Alianța Creștin Liberală susține într-un comunicat de presă că premierul Victor Ponta ar trebui să emită o ordonanță de urgență prin care să poată demite actuala conducere a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), în condițiile în care împotriva președintei Laura Georgescu a fost începută urmărirea penală.

Laura-GeorgescuAlianța Creștin-Liberală îi solicită premierului Victor Ponta să-și exercite atribuțiile și în chestiuni de interes public, nu doar în interes personal și de partid, așa cum a dovedit din plin că știe s-o facă cu OUG 45/2014 privind alegerea președintelui sau OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali. Pentru a restabili funcționarea corectă a CNA, Guvernul are de data aceasta toate argumentele să emită de urgență un act normativ, care să modifice imediat legea pentru ca actuala conducere a CNA să poată fi demisă”, se arată în comunicatul ACL.

Este inadmisibil modul în care doamna Laura Georgescu, o persoana urmărită penal care pune o instituție a statului într-o lumină nefavorabilă, continuă să își bată joc de funcția pe care o ocupă și totodată periclitează modul de funcționare a Consiliului Național al Audiovizualului”, mai spun reprezentanții Opoziției.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to ACL îi cere lui Ponta să dea OUG pentru a demite conducerea CNA

  1. ANA spune:

    trebuia dermisa inainte de a fi arestat voiculescu >aceasta femeie este pimpotriva legilor tarii>ponta sa plece odasta cu eas>

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top