Ales președintele PNL București, Cristian Bușoi susține că președintele Klaus Iohannis va decide dacă dorește un parteneriat cu liberalii în contextul alegerilor prezidențiale din 2019. Între timp, Bușoi a precizat că în următorii doi ani se va munci pentru reconstrucția PNL. „E o chestiune unanimă, nu există niciun lider al PNL, oricât de apropiat sau mai puțin apropiat ar fi fost în trecut de președinte, să-și pună problema că nu ar fi un parteneriat pentru 2019, dar va fi decizia domnului președinte la acel moment. Până în 2019 trebuie să reconstruim partidul în acest an”,
Mai mult »Poliția suedeză a anunțat că bărbatul arestat vineri în legătură cu atacul terorist din Stockholm ar fi șoferul camionului care a ucis patru persoane. Potrivit forțelor de ordine, bărbatul a fost reținut într-o suburbie din nordul Stockholmului vineri și ulterior a fost arestat, fiind suspectat de comiterea unui act terorist. „Credem că bărbatul care a fost plasat în arest este autorul atentatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției. Patru persoane au murit și alte 15 au fsot rînite după ce un camion a intrat în pietonii aflați pe o arteră importantă din capitala Suediei
Mai mult »Vicepremierul Sevil Shhaideh, care este și ministrul Dezvolătării, spune că noul statut al funcționarului public ar trebui să cuprindă indicatori de performanță, iar partea de evaluare profesională ar trebui să se facă semestrial, și nu anual. Shhaideh a explicat că noul sistem de evaluare al funcționarilor face parte din noul Cod administrativ, aflat momentan in lucru. „O lege importantă din acest pachet este statutul funcționarului public. În acest moment sunt dezbateri săptămânale cu toate sindicatele, cu tot ceea ce înseamnă dialog social pe acest nou statut, unde am insistat să fie introdusă partea de evaluare
Mai mult »