, dar sa ne oprim asupra identitatii lui ca roman, legitimitatii lui de a se numi luptator anti-comunist, sa intelegem putin ce inseamna sa lupti si ce inseamna sa incurajezi pe unii sa lupte (cazul lui Ion Ratiu), vorbind si de „Cazul Berna” sau alte evenimente anti-comuniste din exterior, Ion Ratiu nu a participat implicat direct la nicio miscare de rebeliune, nu a fost intemnitat pentru ceea ce credea si nu a indurat pentru a-si martiriza crezul, astfel asocierile cu adevaratii luptatori precum Corneliu Coposu, Elisabeta Rizea ,Ion Gavrila Ogoranu, Petre Tutea, Oliviu Beldeanu, Iosif Capota, Dejeu si altii care merita mentionati.

    Fac doar o referire, discutia este foarte lunga, dar Ion Ratiu nu este un erou national, este un intelectual, un partizan vocal al miscarii anti comuniste, un om de valoare, dar repet nu un erou.

  30. eu spune:

    O alta dementa frustrata care infecteaza internetul cu ineptiile ei. Doamne fereste-ne de destepti de-astia ca de prosti suntem satui

    • adica spune:

      Tu esti mai SOVA ? Sau tu Liviule ????

    • tu spune:

      mare bou esti, mai ! la fel de mult cat inept si abject! psd-ist imputit!

      • anonim spune:

        Astia cu basescu ia afara din tara!!!!

        • maria spune:

          Stati voi in tara,ca sunteti foarte multumiti de ce se intampla.Noi am fost fortati sa plecam sa lucram pentru altii ,noi deja am plecat! dar macar dati-ne drept la vot! E dreptul nostru! Decat comunist care pupa in cu China ,mai bine occidental..ca de..vedem si noi diferenta!

    • Ulev spune:

      Mai nea badie, ori cum te-o chema, nu trebuie sa fii pro ori contra ca sa intelegi un lucru, daca nu cumva ai un alt interés, cum ar fi de feblete. Si nici nu stim care diantre cei doi „finalisti” ne vor demonstra ca sunt mai bineintentionati si in final mai pentru popor, insa fetiscana asta ti-a cam traso… Si o zice pe bune. Fíe ca-ti place ori nu. Daca nu crezi, ia fa tu o si vezi cam cati adepti ai tu in aceasta página si pe unde oí mai vrea, si cati ii dau dreptate ei. Mai mult, vezi sa nu marga si cel pe care-l sustii dupa raposatu si raposata, care si astia stiau ce-i ala plagiat…Sa stii ca in aceasta página mai sunt si Oameni care scriu din inima si nu din interese personale, cum ar fi : favoruri, liber la furat, functii pentru nepotii pe care i-au invatat cum se jefuieste tara, etc. etc. Stim ca de ” prosti suntem satui” numai ca prosti suntem si deoparte si de alta, cu tóate ca voi cei ROSII nu-i vedeti decat pe cei din tabara adversa…Si acum poanta cea mai tare ; eu sunt de-al vostru!! Insa daca un prieten nu-ti spune adevarul, cine o sa fíe sincer cu tine? Mai cugeta cand vorbesti.

  31. Sinistra poanta numita...Ponta sau cum Natalie s-ar putea numi Bulă spune:

    Bravo ei. Natalie Ester, pe care nici eu n-o cunosc, pare sa fie un om liber, care-şi exprimă opinia liber de o manieră actoricească ( un mediu unde cuvântul crud si eficace face parte din cotidian).
    Trebuie să le încredinţăm ţara şi acestor tineri ce vor să aibă acasă, (pentru ei, dar şi pentru dumneavoastră – dacă n-aţi înţeles-o), ceea ce văd în lumi civilizate. In societatea românească închistata şi râmasâ într-un provincialism balcanic (ca să utilizez un eufemism) acest fel de a aborda subiecte ce dor pare că nu poate găsi ecou. Credeţi că limbajul vehement pe care-l utilizează unii dintre comentatori contra acestei adevarate românce ce vă apăra drepturile este mai puţin « mahalagiu » (cum îl numiţi dumneavoastră ?) Credeţi că dacă Natalie se numea Bulă ar fi avut un nume mai românesc ?
    Să terminăm odată cu xenofobia românească, cu mândrii români, cu culpabilizarea ţiganilor, evreilor, ungurilor, cu crucile ridicate la rang de propagandă…. Ce contează numele, haina sau culoarea feţei ? Credeţi ca, după mii de ani la răscruci de drumuri europene suntem, noi românii, poporul ales, arieni puri şi cu ADN pur romănesc ?
    Coalizez cu această vaşnică ROMANCA tânără şi curajoasă.
    Toate etniile din România au un singur dusman : « puterea » actuală. Vreau o altă Romănie decât cea a lui Iliescu si a şancrul clicii lui unde o bandă de escroci fură în văzul tuturor în timp ce copiii şi părinţii nostri mor în spitalele ajunse ruină.. Vreau o schimbare chiar daca putem să ne înşelam. Vreau pe cineva care « mai întâi gândeşte si apoi vorbeşte » decât sinistra poantă numită …Ponta care « mai întâi vorbeste şi uita să mai gândeasca ». E timpul să dispară mitocanii caragialeşti actuali, mitomani, cinici şi iresponsabili în fariseimul lor ce-si schimba între ei VOTURILE DUMNEAVOASTRA ca la un poker deşănţat ce decide VIITORUL DUMNEAVOASTRA. Ce viitor vreţi ? Aceasta-i adevarata întrebare şi nu originea exotică a unui nume.
    Eu merg pe mâna celor ca Natalie Ester si aş încerca varianta Iohannis.

    • Valentin Ilie spune:

      SA UMPLU CU TOT ,,RESPECTUL” PE CARE POT SA-L SCOT LA O FINALIZARE PE TOTI DISCIPOLII SI SUSTINATORII LUI PONTA! ASA SA-MI AJUTE SITE-URILE PORNO! SCURSURILOR ALB ROSII!

      • meme spune:

        Iata un exemplu de intelectual care il voteaza pe Iohannis, spre deosebire de analfabetii, stirbii, batranii, asistatii care il voteaza pe Ponta!

    • meme spune:

      Cum sa n-o cunosti?! Esti o inculta! Te pomenesti ca stii cine este Einstein si nu stii cine este Natalie. Dar esti de acord cu ea, pentru ca stie sa injure pe cine vrei si tu sa injuri. Asta inseamna sa fii obiectiv!

    • VAI DE NOI spune:

      eu m-am ars de doua ori si nu nu vreau ca dupa 10 ani sa ma mai ard inca odata!

  32. Lucaci Cristian spune:

    Bravo Natalie Ester ! Mi-a placut mult scrisoarea ta si ma bucur ca ai avut curajul sa-ti spui parerea despre Victor Ponta fara masca cum au facut-o unii dintre cei care comenteaza cele scrise de tine .Orice om poate sa aibe o parere indiferent de culoare, categorie sociala ,daca e cunoscut sau nu si poate sa foloseasca si ce limbaj vrea .

  33. Trahanache spune:

    cineva a lasat usa pubelei deschisa??… cum au scapat toate gunoaiele aici sa-si dea in petec ,care mai de care mai interesant si cu limbaj mai coloorat… pusca frustrarea in voi comunisti mici si disperati,vedeti cum visul de a mai conduce Romania vi se departeaza din ce in ce mai tare si va disparea??? am impresia ca in sfarsit veti disparea impreuna cu idolul vostru,adeptul mineriadelor Ion Iliescu… va duceti cu el in subsol acolo unde va e locul… muriti odata hahalerelor!

    • jos de acolo spune:

      lovite-ar tancurile patriei..huliganule

      • jos de acolo spune:

        oricum suntem mai multi ca voi..albastrilor”

        • eu spune:

          Stati voi in tara,ca sunteti foarte multumiti de ce se intampla.Noi am fost fortati sa plecam sa lucram pentru altii ,noi deja am plecat! dar macar dati-ne drept la vot! E dreptul nostru! Decat comunist care pupa in cu China ,mai bine occidental..ca de..vedem si noi diferenta!

          • jos de acolo spune:

            si eu sunt plecat din tara de 7 ani..dar trebuie sa castige Ponta in alegeri..habar nu aveti ce faceti ca votati impotriva lui

          • VAI DE NOI spune:

            tu chiar esti natarau mai fratele meu miop si surd la tot ce se intampla pe lumea asta!

  34. Gerhard T spune:

    Nu am auzit de asa zisa actrita N. Ester. Limbajul dansei mi se pare un limbag de mahala, gen Zavoranu. Nu apreciez asemenea oameni. Ne spune dansa de patriotism… dar are dansa nume romanesc? Probabil o fi vreo progenitura bastard a unor smecheri care au furat din Romania sa isi faca o viata prin diverse parti si acum cauta si ei sa roada ceva. Ma indoesc ca doamna respectiva este prietena cu poporul roman si ca este o patrioata.

    • flo spune:

      Limbajul lui Ponta iti place? Sa vorbim civilizat cu cei ce ne-au intors in evul mediu, cand toata Europa ne arata cu degetu? Suntem aurolacii lumii civilizate dar sa fim respectuosiii, ne conduce cine trebuie, cine vrea nea Nelu..

      • nes spune:

        Suntem cacatii europei pt ca basescu s-a sliat cu tiganii ,pe care ii pupa in cur si ii stimeaza, ii incurajaza .

        • Miki spune:

          Iliescu e tigan
          Nastase e tigan
          Ponta e sustinut de astia doi.
          Nu spun ca toti tiganii sunt hoti, dar alibiul post-„revolutionar” nu ii ajuta.
          Toti politicienii fura. Unii pentru ca vor, altii pentru ca trebuie sa dea mai departe celor care vor.
          Si Iohannis a furat… dar nu inteleg cum cele 6 case ale lui sunt mai multe decat cele 7 detinute abuziv de Ponta. Sau cum de, daca nu esti PSD-ist, esti automat basist.
          Ma depaseste logica voastra….! Va rog sa imi explicati (preferabil civilizat, daca puteti), cum ati ajuns la asemenea concluzii.

          • VAI DE NOI spune:

            pai f simplu! ponta e psd-ist iar iohanis basist! ce nu intelegi?

          • Miki spune:

            Ah, bon… Si daca nu-i suport pe niciunul, dar il votez pe Iohannis din cauza ca Ponta e un inapt plagiator, tradator, vanzator si hot la drumul mare, asta ma face automat basista?
            Foaaaaaaarte interesanta logica… NOT.

    • Sorin spune:

      Nici eu pe tine…imi dau seama totusi ca esti si tu un rahat…educat…du te in mata! Scz…

    • adica spune:

      Doamne, am ajuns sa fim catalogati dupa nume ? Dr Arafat e mai roman ca multi romani . Nu este asa ? Gerhart -nume romanesc ! Mai bine nu jigni ca nimeni nu te-a facut in vreun fel , desi pari a fi ce spui…

    • tu spune:

      da, mai , gerhard, ca tu ai un nume foarte ‘romanesc’ ! cat despre limbaj… si tu esti o progenitura bastarda sau poate chiar un psd-ist hot …. ca sa mentinem discutia la un nivel elevat.

    • numeromanesc spune:

      dar gerhard e nume romanesc?

    • dan spune:

      Bine ca ai tu nume romanesc. Cat iti dau astia pe zi ca sa postezi?

  35. Elena spune:

    Cine este Natalie Ester si de cand isi permite orice pipita de care nu a auzit nimeni (in afara de vecinii de bloc si portarul de la teatrul unde face figuratie) sa vorbeasca in numele poporului roman? N-am nevoie sa me reprezinte astfel de persoane, indiferent de orientarea politica pe care as avea-o! Pe vremea lui Iliescu si pe vremea cand Ion Ratiu traia ea facea probabil la olita. Cum isi permite sa vorbeasca asa una care nici macar n-a trait istoria recenta???? PS: Nu-mi pasa de Ponta, dar m-am saturat sa scrie si sa fie formatori de opinie niste neica nimeni deveniti peste noapte vedete de carton!

    • in spune:

      Bravo ei. Natalie Ester, pe care nici eu n-o cunosc, pare sa fie un om liber, care-şi exprimă opinia liber de o manieră actoricească ( un mediu unde cuvântul crud face parte din cotidian).
      Nu ştiu nici cine sunteţi dumneavoastră si nici ce vârstă aveţi, dar trebuie să le încredinţăm ţara si acestor tineri ce vor să aibă acasă ceea ce văd în lumi civilizate. In societatea românească închistata şi râmasâ într-un provincialism balcanic (ca să utilizez un eufemism) acest fel de a aborda subiecte ce dor nu poate găsi ecou.
      Nu este nevoie de o experienţă directă a evenimentelor citate (Iliescu si şancrul clicii lui) pentru a înţelege vidul actualului românesc unde o bandă de escroci fură în văzul tuturor în timp ce copiii şi părinţii nostri mor în spitalele ajunse ruină.
      Este suficient să fii inteligent, curajos, bine educat, să-ţi iubeşti ţara, să ai acces la alte surse de informaţii decât televiziunile romăneşti, şi să ai învăţătura adevăratei istorii a Romăniei, aceea care a creeat adevaraţi patrioţi si eroi şi care n-au nimic de a aface cu mitocanii caragialeşti actuali, mitomani, cinici şi iresponsabili în fariseimul lor. Desemnez « conducătorii » actuali ai ţării.
      Eu merg pe mâna celor ca Natalie Ester.

    • ovyi spune:

      elena draga ,important e mesajul nu unde facea doamna pipi.pe vremea respectiva si poate ca si tu te pisai pe atunci in spatele surii

    • O spune:

      Pentru mine si Ponta este un neica-nimeni.
      Faptul ca a intrat intr-un partid corupt, si apoi a fost propulsat de catre inaintasii Iliescu si Nastase ti se pare o mare realizare?

      N-a fost in stare sa scrie nici macar o teza de doctorat. A plagiat-o.

    • flo spune:

      Au drept la cuvant doar pensionarii?

      • Elena spune:

        Nu amice…daca a fi pensionara inseamna sa ai azi cu doar 2-3 ani mai mult decat pupazica de mai sus (da, intre timp am vazut ca e nascuta in 77 eu sunt nascuta in 75)…atunci, da, sunte pensionara!

    • VAI DE NOI spune:

      pt mine NATALIE ESTER este o nimeni si o prost crescuta dupa limbajul folosit. isi face de ras parintii care i-au dat viata si a cresct-o aici in ROMANIA noastra draga!

  36. laurentiu spune:

    Va salut si incerc sa va inteleg ce si cum am ajuns in halul asta un popor cu atata istorie si cultura sa ne jicnim si sa ne criticam unii pe alti pentru ceii ce vor sa ne indoctrineze cu prostie si sa faca din noi niste slavi fara drept de a comenta sau macar a schita ceva ,nu suntem lasati sa mai studiem sa invatam pt trebuie sa ne gandim la ce vom pune pe masa copiilor nostri nici macar sa muncim ca nu avem unde. Va multumesc si va doresc o zi buna ,felicitari pt actrita libera opinie .

  37. Grosanu Ioan spune:

    Ioan,
    am citit toate comentariile de mai sus si am vazut cu cita inversunare se apara un candidat sau altul pornindu-se de la scrisoarea actritei Natalie Ester !Nu voi da dreptate nici celor care tin cu Ponta si nici celor care,de fapt sunt anti Basesecu dar,ce vor mai spune cei care sunt de partea lui Ponta cind nu va mai fi Basescu ??!! Tot celor care tin cu Ponta ,le propun sa-si cumpere casa in provincie si sa vada cum se face politica acolo.Eu mi-am cumparat casa in provincie,si pot sa va spun ca am vecini care abia asteptau sa fie o sedinta de partid a lui Voiculescu ca sa participe de unde primeau bani de transport,alti 50 de lei si citeodata citiva mici si o bere. Am fost si eu si de aceea stiu,la o astfel de sedinta ptr ca am vrut sa iau cuvintul,stiind ca la acea sedinta participa si dl Cosma care a spus ca dumnealui nu-i plac trei comune : Comuna Primitiva,Comuna din Paris si Comuna Filipestii de Tirg in care nu va investi nici-un ban atita timp cit el va fi in functie ptr ca primarul nu este din PSD.M-am dus acolo ptr a ridica problema apei potabile care nici pina-n prezent nu este in aceasta comuna,Filipesti de Tirg.Vreau sa va spun ,ca la aceasta sedinta,dna Grapini,mi-a dat apa la moara si a spus ca a facut din judetul Prahova,spre mirarea si parerea de rau a lui Anastase,cel mai frumos judet.Bineinteles ca nu mi-au dat cuvintul.Inainte de alegeri,am fost la Slatina si pe drum am luat tot soiul de clienti .Printre ei au fost si doi din com Picior de Munte,care spuneau ca deja primarul comunei a facut lista si ia pus sa semneze, pe cei apropiati,ca sa voteze cu Ponta,urmind ca sa primeasca mici atentii.Chiar faceau haz de faptul ca ,primarul nu are nici-o posibilitate de ai verifica.Linga satul meu,in comuna,este satul Margineni de Jos,sat de tigani foarte instariti,dar care nu lucreaza in tara.Neavind nici-un serviciu,acestia primesc ajutor social.Va invit sa veniti sa vedeti cu ce masini vin sa-si ia ajutoarele dar,cind este vorba de vot sau referendum,sunr adusi cu autobuzele iar politia ,pe care am sesizat-o,da neputicioasa din umeri.

  38. gigi spune:

    Draga nataly se vede ca esti o zdreanta muista careia ii place sa si o traga la bas. Mata probabil a fost comunista iar tu rezultatul nefericit al interzicerii avorturilor.

    • Taci Odata spune:

      Mai taci in plm, ce vrei sa iei apararea la mascariciul asta plin de diaree pe la gura dupa ce a lins toate bucile batrane ale neo-comunistilor. Nu vezi ca te minte pe fata si este incapabil din punct de vedere intelectual sa conduca o tara. Fereasca Dumnezeu sa ajunga presedinta ca s-a zis cu noi. Si va ajunge pentru ca tara asta e plina de incapabili ca tine care-l voteaza.

    • liliana spune:

      Ce usor sa arunci cu invective! Faci o defavoare celor care nu sunt de acord cu ea! Nu crezi ca e mai bine sa cauti niste argumente convingatoare ca sa o combati?

  39. Maria spune:

    UIte cine este Ponta by Antene,f interesant,mai ales pt sustinatorii sai,dar nu numai
    http://www.paginadepolitica.ro/ponta-facut-praf-la-antene-video-cu-materialul-clientului/

  40. Un oarecare Roman spune:

    Daca tot se „mandreste” Ponta ca l-a votat pe Ion Ratiu in 1990, poate imi explica si mie cum a facut.Pe 20 mai 1990 (ziua alegerilor) Ponta nu implinise varsta de 18 ani.Se poate verifica ca este nascut pe 20 septembrie 1972, ceea ce inseamna ca ar fi putut vota numai dupa aceasta data.Deci despre ce vorbim? Cine e oare mincinosul si ipocritul care vorbeste?

    • pirex spune:

      Asa e cand esti prost. La vremea aia au fost lasati sa voteze si cei care implineau 18 ani in acel an. A putut vota si cel care implinea 18 ani pe 31 decembrie ’90. Ai priceput acuma? Te-ai desteptat oleaca? Te-ai desteptat pe dracu, o s-o tii in continuare cu alte cretinisme.

      • Un oarecare Roman spune:

        Personal nu te-am insultatpe tine.Se vede ca esti facut din laba, aruncat pe pereti so fecundat de muste.Poate d-aia esti plin de rahat la gura victimizatule.Stai linistit ca nu ma bag peste tine la lins de buci.

  41. natalie ester spune:

    Un singur comentariu voi lasa aici.
    Daca as fi stiut ca dialogul meu imaginar cu adresantul va deveni viral pe internet, cu siguranta ca as fi facut apel la un limbaj demn pentru orice cititor. Si daca as fi tinut cont de domniile lor, s-ar fi simtit. In cazul acesta insa, eu nu m-am adresat cititorilor in general, ci unuia anume. Cata vreme individul are in uz expresii de genul ”Fa, Doino”/ „Fa, Natalio” am considerat necesar sa cobor la nivelul domniei sale de comunicare ca sa fiu sigura ca ma intelege. Sunt flexibila, nu detin un limbaj rigid, il adaptez in functie de interlocutor. Intr-un fel ii vorbesc unui copil, intr-un fel ii vorbesc unui persoane in etate, in alt fel ma adresez unui francez, unui englez sau cuiva care mi-a castigat respectul, admiratia… Exemplele pot continua la nesfarsit.
    In alta ordine de idei, ultima, uitati de statutul meu. N-are absolut nicio relevanta faptul ca sunt actrita. Puteam la fel de bine sa fiu farmacista. Sau coafeza. Considerati ca aceste randuri apartin pur si simplu unui om obisnuit care are simt civic, care isi apara drepturile, care aspira la adevar si la o lume mai buna. Gandirea si exprimarea imi sunt inca libere. Cand nu imi vor mai fi, voi lua masuri.
    Va doresc numai bine.

    • liliana spune:

      In nici un caz „Fa, Doino” nu se compara cu adresarea ta „esti un rahat”, In al doilea rand, sunt diferente intre limbajul vorbit si scris. Stiu ca artistii (actorii etc) au o exprimare mai libera/”plastica”, dar repet este vorba despre vorbire si nu de ceva scris. Tin minte ca Rebengiuc a venit dupa revolutie la TV cu un sul de hartie igienica si a zis ca l-a adus ca sa se stearga la gura cei din TVR care au mancat rahat pe vremea lui Ceausescu. Nu imi aduc aminte daca a folosit cuvantul, sau un eufemism. Si totusi, nu mi-as inchipui ca un acor care se respecta pe sine si pe altii ar SCRIE asa ceva.
      Acum spui „dialogul meu imaginar”, pt a-i da o tenta literara textului si implicit sa obtii licenta poetica pt cuvintele „tari”, dar nu tine: este o exprimare intr-un context real, clar, alegerile de acum iar cuvintele sunt adresate unui om care candideaza pt functia de presedinte.

      • Valentin Ilie spune:

        Taci, proasto! Du te si pupa l in cur pe ponta!

        • limbaj abject spune:

          Cine se aseamana, se aduna, stimate Valentin Ilie. Ai un limbaj asemanator cu al „ilustrei” actrite de care nici nu am auzit pana acum.

          • Eu spune:

            Daca stai numai in casa cum sa auzi de Natalie Ester? Mai culturalizati-va oameni buni!!!

          • Valentin Ilie spune:

            Mai bine sa te umplu eu pe tine de invective , de cat sa ne umple Ponta de taxe! Pisatule! Imi asum limbajul,spre deosebire de tine si restul slugarnicilor lui Ponta.

      • Nicolas spune:

        RAHAT = Produs de cofetărie preparat dintr-o pastă gelatinoasă îndulcită și aromatizată

        • liliana spune:

          Ha ha ha! Asta a fost buna! In sfarsit am ras si eu citind un comentariu pe o astfel de pagina. Abia acum mi-am dat seama ca actrita l-a asemanat pe Ponta cu un produs dulce, fabricat de FSN! Multumesc pt clarificare!

          • unu spune:

            Nu cred ca faci pe proasta , ci sigur esti , mai bine aduce cineva Ebola in tara ca aia e tratabila si nu poate face 20 de milioane de victime , iar daca Dragnea o sa-l ajute pe Ponta sa ne termine o sa iasa cca 30 de milioane la numaratoarea finala :))))))

    • Valentin Ilie spune:

      Excelent! Tot respectul! Stima , in special pentru cuvintele neortodoxe, dar cu totul si cu totul pline de adevar pe care i le ai adresat tovarasului Ponta!

      • liliana spune:

        Ce pacat ca in Romania exista cultul pt valori inversate! Stima si respect pt cuvintele folosite in art. de mai sus!!! asta e culmea culmilor. Deja se merge prea departe. Sa sustii ideea, mesajul transmis e altceva, iar sa sustii limbajul folosit e altceva. Daaaa stima si respect pt „rahat”!!!

        • meme spune:

          Un rahat are intotdeauna stima si respect pentru unul mai mare ca el!

          • Valentin Ilie spune:

            Baga mi as pula in neamul tau de slugarnici, in frunte cu ma ta! Nu v ati saturat bai scursurilor sa i suge ti pula lui Ponta de atatia ani?

    • Alex spune:

      Excelenta scrisoare! Mai erau si alte lozinznci „Nu ne vindem tara pe dolari” sau „IMGB face ordine” ;-))

    • Morgenstern spune:

      Stimata doamna, dincolo de faptul ca aveti un limbaj de cartier, dincolo de aerul dumneavoastra de semi-intelectual, dincolo de o aversiune bolnava impotriva unui om pe care nu il cunoasteti personal, dincolo de tot ceea ce spuneti se afla o multime de ratati care rezoneaza cu vulgaritatea dumneavoastra infantila. Aveti cui sa va adresati. Insa…stimata doamna, sub pretextul libertatii de opinie, orice adiere scoasa de posteriorul dumneavoastra de actrita necunoscuta, nu reprezinta un etalon, o atitudine sociala. Incercati sa va faceti auzita prin meserie si nu prin atacuri aduse persoanelor publice. Eu nu am inteles nimic concret din elucubratiile dumneavoastra, decat ca il jigniti gratuit pe Ponta. Va multumim. Asta putem sa o facem si noi, fara sa va citim. Incercati sa va manifestati frustrarile intr-un mod mai inteligent

      • zertty spune:

        Buna ziua,

        Este pacat sa ne rezumam doar la vorbe si sa nu vedem si continutul mesajului, nici ceea ce l-a generat.
        Ce-a generat aceasta tornada? „Ultima mi-l arată pe Ponta citându-l pe Ion Rațiu, lăudându-se cu votul dat acestui Sir al României și, cel mai grav, comparându-se cu el. ” Orice om de bun simt este revoltat! Dumneavoastra se pare ca faceti parte din oamenii care este mai degraba revoltat de forma comunicarii, decit de continutul acesteia!
        Oare pina cind aceasta superficialitate care ne face sa ne poticnim de limbaj fara a intelege esenta?! Eu prefer un inger grosolan, unui diavol politicos. Dumneavoastra?

        • liliana spune:

          Ponta l-a votat pe Ratiu cand avea 18 ani. De ce sa nu se mandreasca sau sa spuna asta, daca e idolul lui? Si ce daca nu se ridica la inaltimea lui Ratiu?

          • Valentin Ilie spune:

            Fa proasto, ca nu pot sa ti vorbesc frumos.Cum gatu’ ma tii sa se mandreasca cu Ion Ratiu , cand Ion Ratiu a luptat pana la ultima i suflare sa starpeasca comunismul, iar Ponta este crescut de comunist si promoveaza comunismul in cel mai pur mod? Cretina dracului!

        • ovyi spune:

          scopul scuza mijioacele

        • Morgenstern spune:

          Inger grosolan? Hahahahha 🙂 Semantica asta ne da batai de cap. Eu nu doresc sa traiesc alaturi de „ingeri grosolani” . Vreau sa vad lideri de opinie in tara asta cu atitudine coerenta si educata. Cu „puie monta” nu putem avansa in civilizatie. Sunteti de o grosolanie intelectuala apropiata de acest inger grosolan anonim, Ester
          Trebuie sa va deranjeze alte lucruri, nu prostiile astea ( ce a zis, de ce a zis, cum a zis ) Treziti-va macar in cel din urma ceas

      • adica spune:

        Macar foloseste alt nume !

    • Cristian spune:

      Doamne ajuta ca Ponta sa o ia sus !!!!!

    • Morgenstern spune:

      Problema e ca sunt multi frustrati ca tine care te elogiaza si te respecta doar pentru ca ai pus punctul pe i ( cred ei ). Mai jos sunt unii care iti spun ca te respecta DOAR pentru expresiile tale vulgare. Mi-e mila de ei. Nu inteleg de ce cu cat esti mai agresiv si infantil in limbaj cu atat te ia lumea in seama. Esti exponentul perfect al unei ” degeneratii” de indivizi certati cu bunul simt. Si ce spui tu de fapt? Nimic
      Bati campii precum inaptii aia care comenteaza politica la tembelizor. Ai marca Ion Ratiu gravata in suflet…Te simti jignita… Vai…vai…vai…Sper macar ca esti bine platita pentru manipularea asta publica de doua parale

      • tu spune:

        ti s-a contractat creierul, cucoana, de cat ti l-au spalat psd-ul si antenele! ca incerci tu sa manipulezi pro ponta, na ca nu-ti si iese, trebuie sa fii mai desteapta de-atat.

    • Traian spune:

      Ai folosit expresii mult prea blande fata de acest MITOMAN, SEF AL HOTILOR, HAHALERA DE LA LATRINA A3.

    • anti beshe spune:

      Un om civilizat nu jigneste si nu injura in nicio situatie. Omul civilizat isi spune parerea si o sustine cu argumente obiective. Cine jigneste, mai ales in scris, ii un om foarte limitat.

  42. KMZ spune:

    „Omul ăsta s-a născut în inima Transilvaniei, nu îl confunda cu aplaudacii tăi din Teleorman” neispirata afirmatie. in rest…..are nota de trecere. are un limbaj de tip Mazare, prinde la popor

  43. she spune:

    Fiecare face ce vrea și cum vrea vis-a-vis de clasa politică. Cel mai îngrijorător este faptul că nu știți să scrieți românește. Groaznic.

    • Valentin Ilie spune:

      Tu, stimabila care vorbesti de ,,scris romaneste” ,dar care ai un pseudonim englezesc,asta consideri ca este cel mai ingrijorator? Ca cei care-si expun aici opiniile nu stiu sa ,,scrie romaneste”? Penibil! Ingrijorator e ca intr-o saptamana tara o sa cada pe numele unui ,,tovaras” si nimeni n-o sa faca nimic in sensul asta. Ingrijorator e ca mor copii,batrani de foame pe strazi, in case, ca ne mor pacienti in spitale din lipsa de material sanitar, ca platim 1,5 euro la pompa, etc etc. Dar pentru tine ingrijorator e ca oamenii nu stiu ,,sa scrie romaneste”.
      Ca sa inchei in aceeasi nota cu care a inceput Natalie Ester comentariul…Hai sictir!

    • Cristian spune:

      Domnisoara, aici se scrie pe apucate, nu suntem la tabla !!!!! Dute-n Ponta !

  44. vivi spune:

    Zdrobitoarea majoritate a celor care sustin usd sunt cei care nu suporta sa munceasca cinstit, adica puturosii, hotii , mincinosii, oamenii fara scoala si fara o educatie sanatoasa etc. In orice tara civilizata se gasesc asemenea specimene si reprezinta cateva procente (3-5 %) din populatia cu drept de vot, spre deosebire de RO unde procentul este de cca. 20 – 30% din populatia cu drept de vot (si toti merg la vot si voteaza psd, pc sau unpr) reprezentand pana acum aproape 50% din voturile exprimate. Neavand o sursa sigura de venit si cum spuneam nici educatie, acesti oameni sunt usor de manipulat. In consecinta oamenii cu educatie sanatoasa, muncitorii cinstiti (de la oameni necalificati pana la oameni cu calificare super) care, pe buna dreptate sunt suparati pe clasa politica, trebuie sa mearga sa voteze „raul cel mai mic”.

    • Ionut spune:

      Vivi iti ofer o lingurita sa manaci cacat sa nu cumva sa te murdaresti pe maini !Daca ceilalti nu-ti impartasesc ,,ideologia” nu inseamna ca-s ,, puturosii, hotii , mincinosii, oamenii fara scoala si fara o educatie sanatoasa „.Esti ingusta la minte (ca sa nu zig redusa daca tu crezi asta)Nu-s nici hot nici asistat social (din contra chiar,am potenta finaciara necesara sa pot ajuta si pe altii)dar pentru ca nu as suporta sa-l mai vad pe Basescu si pe toti acoliti lui din PDL,PNP,etc. cum distrug tara asta…voi alege raul cel mai mic.Atata timp cat Iohanis a acceptat asociera cu PDL cine crezi ca va ajunge pe pozitii de forta daca castiga? Lingurita de care o vrei mai mica sau gen lingura ?

      • Dudu spune:

        Ionutule , ai inteles exact atat cat vor manipulatorii ( esti extraordinar de istet si receptiv ). Apoi referitor la ce-ai pus in lingurita , sincer cred ca doar cu asta te hranesti iar din atat , ce poate sa iasa ?

        • Cristian spune:

          Pe aceasta pagina numai pamfleturi, care mai decare mai inteligent. Din pacate, inteligentii care au trait numai in Romania sunt la jumatatea unuia care nu are facultate dar a trait 5 ani in occident.
          Pariez oricat pe cel trait in afara. Nu degeaba se spune AFARA ! Aici suntem inchisi fratilor. Votati vestul ! Nu Rusia sau China tocilarului.

    • giorgio spune:

      oare marea parte a celor care au votat s-au vota cu ponta sint toti puturosi ,hoti,fara educatie , asa cum in opinia d-voastra ii categorisiti???? cine sint, sau cum sint ceilalti??? elita??? desteptii??? cei care nu pot sa priveasca si in jos , de teama, sa nu li se strimbe nasul???adica …..tara asta este facuta doar din prosti inculti, care o sa voteze aiurea,mintiti de pomenile electorale….asa a fost spus si m-ai demult, nu cu mult timp in urma, caci, intelectualii au votat schimbarea….si au luat-o prin….scuza-mi expresia….prin gura….!!! asi vota iohannis, darimi este frica de cine este in spatele sau……

    • ana leah spune:

      iohannis nu este raul cel mai mic. el ar putea fi schimbarea, binele de care avem nevoie, fara de care ne ducem la fund.
      cat despre nathalie, sunt absolut de acord cu ea. a scris ce si cum a simtit, intr-un moment in care si mie imi venea sa omor pe cineva. pe cineva anume.

  45. nadia nitov spune:

    o scrisoare care va face istorie. mi-e prea sila sa iau cu copy-paste( ca nu sunt ponta) comentariile celor care nu inteleg nici cu slujbe ce-a vrut femeia asta curajoasa sa spuna si sa le pun peste un an, tot aici, cand s-or vaicari de mama focului sub consacrata lozinca „vai, ce rau o ducem, ce ne facem?” natalie a spus adevarul! ponta a luat-o rau pe aratura puterii care innebuneste creierul nepregatit de comunist sa managerieze puterea. toti comunistii confunda puterea cu un fief. 🙁 doar nebunii se pot compara Ion Ratiu care a avut curajul sa spuna: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” iti multumesc, Natalie Ester, pentru ca ai curaj, pentru ca iti pasa si pentru ca infrunti muntele de substanta criminala care se prelinge periculos peste Romania. si iti mai multumesc pentru ca stii ca AI DREPTUL de-a nu fi de acord cu ponta!

  46. andu spune:

    iar Ana Pauker ???

  47. Kistruiata spune:

    Dupa ce am citit comentariile de mai sus, mi-a venit sa plang. Sa plang de ciuda ca toti acesti imbecili pur si simplu nu pot fi adunati si inchisi undeva. Cum este posibil sa criticati aceasta femeie care a spus verde in fata adevarul despre Ponta? In loc sa discutati ideea scrisorii, voi va legati de faptul ca e actrita, ca e actrita necunoscta sau ca nu stiu ce limbaj are. Oare ce fel de viata ati avut incat sa fiti atat de prosti? Din cauza unor scursuri de oameni ca voi, eu si altii ca mine nu putem evolua in propria tara. Va doresc sa ajungeti saraci si sa mergeti sa cersiti in fata palatului Cotroceni unde-l trimiteti pe Ponta. Iar daca nu votati cu el si totusi sunteti imbecili, va doresc sa va doara prostia.

    • andu spune:

      jalnica si tu,jalnica si micuta asta perversa cu codite…

    • nadia nitov spune:

      Kistruiata- cata dreptate ai! cand citesc atata grosolana prostie mi-e rusine ca sunt nascuta in tara asta care a scos „… in varf, ca un ciorchin de negi” rodul prostiei romanesti de vecii intregi. 🙁 astia l-ar fi omorat zilnic pe Eminescu. habar n-au ca Eminescu a folosit cuvinte cu mult mai tari in scrierile lui de ziarist care lupta contra guvernului ticalosit. atata au retinut ei, cuvintele neortodoxe. 🙁 mesajul nu si-a facut loc in creierii geletinosi atinsi de alzheimerul comunismului. niste creieri inutili pentru evolutie…dar perfecti pentru propaganda comunista. 🙁

      • liliana spune:

        Tu ești un rahat produs de FSN…
        Chiar crezi ca Eminescu se adresa asa direct unui om politic?! Am citit cateva dintre scrierile gazetaresti ale lui, dar acest cuvant „rahat” nu l-am intalnit. El vorbea desigur si despre persoane in particular dar si de intreaga clasa politica etc. Bine ca nu sunt eu in functia de rigoare in Romania, deoarece textul acesta ar fi interzis datorita folosirii acestor cuvinte licentioase. Am citit cu uimire si ma minunez in continuare de sustinerea acestui text. Daca aceasta actrita s-ar fi exprimat civilizat as fi citit-o cu placere. Nu, mesajul unuia care se exprima in acesti termeni nu isi va face loc in creierul meu gelatinos si inutil pt evolutie, cum zici tu. Fereasca D-zeu ca in aceasta forma de exprimare necivilizata sa evolueze modul de exprimare, de comunicare a unui punct de vedere…

    • O spune:

      Kistruiata,
      Imbecilii sunt postaci platiti, nicidecum comentatori.
      Castiga si ei un ban murdar. Imi inspira mila amaratii astia mituiti de psd.

  48. Dan spune:

    Doamelor si domnilor ,ce fac altii din voi? Lipsa de bun simt este la ea acasa .Toti o vom duce ca si pana acum!,oricare din ei va fi ales.

    • Nana spune:

      Esti naiv! Nu o vom duce la fel. Mitomanul infatuat si plagiator se va visa „si mai mult decat atat”, iar in aroganta sa nemarginita va corupe si distruge la fel ca si asociatii sai de suflet, comunistii de pana in 1989. Priveste bine in jur, inclusiv cum folosesti acum netu’. Mi-e teama ca dupa ce ne procopsim cu Victor vom avea propria noastra versiune de Viktator, mai ceva ca cel al Ungariei. Ah, nu uita ca-i plac Rusia, China si Ungaria.

  49. Boghi spune:

    dupa nume pare evreica, Klaus dupa nume hitlerist!Tare sa sara evreii in apararea celor care ii persecuta!Sapun Ester, sindromul Stockholm

    • Liana spune:

      Uite cum isi spune parerea un inapoiat,.Oameni civilizati sunt mai toleranti.ne spune de nationalitatea unora.,Cand cei din UE ne catalogeaza suntem suparati.poate nu ati stiut unde sa va adresati VIA CORNELIU VABIM TUDOR INAPOIATULE,

    • Kendo spune:

      Iar tu, dupa cum scrii, pari bolnav mintal. Si poti sa-ti dai seama mai bine ce are unul in tartacutza dupa cum scrie decat dupa cum il cheama…

    • Nana spune:

      Boghi, mititel, din ce caverna provii? Oricum, era natural ca evreii sa-l apere pe Johannis. Hai sa-ti zic si care-i „pontul”, plagiind si eu din altcineva mai destept ca mine: Hitler i-a facut pe evrei suboameni, dar tot un ‘fel de oameni’ erau in opinia lui nemernica. Ponta l-a facut pe Johannis fiindca e sas, „un lucru”. E tare baiatu’, il duce mintea mai departe decat pe Hitler. Deci, natural ca „sub-oamenii” si „lucrurile” (sasi, svabi) sa se ajute intre ei in momentul cand il au pe Pontaktor in urechi si in fata ochilor. Pentru conformitate, un alt „lucru”, svabesc din Timisoara.

    • Alex spune:

      dati palme imbecil psd-ist imputit! Iti zice ceva Cornerlia Naum mama lui Ponta? Afla ca e evreica care practica religia mozaica. Copii sint evrei dupa mame. Tu vei vota pe 16 noiembrie un evreu oltean! hai siktir idiotule. PE urma te plangi pe forumuri ca Romania e jefuita de evrei dupa ce ii votezi!

  50. Dracula spune:

    OMG ! Pana unde a ajuns „omenirea” din aceasta tara…. sa va fie rusine de „cuvintele frumoase” care va ies pe gura precum gazele de la esapamentul propriu si personal…
    Cu asemenea „romani” mai bine stau acolo unde sunt, si va las sa va bateti joc in continuare de tarisoara asta frumoasa. Vorba ceea: pacat ca e locuita! Iar in prezent, pacat ca dintre cei plecati, nu scot capul la soare decat niste naparci care arunca cu noroi in capul unuia si a altuia. Oamenii normali isi vad de treaba. DIN PACATE. Sau poate pentru ca oamenii normali au de munca, nu de parlamentari inutile si de batut apa in piua.
    Halal suflet de roman. Daca ar invia Eminescu, s-ar lovi singur cu bolonavul in cap, dupa ce ar citi dejectiile unora si altora de pe diferite site-uri. Adio, popor dus cu sorcova si la Multi Ani !
    P.S. Daca dl. Iohanis crede ca unim Romania cu Moldova batand din palme, se inseala amarnic. Acolo se joaca carti grele iar ursul rusesc nu e dispus sa dea Moldova cu una cu doua. De asta a instalat rusi in casele romanilor, ca sa pretinda ca Moldova a fost dintotdeauna rusa. Asta e numai unul dintre motivele care ma fac sa NU AM INCREDERE in dansul. Ceilalti, mai mult sau mai putin, au dansat in hora asta orchestrata de Basescu pana acum. Dar si „soarele” Iohanis, care a primit lumina de la consilierul lui Base (programul sau electoral) nu e prea departe….

  51. Salutare la totzi cei ce comentatzi.din punctul meu de vedere alegerile sunt pentru cei ce candideaza ca noi cei care suntem oameni de rand nu castigam nimic,maine tot aceieasi mancare o sa mancam,aceleasi chirii,aceleasi tzigari,etc.cu ce ma ancalzeste pe mine ca ,castiga x sau y alegerile?peste tot an lume cei ce sunt la putere fac abuz de putere asa ca nu are rost sa judecam pe aceasta domnisoara pentru opinia ei personala.ai respect atitudinea luata.o persoana plina de caracter.si ma bucur ca nu merg la vot,nu vreau sa fiu si eu unul din cei ce participa la „Schimbarea ROMANIEI”.va pup pe totzi si o seara placuta

  52. pirex spune:

    Imbecilitatea tipic basista. Proasta poarta in poza textul cu Elena Ceausescu doctor. Pai sa se uite dobitoaca in curtea Kiorului, si acolo o sa gaseasca nu una, ci doua Elene, una analfabeta, facuta europarlamentar, alta o curva, facuta ministru si acum candidat la presedintie.
    Cum isi dau dobitocii basisti cu stangu-n dreptu. Dar sunt atat de bolnavi psihic, ca nici nu realizeaza in ce hal se prezinta.

    • kmicick spune:

      Toţi cei care nu-l ling pe ponta sunt neapărat băsişti. Prea mulţi oameni cu juma’ de neuron; ş-ăla mic şi bolnav.

      • pirex spune:

        Nu stiu cine-l linge pe Ponta mai agariciule. Nu e Ponta javra care a semnat pact cu naparca voastra Basescu si l-a lasat la Cotroceni in 2012?
        Voi basistii sunteti niste sectanti bolnavi, stati intre voi si va mirositi basinile,apoi credeti ca ala e intregul univers. Va e si frica sa vedeti realitatea.

        • kmicick spune:

          Eu n-am spus decât că nu toţi antipontiştii sunt băsişti. Tu însă n-ai făcut altceva decât să-mi dai dreptate. Singura ta problemă e că mai şi crezi în ceea ce zici. D-aia moare ăla de singurătate.

          • pirex spune:

            Stiu ma gunoiere, nu esti cu Basescu, asa cum nici Iliescu nu era cu Ceausescu, nici Stalin cu Trotzki. Gunoiere, basismul este un sistem, acelasi pe care il aparati ca niste ticalosi.
            Mai faceti si pe desteptii.

        • fasu spune:

          agarici i mata mai frustratule. nu mai fa pe toata lumea basist si uitate in curtea ta de debili mintali si vezi pe unde au fost scoliti si spalati pe creier. nu stiti altceva decat sa numiti basisti pe toti cei caru nu-l pupa in cur pe comunistu vostra. sunteti niste oameni de 2 bani si va meritati soarta pe care o aveti ( aceea de sclavi ai unei societati bolnave).

    • jhghj spune:

      Probabil te referi la Ponta ca e „Kiorul” ca el poarta ochelari nu-i asa????????

    • Miki spune:

      In textul de mai sus, nu numai ca NU EXISTA cuvantul „Basescu” in vreua din fraze, dar presupunerea dumneavoastra ca oricine il critica pe Ponta e basist este cat se poate de eronata.
      Votam, din pacate, raul cel mai putin rau. Asta au ajuns romanii. Asta au fost, de fapt, de la Gheorghiu-Dej incoace. De ce? Pentru ca suntem, ca mentalitate, un popor infometat, un popor care se bucura la pomeni electorale si promisiuni de mariri de pensii si indemnizatii. Multi oameni mici, care gandesc doar de la gura pana la blidul gol din fata ochilor.
      Pentru a evita viitoare jigniri inutile, pe care vad ca nu va sfiiti sa le imprastiati inainte sa intelegeti ce-a vrut Natalie sa spuna, ori altii care au catadicsit sa raspunda comentariului dumneavoastra, tin sa precizez ca nu am fost, nu sunt si nu am cum sa fiu breodata basista. Nu il simpatizez nici pe Iohannis.
      Cu toate acestea, simplul gand ca un plagiator neo-comunist sustinut de un partid de stanga compus exclusiv din hoti, ma infioara si ma determina sa votez impotriva lui.

      • nadia nitov spune:

        Miki- esti o gura de are curat intr-o cloaca fetida! oare chiar nu inteleg, sau bucuria de jigni ce-i deasupra lor si ce nu pot sa inteleaga este tot ce conteaza? pentru ca-ti trebuie neuroni multi ca sa intelegi. 🙁 in timp ce pentru a fi membru de partid comunist nu-ti cere decat sa fii PROST! „tara te vrea prost!” va fi sloganul viitorului presedinte ponta.

        • PDB spune:

          Draga Nadia, trebuie sa fii atenta ca textul sa fie coerent, altfel neintelegerea lui poate conduce la la efectul invers celui dorit. Am inteles ce vrei sa spui dar alt cititor, mai grabit, nu poate intelege insiruirea de cuvinte.

      • vasile spune:

        Poate ca toti cei care aplauda scrisoarea tinerei actrite – a carei parere despre Ponta nu o comentez – ar trebui sa isi aminteasca faptul ca Basescu si oamenii lui i-au scos din istorie pe taranisti si, acum, cu putina stradanie si gratie jocului liderilor Antonescu si Johannis, si pe liberali lasand pe esicherul politic doar urmasii FSN, oriunde s-ar afla ei…

    • fasu spune:

      Si halatu, si halatu????

  53. Andreea spune:

    Ar fi fost bine, ca-n 1990 sa fi existat internet si celelalte mijloace de informare. N-ar fi fost Iliescu, iar Ponta, n-ar mai fi plagiat. Oricum, tot pisicut a ajuns.

  54. Electro spune:

    Cum altfel sa se faca remarcat si un actor de 2 lei? :))

    • fata morgana spune:

      actorul cu pricina poate sa fie se de 0,0002 lei, ceea ce a spus despre Ponta este de un adevar absolut.
      si ii multumesc!
      si ii multumim!

    • liliana spune:

      Si modul in care se exprima nu o face un model de urmat sau care confera incredere…

      • trotzky spune:

        modul in care se exprima e dreptul ei..dreptul la libera exprimare..si decide fiecare daca este sau nu un model de urmat.ea este actrita….nu inseamna mare lucru..e un simplu cetatean.Ponta este primministru si se adreseaza cu Fă unui ministru.care este modelul de urmat? un cetatean care isi exprima in mod liber frustrarile? sau un al doilea om in stat care foloseste un limbaj de scuipator de seminte?

      • nadia nitov spune:

        ai, nu ma-nnebuni, liliano! modul in care se exprima? tu articolele lui Eminescu le-ai citit vreodata? sa vezi acolo mod de exprimare! dar pentru tine si Eminescu e un nimeni pentru ca nu are un mod elevat de exprimare si prin urmare nu confera incredere…:( ca din modul de exprimare vine increderea nu din continut. ponta cu „fa, doino, aveai chef de inundatii” e parfum! 🙁 ala, mod de eprimare care tie iti „confera incredere”.

        • liliana spune:

          Nu inteleg legatura dintre Eminescu si aceasta fata. Are si ea dreptul la licenta poetica? Doaaamne, Dumnezeule… Toti care spun „esti un rahat” ar trebui asemanat cu Eminescu? Nu uita ca asta nu e un text literar, unde inteleg folosirea unui limbaj licentios, dar aceasta fata SE EXPRIMA DIRECT, II SPUNE UNUI OM: ESTI UN RAHAT! poate sunt doar eu, dar eu nu as putea sa spun asa ceva intr-o scrisoare adresata unuia pe care sunt suparata. As folosi alte cuvinte…

  55. Andreea spune:

    Si poate ar trebuie sa cititi si articolul de mai jos. Pana si fiul domnului Ratiu a fost mahnit de ceea ce a facut Ponta. Asa le mai place unora sa jigneasca fara vreun argument valid.

    http://www.paginadepolitica.ro/fiul-lui-ion-ratiu-protesteaza-dupa-ce-ponta-s-a-folosit-de-imaginea-liderului-taranist/

  56. Andreea spune:

    Daca nu apare pe Acasa TV sau in orice alta mareata productie asemanatoare mizeriilor care se dau azi la TV, nu inseamna ca nu e o actrita buna. Poftiti informatii despre ea: http://teatruldepelipscani.ro/natalie-ester/
    Iar scrisoarea ei nu jigneste in niciun fel pe marele Ion Ratiu. Doar neaga, sub toate formele, asemanarea lui Ponta cu Ion Ratiu, asemanare cu care „marele diplomat” Ponta se mandreste si se lauda de unul singur.

    • nadia nitov spune:

      Andreea- cine nu intelege, nu vrea sa inteleaga si poti sa le fluturi si-un tramvai tot platitudini invatate pe de rost la lectiile de economie politica vor debita. sunt atat de fericiti ca revin comunistii ca le bubuie urechile si sunt surzi la adevar! cine vrea un presedinte acuzat de crima si prins cu plagiatul? unde, in lumea asta, un criminal si-un plagiator dovedit are admiratori? nicaieri, doar in Romania. asta spune tot despre prapastia in care cadem fara frane de protectie…:(

      • liliana spune:

        Unde vezi tu comunismul, fata? Nu stiu eu bine, sau suntem in UE. Daca erau structuri comunisme, crezi ca ne mai primeau?
        Iti dau un sfat: citeste mai mult si informeaza-te despre problemele pe care le-a avut si le are inca (are proces deschis) Johannis din cauza intermedierii de infieri nelegale… Dar asta nu ti se pare asa de grav ca plagiatul, cred

      • karm spune:

        Ideea asta cu comunismul ma doboara, ma rog, ma doboara prostia celor care o sustin. Mi se pare un semn de paranoia sa spui ca vor reveni comunistii. Ma intreb, conform datelor istorice nu foarte indepartate de ce nu ne-au dat la rusi in’ 90, 2000? Chiar au avut ocazia. Fraierii ne-au mai bagat si in Nato di in UE. Faza e ca in lipsa argumentelor pentru Iohanis, sustinatorii lui devin agresivi, vulgari, jignesc pe oricine nu e de acord cu ei si mai au si pretentii de intelectuali. De ce nu dati si alte exemple de actori, cunoscuti de catre toata lumea care au alte pareri: Mircea Diaconu, Draga Olteanu, Florina Cercel?sa inteleg ca in opinia voastra si ei sunt niste prosti.

  57. Gheorghe Panait spune:

    Mesaj pt. pupincuristii p.s.d.-ului……..Da duceti-va dracului din viata poporului roman, vre-ti numai persoane pe care-i cunoaste-ti si cu care fura-ti impreuna, personalitati facute la fara frecventa si impostori P.C

  58. George spune:

    Bravo Natalie! Gunoiul ala de PLAGIATOR nu merita decat sa ajunga cat mai curand la groapa de gunoi a istoriei. Insa doar dupa ce va face o vizita de cativa ani buni pe la beci. Un hot, asta este tovarasul acoperit, Ponta. Mandru ca e albanez. Si impostor.

    • liliana spune:

      Mai bine Ponta decat vanzatorul de copii. Pariez ca, daca nu era insurat, s-ar fi lepadat si el de cetatenia romana dupa revolutie si ar fi cerut cetatenia germana cum au facut-o parintii lui. Asta arata ce mult iubeau Romania in fam lui…

  59. catalin spune:

    nu am auzit de tine in romania
    esti un produs nou

  60. catalin spune:

    cine esti domnisoara actrita,ce ai facut pt romania

    • andra spune:

      da`ce, mai nou actorii tre`sa faca ceva pentru Romania? Actorii incanta publicul, stimabilule!

      • gigi spune:

        Da’ tu ce p…a mea ai facut pentru Romania?… nulitate!!!

      • liliana spune:

        Pai sigur ca da! Daca se exprima asa de puternic, tre sa aiba vreun motiv pt care ii spune premierului ca este un rahat. Eu inclin sa cred ca era sub influenta a ceva…ca altfel… Eu oricum nu as putea sa ii zic asa ceva unuia pe care il urasc. As aduce argumente pertinente. Mai, romani, v-ati pierdut uzul ratiunii? incurajati acest limbaj de satra, de mahala? Sigur ca o parte din Romania il agreeaza. Si sunt 2 lucruri diferite exprimarea orala si exprimarea scrisa…

    • antiponta spune:

      dar ce a facut ponta,care huzureste pe banii poporului ROMAN, impreuna cu toata caracatita rosie comunista?

    • dar tu? spune:

      dar tu ce ai facut pentru Romania, lepadatura, de iti permiti sa hotarasti tu cine si ce sa spuna?

    • jhghj spune:

      Mai mult decat tine.A luat atitudine fata de un plagiator .

      • vangat spune:

        Aceeasi atitudine a fost luata si vis a vis de kovesi,, toba si alte jigodii talibane exbasiste? Sa-ti dea Dumnezeu dupa curatenia sufletului tau tie si neamului tau!

    • Miki spune:

      Pe langa faptul ca nici dumneata nu pari sa fi facut mare lucru pentru aceasta mirobolanta tara, hai sa vedem ce-a facut Ponta pentru Romania:
      http://www.stiripesurse.ro/panoul-lui-ponta-care-ii-scoate-din-minti-pe-alegatori_936753.html

      Mai catadicsesti acum sa spui ca frustrarile unui roman de rand, care are libertate de exprimare (din cate se pare, taxabila si aia), nu sunt indreptatite?
      Vrei sa spui ca Ponta a facut ceva bun pentru tara asta? Te rog, de dragul argumentarii libere, da-mi UN exemplu. Sunt fooooaaaaarte curioasa.

    • nadia nitov spune:

      bine ca n-o intrebi, de pe tanc, ce-a facut in ultimii 5 ani! si poate o sapunesti ca-i prea tanara si n-a halit salam cu soia, cum au facut „adevaratii” romani intre doua cincinale si in timpul lor! si-a platit impozitele, ceea ce nu pot spune despre jumatate din guvernul romaniei sau despre majoritatea oamenilor de afaceri romani. 🙁 e suficient ca s-o respect!

  61. Putem scapa de Ponta si de urmele FSN-ului. Putem scapa de Dragnea, Mazare, de PSD.

    16 Noiembrie e ziua cand putem scapa de comunism.

    Se poate.

    http://acumoriniciodata.wordpress.com/2014/11/05/ati-creat-un-monstru-sa-nu-uitati-ce-va-spun-daca-pierdeti-alegerile-partidul-se-va-pulveriza-ion-iliescu-03-noiembrie-2014/

  62. Stefan Tecu spune:

    Dna.Natalie Ester ar m-ai fi o lozinca de la inundatii ‘Fa Doino ai chef de niste inundatii”!

  63. mariana spune:

    felicitari, Natalie Ester, o scrisoare adevarata care eu am citito de doua ori, bravo pentru curaj.

    • mai draga animalule spune:

      pai de ce-i curaj frate?adevarul nu are nevoie aprobari.trist este ca on segment de oameni pe care ii apreciam inainte de ’89,din toate domeniile,astazi se alatura cloacei politice pesediste,aparind pe ecranele teveurilor ca persoane atotstiitoare,in fapt,toate serviciile lor fiind platite cu bani grei.mi-e greata sa le mai pomenesc numele

  64. S.V. spune:

    Asa actrita asa comentariu.Ne mai miram ca lumea voteaza anapoda.Basescu marinar,lichea securist-comunist votat de una cu gura pina la urechi norocul ei ca daca nu ar fi avut urechi scapa de greutatea calotei craniene oricum tot nu-i foloseste ca este goala.

    • rasvan spune:

      Ce tare ești, S.V.( nu vreau să fac speculații pe inițialele astea). o cunoști? Dacă nu, marș la coteț. Și eu l-am votat, vrei să ne întîlnim ca să-ți explic de ce?

    • andra spune:

      Auzi, nea sau tanti care nici macar bunul simt sa iti dai numele si pui niste initiale la deruta, ai tupeul si nesimtirea sa vii aici si sa arunci cu noroi?
      pai sterge-te la gura inainte sa vorbesti de femeia asta, care e de o mie de ori mai citita si mai culta ca dumneata!
      hai sictir!

      • Un stirb spune:

        Si cu limbajul asta vrei sa impresionezi, duduie? Acea actrita manjeste numele lui Ion Ratiu, care era un gentleman, cu un limbaj de toapa damboviteana care nu pricepe nimic din civilizatie! Eu nici nu v-as da dreptul la vot. Sincer!

        • DD spune:

          Un gunoi nu merita altceva !

        • Bogdan spune:

          Asa-s ei, intelectualii de dreapta! Niste draguti, gentlemen si ladies. Ponta e FSN-ist, Basescu a cotit-o brusc la dreapta (din internationala socialista), iar Iohannis e reprezentantul unui partid care de fapt nu mai exista. Exista doar portocalii. Blaga, Videanu, Atanasiu… Mari caractere! Iar actrita asta de balci ce vrea de fapt!?

          • gigi spune:

            Eu nu am pretentia ca sunt intelectual dar voi vota cu drepta… asa ca pot sa-mi bag p..a prin gura ta de carnat prajit. Dobitocule!

        • Miki spune:

          Bine ca n-ai dreptul sa iei drepturi.
          Ai stat la masa cu ea ca sa vezi ce stie despre civilizatie? Ai fost macar la vreun spectacol de-al ei ca sa iti permiti sa o cataloghezi?
          Te consideri mai destept si mai demn sa vorbesti de Ratiu in conditiile in care folosesti acelasi limbaj pe care il hulesti?

          Nu-i asa ca sunt ipocriti unii distinsi gentilomi fara dinti in gura? 🙂

    • mai draga animalule spune:

      SV-la ora asta dau doar sus.in plus tre sa te inscrii pe o lista.cam peste 2 saptamani,iti vine si tie rindul.si ai de grija,clateste-ti gura si da jos proteza ca am alergie la ele

    • sorin spune:

      si ce nu iti comvine, om de nimic? e asa de dureros adevarul incat trebuie spus doar cu aprobare? ti-e mintea atat de infecta incat incat te hranesti zilnic nimai cu puroiul lui Ponta?
      a ajuns un saltimbac, o scursura a bunului simt, sa se asemene cu Ratiu ori Coposu? nu mai aveti pic de respect pentru absolut nimic? dupa un alt paduche de al vostru se credea coleg cu Mihai Viteazul, acum vine spurcaciunea asta de om sa se compare cu unul din putinii gentlemeni pe care ii avem, si anume Ion Ratiu?

      • vangat spune:

        Prefera unii puroiul lui Ponta decat sangele menstrual al celor pe care lingual ii albesti! S-a ne auzim cu bine ! Doamne ajuta!

  65. RodicaCry spune:

    Imi place la nebunie scrisoarea acestei tinere actrite. Ii multumesc si-o imbratisez !

    • vangat spune:

      E libertate acum in e.u, Inainte chestia asta se numea homosexualitate,,,Ti-o doresc in batatura (pentru fericirea ta!!!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top